Header image

Duminica a treia după Cincizecime, ÎPS Arhiepiscop Petru, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

13:50, duminică, 11 iulie, 2021 | Cuvinte-cheie:

În Duminica a treia după Rusalii, 11 iulie 2021Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii și enoriașii Catedralei Episcopale. La acest moment Înaltpreasfinția Sa, a adus spre închinare o frumoasă și impunătoare Icoană a Maicii Domnului „Kasperscaia”, pe care a primit-o în dar, pentru Catedrala Episcopală, de la Înaltpreasfințitul AGAFANGHEL, Mitropolitul de Odesa și Ismail.

Alături de Ierarh au fost prezenți slujitorii Catedralei Episcopale și credincioșii care au venit să aducă slavă și laudă lui Dumnezeu pentru toate.

După citirea pericopei evanghelice despre chemarea la apostolat a unor ucenici (Mat. 6, 22-33), Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, prin care a explicat mesajul evanghelic. În cuvântul predicatorial, Ierarhul a specificat: „Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, din textul evangheliei de astăzi, sunt cuvintele care răcoresc şi vindecă sufletele bântuite de mulţime de boli şi mai ales de boala aceasta a îngrijorării pentru ziua de mâine. Îngrijorarea este un semn de necredinţă faţă de Dumnezeu.

Dar, atunci, cum rămâne cu cuvintele Mântuitorului care zic: „Nu vă îngrijoraţi!” Ce vor să spună aceste cuvinte? Mântuitorul, cu înţelepciunea Sa dumnezeiască, ne face să înţelegem că îngrijorările peste măsură îl duc pe om să cadă în unele ispite nesăţioase, de a îngrămădi mai mult decât trebuie, pentru existenţa vieţii de toate zilele.

Prin cuvintele evangheliei citită astăzi, Mântuitorul vrea să ne sporească încrederea în Dumnezeu, când ne invită să privim la păsările cerului. El nu zice să nu ne îngrijim deloc, ci ne spune să căutăm mai întâi de toate Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, iar celelalte ni se vor adăuga, căci ştie Tatăl nostru cel din ceruri ce ne trebuie. Dar, omul face tocmai invers: mai întâi, aleargă în goană nebună după cele pământeşti şi uită, încetul cu încetul, de Împărăţia lui Dumnezeu. Aproape tot timpul îl cheltuieşte numai pentru cele trecătoare, iar de Dumnezeu, de legea Lui, de dreptatea Lui, nici nu vrea să mai audă sau să ştie. Nu mai are timp nici de cea mai mică rugăciune.
Sufletul trebuie însă să stea mai presus de orice, nu trupul. Dumnezeu, mai înainte de toate, nu grijile acestei vieţi trecătoare. Cele mai multe din grijile şi frământările noastre sunt zadarnice şi fără rost. De ce? Fiindcă le facem privind numai la puterile noastre şi uităm de ajutorul ce vine de sus de la Dumnezeu. Uităm că, fără ajutorul lui Dumnezeu, noi nu putem ridica un pai de jos. Aşa că, la fiecare pas, trebuie să ne cunoaştem nimicnicia noastră şi să vedem că toate atârnă de puterea Celui Preaînalt şi mai ales să fim recunoscători şi mulţumitori pentru ce ne-a dat până în prezent.
Ni se mai spune că luminătorul trupului este ochiul. „Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău este luminat, iar dacă ochiul tău este rău, tot trupul este întunecat. Prin aceste cuvinte, Mântuitorul se referă la ochiul sufletului care este conştiinţa. Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru, este ochiul lui Dumnezeu în sufletul nostru. Nu există om fără conştiinţă chiar dacă se spune câteodată că un om nu are conştiinţă, aceasta înseamnă că el nu vrea să ţină socoteală de dictatele conştiinţei, dar nu că ea n-ar exista. la mulţi auzi expresia aceasta: „aşa-mi dictează mie conştiinţa” sau „aşa îmi spune mie cugetul”. Pentru că face deosebire între bine şi rău, între ce este permis şi între ce nu este permis, conştiinţa morală mai e numită şi simţ moral.

  Dacă copiii şi tineretul vor creşte cu o conştiinţă dreaptă şi curată, vor fi de folos societăţii şi statului, vor face numai bucurii părinţilor şi vor fi şi ei fericiţi. Părinţii vor fi scutiţi de mari necazuri de pe urma lor şi nu vor mai plânge cu amar. Toţi vor avea chiar aici în lumea aceasta o mulţumire sufletească, o conştiinţă împăcată, o fericire sufletească şi trupească şi vor moşteni şi fericirea cea cerească pe care o va da Dumnezeu numai celor ce ascultă de învăţătura Sa, de Cuvântul Său.” (Ierodiaconul Visarion Iorgulescu)

Întrucât suntem în perioada postului închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii care s-au pregătit cuviincios, au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe credincioși cu Sfânta Duminică, dorindu-le o săptămână binecuvântată.

Menționăm că la ora 6 a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculțan)

Sursa: https://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com