Dragă femeie …ȚIE, celei ce găsești în AVORT o soluție (Scrisoarea lui Rafael)

,,Săptămâna trecuta am fost din nou la ecograf. Te-am văzut pentru a treia oara, iubit și așteptat copil!

Mi s-a spus că s-ar putea să existe niște probleme…s-ar putea sa fie ceva în ființa ta plăpândă. Nu știu exact ce. Nu mi s-au dat prea multe detalii. Peste o săptămână va fi nevoie să merg din nou la ecograf. Oamenii mari simt nevoia să supravegheze, să controleze.

Tu să nu te temi. Tu stai liniștit în Brațele Celui ce a spus “să fie” și ai fost. El te-a creat și El cunoaște fiecare mădular al tău.

Zeci de întrebări mi-au cuprins mintea zilele acestea. Mă întrebam ce ai putea avea, ce te-ar putea incomoda, ce ți-ar putea crea dureri. M-am pomenit de multe ori cu sufletul aproape sufocat în teamă, întrebări, lacrimi.

Numele tău vorbește despre un Dumnezeu care vindecă…Eu cred în minuni, eu cred in vindecări miraculoase în ceea ce te privește pe tine.

Vreau să se întipărească în fiecare celulă a sufletului tău un lucru: indiferent de cum vei veni, indiferent de cum vei călători pe pământ, indiferent de toate cele ce pot părea stânci prăpădite și nori grei, noi te vom primi si te vom iubi. Pentru noi ești un dar, un dar nemeritat. Pentru noi ești o minune, dragul nostru Rafael. Minunile nu pot fi poveri decât atunci când uităm de ce călătorim pe sub soare. Când purtăm in noi scopul călătoriei ne e nespus de clar că nu mai trăim pentru noi. Doar atunci vedem că secundele din timp, că fărâmele din pâine, că stropii de apă și pătura pe care nu le dăruim, ne sărăcesc. Când simțim că adunând ne îmbogățim, atunci am uitat cine suntem și încotro ne îndreptăm.

Dincolo de toate, vreau să mai știi că mă amuz de mișcările tale în mine, de poc-pocurile ce le primesc în burtă, de felul în care îmi răspunzi când te strig.

O taina atăt de mare nu o pot cuprinde…

Uneori plâng de bucurie la umbra ei..

Azi a fost soare, Rafael!

(10 februarie 2010),,

….Unele mame aleg să ucidă pruncii bolnavi în pântece…fără să știe că Dumnezeu vindecă ..fără să știe că un prunc bolnav poate fi o mare binecuvântare. Am auzit de medici care recomandă crima, am auzit de oameni ce vă împing pe voi, mamele, la crimă…

Oare de ce nu vă împing să faceți asta și când copilul vostru a rămas fără un picior în urma unui accident de mașină…sau după ce a fost diagnosticat cu autism sau cancer? Oare nu e același lucru?

De ce, noi, o țară de creștini ucidem pe cei a căror glas nu se aude?

De ce-i ucideți pe cei ce mi-ar putea deveni cei mai buni prieteni, pe cei cu care aș putea construi o fermă, un spital cu terapii alternative, pe cei ce ar putea cânta și vindeca? De ce-mi ucideți…frații mei în Hristos. Suntem mădulare ale Trupului și durerea lor mă arde….și glasul lor e glasul meu azi…

Știu că dintre frații mei în Hristos sunt mulți uciși în pântece. Știu că mulți tați și multe mame trăiesc drame, știu că mulți poartă boli sufletești și mintale din cauza celor uciși cu brutalitate.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru clipa în care s-a întâlnit cu părinții mei și le-a spus că în lume vor avea necazuri…dar să Îndrăznească…căci El a biruit lumea…

Cu Dumnezeu trecem văile și urcăm spre culmi….fără el, în voia minții noastre nebune..ne-am risipi…

Cel ce m-a modelat în chip tainic spune șoptit: ,,ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, asculând de glasul Lui, și lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viața ta și lungimea zilelor tale….,,

Copiii tăi sunt sau au fost ca și mine.

Alege VIAȚA pentru copiii tăi și lasă-i să schimbe lumea și să o coloreze, să o umple, să o împlinească.

Părinții mei au ales Viața și azi ne bucurăm cu toții de ea.

V-am scris această scrisoare cu gândul să salvez de la moarte măcar un prunc…măcar unul dintre cei 400 care mor în fiecare zi în țara noastră în pântecele mamei …măcelăriți de ustensilele din mâna medicilor ginecologi.

sursa andreeastanciu.wordpress.com