Header image

Din Nichifor Crainic: “Dostoievski şi creştinismul rus”

12:05, sâmbătă, 19 ianuarie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Pentru Rusia, Dostoievski e una din marile figuri reprezentative. Ce inseamna o figura reprezentativa? O figura reprezentativa e o personalitate creatoare in care sunt rezumate, expuse in esenta lor, trasaturile fundamentale ale geniului national al unui popor.

Goethe e o figura reprezentativa pentru Germania. Tot asa, Dostoievski e o figura reprezentativa pentru Rusia, pentru spiritul rusesc. Celebrul ganditor german Oswald Spengler, care a scris nu mai putin celebra carte despre care s’a discutat indelung dupa razboi, Untergang des Abendlandes, afirma in legatura cu Dostoievski, pe care-1 priveste ca pe o figura reprezentativa a Rusiei, ca „orice taran rus e o bucata din Dostoievski”. E o framoasa si sintetica caracterizare a geniului reprezentativ care e Dostoievski pentru Rusia. Vedeti, in loc sa spuna „orice taran rus e o bucata din Rusia”, zice „orice taran rus e o bucata din Dostoievski”, confundandu-1 dintr’o data pe Dostoievski cu Rusia insasi. Domnilor, inainte de razboi, pentru lumea occidentala si pentru noi, figura care s’a crezut reprezentativa pentru Rusia era Tolstoi. Acum, dupa razboi, se vorbeste foarte putin despre el. Gloria lui se adumbreste din ce in ce mai mult sub aripa de umbra pe care o azvarle asupra ei figura marelui Dostoievski.

Vedeti dumneavoastra, Tolstoi, cu rationamentul sau rebel si anarhic, e numai o parte din Rusia, nu e un geniu reprezentativ al intregii Rusii. In Tolstoi putem sa recunoastem numai o parte din trasaturile sufletului rusesc. Ceea ce 1-a facut pe el celebra in Europa antebelica era acest rationalism al lui, aceasta claritate simpla, in care geniul lui se prezenta cristalizat, mai ales ideile lui neliterare, iar aceasta facea sa fie foarte usor acceptat sj acceptabil de lumea din timpul lui. Pana la razboi, Dostoievski n’a fost inteles in Occident.

Cine se intereseaza mai aproape de aceste lucrari, poate sa citeasca o carte aparuta cu vreo 15-20 de ani inainte de razboi, cartea vicontelui Melchior de Vogue, fost ambasador al Frantei la curtea tarista, cel care a mai scris si cartea Les morts qui parlent, care a avut o epoca in miscarea ideologica si traditionalista franceza. Melchior de Vogue, care a trait in Rusia si il cunostea personal pe scriitorul nostru, a facut Europei acest serviciu, atragand cel dintai atentia ca in Rusia exista o mare miscare ideologica. Cartea lui e intitulata Le roman russe, si in ea Melchior de Vogue, cu claritatea lui de francez, face toate elogiile posibile lui Tolstoi, pe care il intelege foarte bine, dar marturiseste ca nu intelege nimic din Dostoievski, din profunzimea acestui geniu pe care il considera ca pe ceva foarte curios.

A trebuit sa vina razboiul, care a desfundat in mentalitatea europeana si alte resurse, uitate, sau cazute pe planul al doilea, decat cele intelectuale — adica resursele mistice, mai adanci decat cele intelectuale, care sunt de suprafata—, pentru ca lumea sa fie pregatita mai mult pentru intelegerea lui Dostoievski. Si a trebuit, cum v’am spus, sa existe in special in Occident aceasta diaspora intelectuala ruseasca, a scriitorilor rusi care sa militeze mai departe pentru intelegerea mai adanca a lui Dostoievski.

Tolstoi, cu tot marele sau talent literar, cu tot zgomotul pe care 1-a facut in Europa asa-zisa pedagogie tolstoiana, se reduce la o incercare a patricianului de a se intoarce spre popor. Faptul ca Tolstoi, contele, s’ a imbracat in costumul national al mujicului rus, a parut un lucru extraordinar in Europa. De fapt, lucrul acesta se reduce la ceea ce face M.S. Regina Maria, care imbraca haina saracilor.

Cam acesta este tolstoianismul, care a facut atata zgomot in Europa dinainte de razboi. Era, in mare parte, o chestiune de pitoresc si suprafata, intarita si de legenda fugii si a mortii lui. Si legenda aceasta, care se crease tocmai atunci in jurul mortii lui, avea ceva senzational in ea. Pentru Dostoievski insa a trebuit sa treaca mult mai multa vreme pana sa fie inteles, daca se poate spune astazi ca Dostoievski e inteles.

El e, intr’adevar, geniul reprezentativ rusesc, in el „les extremes se touchent”. Cele doua extreme rusesti, extrema mistica crestina si extrema celei mai fierbinti negatii a crestinismului, se combat, pentru ca in cele din urma sa biruie extrema crestina. E in opera lui acest razboi intre Hrist si Antihrist, care se petrece si se proiecteaza ca o imagine a unui viitor uman.

Tin, inainte de a incheia aceasta lectie, sa va atrag atentia asupra unui fenomen care deosebeste cultura rusa dinainte de razboi de cea romaneasca.

La noi in Romania, veacul al XlX-lea si in special ultima jumatate a acestui veac, care se prelungeste pana la razboi, adica pana in 1916 — deoarece sub latura ideologica primul deceniu si jumatate tine tot de veacul al XlX-lea — se caracterizeaza, printr’o absenta aproape totala a problemei religioase din preocuparile culturii romanesti.

Fenomenul e cunoscut de dumneavoastra si nu este nevoie sa insist asupra lui. Stiti cu totii cauzele acestei complete saracii din cultura romaneasca. Ele se reduc la ideologia revolutionara franceza, care era ateista, anticlericala, pentru ca intelectualii romani erau formati in aceasta ideologie, din nenorocire si astazi slavita in lungul si in latul tuturor manualelor noastre didactice, ca si cum Franta n’ar consta decat in aceasta ideologic revolutionara de la 1789. E o scadere a invatamantului nostru, pe care ar trebui noi, teologii, s’o inlaturam de aici incolo. S’au format deci intelectualii nostri in sensul acestei idcologii, proslavite la Paris, unde invatau cei mai multi dintre ei, si pe urma proslavita de ei la noi, avand drept consecinta atmosfera revolutionara de la 1848. Intelectualii romani gaseau ca cel mai onorabil lucru si eel mai demn pe care il pot face este sa inlocuiasca tot ce putea fi reziduu religios adus de acasa, astfel ca, intorsi in tara, si unii dintre ei ajunsi profesori la Universitatea din Iasi sau Bucuresti, erau cel putin indiferenti sau totalmente degajati de preocuparile religioase. Asa se face deci ca in creatia intelectuala a romanilor dinainte de razboi e aproape inexistenta preocuparea religioasa.

In Rusia nu s’a intamplat chiar asa. E adevarat ca ideile revolutionare au avut mari repercusiuni in Rusia, dupa cum vom vedea. E adevarat ca, mai ales dupa 1848, ideea marxista, conceptia materialismului istoric, a inceput sa apara in Rusia. Dar Rusia avea avantaj sub acest raport — ea nu era tara latina.

Intelectualul nostru „pasoptist” a crezut ca se dovedeste latin daca adopta intru totul rationalismul francez, ignorand restul culturii latine, italiene si spaniole, care e prin excelenta mistica, catolica, dar in orice caz o cultura religioasa de mare importanta. El s’a rezumat numai la aceasta latura si s’a declarat urmas perfect al lui Traian, adoptand ideologia franceza pasoptista.

In Rusia n’a fost asa, pentru ca nu avea afinitati cu latinitatea. Rusia e popor slav, nu numai stat slav.

