Drumul Crucii - o binecuvântare pentru tinerii noștri - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Drumul Crucii – o binecuvântare pentru tinerii noștri

20:28, vineri, 10 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

Multe sânt căile Domnului. Cam așa am putea vorbi despre cum Dumnezeu ne apropie pe fiecare dintre noi spre El. Ziua de azi pentru întreaga umanitate are o importanță crucială, atunci la Drumul Crucii Mântuitorului Hristos, dar și fiecare aducere aminte a acelor evenimente prin lucrarea noastră trupească și liturgică în fiecare an. Deja al III-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Drumul parcurs de către noi astăzi mari și mici 2,5 km, a început din or. Nisporeni și până la mănăstirea Sf. Ștefan cel Mare și Sfânt.

Ne bucură faptul că la acest eveniment, au participat activ, tineri din cuprinsul Eparhiei noastre. Din discuție cu tinerii și a asociației noastre, dar și mulți alții, doreau nespus de mult să fie alături de noi la acest pelerinaj, dar au refuzat fiindcă au ore la școală.

Din prezentarea unui tânăr pelerin vizavi de evenimentul dat: „Evenimentul de azi a fost pentru mine o binecuvântare. Nu cred că este ceva mai plăcut decât o astfel de plimbare la care am mers datorită faptului că simt o chemare către Dumnezeu. Este foarte plăcut să mergi alături de preoții adunații împreună să cânte cântări de laudă Domnului și citirea pasajelor Evanghelice a evenimentelor biblice ce prezintă drumul crucificării lui Hristos. Este o odihnă activă,menită să aducă sufletului pace și liniște, căci în timp ce cântam împreună cu tot grupul, mă gândeam la câte lucruri bune ne oferă biserica. Invit orice tânăr să asculte cele 12 Evanghelii a Patimilor lui Hristos și să facă drumul Crucii împreună cu fețele bisericești.”

Interesul tinerilor vizavi de Biserica lui Hristos crește și acest lucru se vede prin participarea activă a lor în viața Bisericii. Dacă perioada sovietică a crescut creștini analfabeți, acum vedem dorința tinerilor de a studia Sfintele Cărți, de a se implica în viața bisericii și a se încadra ca buni creștini îndeplinind poruncile lui Hristos.

Invităm tinerii să se încadreze la activitățile pe care le propune asociația noastră, pentru a studia Biblia și a crește o nouă generație cu dragoste în Domnul.

Preot Vadim Corostinschi, http://www.atosmd.net/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com