Duminica a şaptea după Paşti. Pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic la mănăstirea Ţigăneşti - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Duminica a şaptea după Paşti. Pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic la mănăstirea Ţigăneşti

11:27, luni, 2 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt şi Aceşti trei Una sînt! (I Ioan 5, 7)

În Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă prăznuieşte primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc în anul 325 în oraşul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învăţarea greşită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfîntul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinţilor Părinţi de atunci, fiind primul împărat creştin din lume (306-337)

Evanghelia acestei duminici ne aminteşte că Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de pătimirea, de moartea, de Învierea şi de Înălţarea Sa la ceruri, S-a rugat pentru ucenici şi pentru cei care vor crede în El. Vedem prin aceasta, că Mântuitorul, înainte să treacă prin suferinţa Crucii, S-a gândit la Biserica Sa de peste veacuri, care urma să se răspândească la toate popoarele. El S-a rugat pentru ca toţi cei care cred în El „să fie una”, adică să trăiască în unitate, în comuniune, după cum „Tatăl şi Fiul sunt una” (Ioan 10, 30).

În cuvântul de învăţătură Preacuviosul părinte arhimandrit Irinarh (Costru) starețul sfintei mănăstiri Țigănești, a menţionat următoarele:

Această duminică, a şaptea după Sfintele Paşti, ne cheamă să păstrăm dreapta credinţă, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată, mai confuză spiritual şi să mărturisim Crezul ortodox aşa cum ni l-au lăsat şi dăruit nouă Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 şi, apoi, de la Sinodul al II-lea ecumenic, de la Constantinopol, din anul 381, unde s-a formulat partea a doua. (Pe aceşti Sfinţi Părinţi de la al doilea Sinod Ecumenic Biserica Ortodoxă îi va prăznui în sâmbăta dinaintea praznicului Pogorârii Dunhului Sfânt ca o apreciere şi cinstire a completării Crezului cu celelalte 5 articole care statornicesc învăţătura despre Duhul Sfânt, Biserica şi Sfintele Taine).

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ne învaţă că dreapta credinţă nu se păstrează de unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire şi de vieţuire, după cum Sfinţii Părinţi adunaţi în Sinod au mărturisit dreapta credinţă şi au respins rătăcirea sau erezia lui Arie.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic şi ale tuturor Sfinţilor Săi, să păstrăm dreapta credinţă ca pe un mare dar, să creştem în ea şi în sfinţenia pe care ne-o dăruieşte ea, şi astfel să dobândim bucuria cea nepieritoare despre care Mântuitorul vobeşte în Evanghelie (Ioan 17, 13), adică să avem bucuria de a fi ortodocşi sau drept măritori creştini, bucuria de a avea nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice. Amin!

Tot în această Duminică, după Sfânta Liturghie, Preacuviosul părinte stareţ s-a rugat dimpreună cu clericii mănăstirii, fiind oficiat un Tedeum de mulţumire Bunului Dumnezeu pentru ploaia curată şi timpul prielnic la efectuarea lucrărilor agricole.

Sursa: http://manastireatiganesti.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com