Din Patericul Egiptean – Să nu deznădăjduim de mântuirea noastră!

Un frate biruindu-se de curvie, in toate zilele se afla savarsind pacatul si in toate zilele il imblanzea pe Stapanul sau cu lacrimi si cu rugaciuni. Si asa facand, amagandu-se de obiceiul cel rau, savarsea pacatul. Apoi iarasi, dupa savarsirea pacatului, se ducea la biserica. Si vazand Cinstitul Chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca inaintea lui cu amare lacrimi, zicand :

– Miluieste-ma, Doamne, si ridica de la mine aceasta vicleana ispita, ca ma trudeste cumplit si ma raneste cu amaraciunea desmierdarilor ! Ca nu am obraz, Stapane, a cauta si a vedea Chipul Tau cei sfant si mai stralucit decat soarele, ca sa se indulceasca inima mea si sa se veseleasca.

Acestea zicand si iesind din biserica, cadea in noroi, dar nu se deznadajduia de mantuirea sa. Caci de la pacat intorcandu-se la biserica, striga catre iubitorul de oameni, Dumnezeu, zicand :

– Pe Tine, Doamne, Te pun chezas de acum ca nu voi mai face pacatul acesta ! Numai iarta-mi mie, Prea Bunule, cele ce dintru inceput si pana in ceasul acesta Ti-am gresit !

Si dupa ce facea el aceste infricosate fagaduinte iarasi se afla intru acel pacat rau. Si se vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cea prea dulce si nemarginita Lui bunatate, ca suferea in toate zilele calcarea si necunostinta fratelui cea neindreptata si rea. Din multa mila cauta si astepta pocainta si intoarcerea lui. Ca nu un an a facut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani si mai mult.

Vedeti, fratilor, rabdarea cea nemasurata si iubirea de oameni cea nemarginita a Stapanului, cum totdeauna indelung rabda, suferind faradelegile si pacatele noastre cele cumplite ! Ca de acel lucru trebuie sa ne inspaimantam si sa ne minunam : de indurarile cele bogate ale lui Dumnezeu, ca fagaduindu-se fratele ca nu va mai face altadata pacatul, se afla mincinos.

Deci, intr-una din zile, facand fratele pacatul, a alergat la biserica, plangand, suspinand, tanguindu-se si silind indurarile Prea Bunului Stapan ca sa se milostiveasca spre dansul sa scape de noroiul inversunarii. Si cum il ruga el pe iubitorul de oameni, Dumnezeu, vazand incepatorul rautatii si pierzatorul sufletelor noastre, diavolul, ca nimic nu foloseste, ci cele ce el prin pacat alcatuia fratele prin pocainta le risipea, nerusinandu-se, i s-a aratat de fata, cautand in obrazul lui si strigand catre cinstita icoana a Domnului nostru Iisus Hristos :

– O, ce-mi este mie si Tie Iisuse Hristoase ? Milostivirea Ta cea nemarginita ma biruieste si ma surpa, caci primeste pe acest curvar, care in toate zilele minte inaintea Ta, defaimand stapanirea Ta ! Pentru ce nu-l arzi, ci indelung rabzi si suferi ? Caci Tu vei judeca pe curvari, pe preacurvari si pe toti pacatosii o sa-i pierzi. Cu adevarat, nu esti Drept Judecator, ci unde vrea stapanirea Ta, treci cu vederea si pe mine pentru o mica calcare a inaltarii, din ceruri m-ai aruncat jos. Iar acestuia mincinos fiind si curvar, fiindca zace inaintea Fetei Tale, usor ii daruiesti blandetea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine Judecator Drept ? Precum vad si Tu primesti fapturi din multa Ta bunatate si treci cu vederea dreptatea.

Si acestea zicea diavolul iutindu-se de multa amaraciune si para de foc scotand din nari, apoi a tacut. Si s-a facut glas ca de la jertfelnic, zicand :

– O, balaure prea viclean si pierzatoruie, nu te-ai saturat de socoteala ta cea rea, ca ai sorbit lumea, iar pe cel ce a venit la mila cea nespusa te silesti sa-l hranesti si sa-l sorbi ? Ai atatea greseli ca sa pui si sa traga intocmai cu Sangele cel scump, pe care l-am varsat pe Cruce pentru dansul ? Iata Junghierea Mea si Moartea Mea a afundat faradelegile lui. Cand pacatuieste, nu il gonesti, ci il primesti cu bucurie si nu-l opresti, nadajduind sa-l dobandesti si Eu Cel atat de milostiv si iubitor de oameni, care am poruncit verhovnicului Meu, lui Petru apostolul, sa ierte celui ce greseste in fiecare zi pana la saptezeci de ori cate sapte, oare nu il voi ierta pe el, oare nu-l voi milui ? Asadar, cu adevarat, de vreme ce alearga la Mine, nu Ma voi intoarce de la el, pana ce il voi mosteni. Caci pentru pacatosi M-am rastignit si preacuratele Mele patimi pentru dansii le-am intins, ca cel ce va voi sa se mantuiasca, sa alerge si sa se mantuiasca. De la nimeni nu ma intorc, pe nimeni nu alung, macar de va gresi de nenumarate ori intr-o zi si de tot atatea ori va veni catre Mine, nu va iesi afara scarbit. Caci nu am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta.

Si auzindu-se glasul acesta, diavolul sta tremurand si neputand sa fuga. Apoi iarasi s-a facut glas, zicand :

– Asculta, amagitorule, pentru ce zici ca sunt nedrept ? Caci Eu eu toti sunt drept. In ceea ce aflu pe cineva, in aceea il judec. Iata deci, pe acesta l-am aflat stand inaintea picioarelor Mele si biruitor peste tine aratandu-se. Il voi lua si-i voi mantui sufletul, fiindca n-a deznadajduit de mantuire. Iar tu vezi cinstea lui si crapa de zavistie si rusineaza-te.

Fratele stand cu fata in jos si tanguindu-se, si-a dat duhul. Si indata urgie mare, ca focul a cazut peste satana si l-a mistuit. De aici sa cunoastem, fratilor, milostivirea si iubirea de oameni cea nemasurata a lui Dumnezeu si niciodata sa nu deznadajduim de mantuirea noastra.