Donația Mitropolitului Vladimir pentru Biblioteca de carte religioasă din cadrul parohiei ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM
10:46, miercuri, 17 februarie, 2021 | Cuvinte-cheie: donatie de carte, ips vladimir, octavian mosin

Donația Mitropolitului Vladimir pentru Biblioteca de carte religioasă Luni, 15 februarie, Mitropolitul Vladimir a fost în mijlocul comunității religioase cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM.
În cadrul vizitei arhiereul a vizitat și binecuvântat Biblioteca de carte religioasă din cadrul parohiei. Biblioteca numără circa 10 000 de titluri de carte cu conținut religios. Majoritatea cărților sunt donația părintelui-paroh Octavian Moșin și ale credincioșilor din țară și de peste hotare.
Astfel, ÎPS Vladimir a decis să susțină lunar cu titluri noi de carte această bibliotecă, care servește cadrelor didactice, teologilor și tuturor credincioșilor drept hrană spirituală.
Pr. Octavian a mulțumit ierarhului pentru grijă și dăruire, menționând că biblioteca numără 300 de cititori fideli. Este de menționat faptul că Biblioteca de carte religioasă a fost inaugurată acum 10 ani în cadrul Blocului I al universității, iar de curând a fost transferată într-o sală de la parterul sfântului locaș.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/


Luni, 19 martie, Biblioteca de carte religioasă din cadrul Universității de Stat din Moldova a primit în dar circa 80...
Duminică, 11.06.2017, o delegație din partea Guvernului orașului Sankt Petersburg, Federația Rusă, în frunte cu Guvernatorul orașului, Dl Gheorghe Poltavcenco a...
Biblioteca Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova a primit, joi, 27 aprilie o importantă donaţie de carte. Venerabilul preot și...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc