Drumul Crucii şi al Pocăinţei prin satele Revaca, Sîngera, Dobrogea
8:48, luni, 20 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: dobrogea, drumul crucii, revaca, singera
În Duminica a 3-a din Postul Mare, inchinată Sfintei Cruci, după savârșirea Sfintei Liturghii creştinii din satele Revaca, Sîngera şi Dobrogea au participat la Drumul Crucii.
Punctul de pornire al procesiunii l-a reprezentat biserica din localitatea Revaca, pornind apoi spre satele Singera şi Dobrogea. Pe parcursul drumului enoriașii, în frunte cu preoţii Cristofor Tverdostup, prot. Procopie Negru şi prot. Anatolie Gîrbu, au intonat cântări duhovnicesti. Creștinii s-au rugat bunului Dumnezeu să păzească ţara și poporul binecredincios, să dăruiască pocăinţă şi iertare de păcate tuturor celor care au participat la această procesiune.
Drumul Crucii s-a încheiat la sfânta biserică din loc. Dobrogea, unde s-a înălţat o rugăciune comună de mulţumire şi de lauda lui Dumnezeu.
Hristos ne-a arătat tuturor calea Crucii. Astfel, dacă ne purtăm fiecare dintre noi crucea şi ne asumăm osteneala şi jertfa, necesară fiecăruia dintre noi ca doctorie amară, vom ajungem unde trebuie, adică la înviere, la biruinţă. Crucea înseamnă dragoste, jertfă şi dăruire pentru Hristos.
A consemnat Prot. Anatol Gîrbu