In continuare vom incerca sa cunoastem mai indeaproape ideile care au animat rasa slava, insusi neamul slav, cu o misiune speciala in aceasta lume, misiune diferita total de ceea ce Dumnezeu va fi pus in celelalte rase. In Rusia, spre deosebire de ceea ce s’a petrecut in Romania, avem de-a face cu o puternica constiinta ruseasca.

Ei bine, aceasta conceptie despre o misiune speciala rusa, pe care ei o socoteau o misiune crestina, ortodoxa, o misiune pentru intreaga Europa si pentru Asia (avem de-a face cu un popor de 150 milioane de oameni), si aceasta constiinta a lor i-a oprit sa adopte cu totul ideile care veneau din Occident.

S’au evidentiat atunci doua mari curente in lumea intelectuala rusa, pe de o parte unui al acelora care adoptau cu totul ideile revolutionare din apus si in special marxismul-materialismul istoric, care a dus la revolutia comunista si la statul comunist de astazi, iar pe de alta parte un curent fundamental opus acestei conceptii materialiste, care s’a dezvoltat in aceasta directie de idei religioase si slave, cunoscut sub numele de conceptia slavofila, mesianismul rusesc.  

Domnilor, va fi vorba de ceea ce s’a reflectat in opera lui Dostoievski din acest al doilea curent; va fi vorba fireste si de directia aceasta a ideii revolutionare, dar va fi vorba mai de aproape de aceea a slavofilismului, a conceptiei religioase despre un mesianism rusesc, pentru care a fost chemata Rusia sau pentru care poate fi chemata in viitor.

Sunt o pleiada intreaga de ganditori, ale caror vederi merg in aceasta directie. O sa vedeti in decursul lectiilor ca aceasta conceptie slavofila despre o misiune speciala ruseasca, despre un mesianism religios sau politic, s’a agitat inca din sccolul al XVI-lea.

E chiar o legenda creata in jural acestei conceptii, care amintesc ca un calugar, Filotei, daca nu ma’nsel, dupa caderea celei de a doua Rome, adica a Bizantului sub turci, a visat ca Moscova e menita de Dumnezeu sa devina a treia Roma ortodoxa si imperialista. In jurul acestei conceptii s’a dezvoltat o intreaga serie de carti, fie exprimate direct, fie exprimate de cele mai multe ori sub forma de roman. Dar de ce in forma de roman si nu direct, ca sistem filozofic? Si pentru ideologia socialista, revolutionara, si pentru teologia cealalta, religioasa, scriitorii rusi au uzat de forma romanului. Rusia traia sub cenzura tarismului, care nu permitea sa fie atacate doua idei: ideea de Biserica si ideea de tar. Si atunci, existand aceasta cenzura, li se parea autoritatilor de stat — nu atat Bisericii, cat autoritatii tariste — ca exista ceva subversiv in ceea ce scriau slavofilii si le faceau sicane. De aceea s’a intrebuintat in Rusia, de catre scriitori, forma romanului. Prin excelenta, literatura rusa e o literatura de romane,pentra ca astfel autorii puteau sa scape mai usor de responsabilitate, spunand: nu sunt parerile mele, ci ale personajului care le spune, pentru ca asa e romanul, reprezinta diferite pareri, daca n’ar fi diferite pareri, n’ar fi conflictul care sa duca mai departe actiunea si sa creeze interesul lectorului.

Desi era un fel de scuza a ideilor, asa se face ca intalnesti romanele lui Cernisevski sau Gorki, care expun idei socialiste si care, in cercurile socialiste de la noi, se citesc aproape ca niste tratate. Asa se face ca insasi opera lui Dostoievski e opera de romane. In romanele lui se gasesc toate ideile care au aparut in campul culturii rusesti. Prin Dostoievski facem cunostinta cu ideile din toate directile, el fiindrezervorul ideilor care au framantat Rusia, si mai ales intrevedem viitorul uman-crestin pe care, catre sfarsitul vietii lui, l-a sperat din toata inima.

Sursa: http://vlad-mihai.blogspot.com/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com