Duminica a V-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Ceea ce nu-I dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuințat de El, este întrebuințat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul și din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi.” (Sfântul Iosif Isihastul)

În cea de-a V-a Duminică de după Cincizecime obștea monahală și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni comune la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Pericopa evanghelică din această Duminică ne vorbește despre minunea izbăvirii a doi oameni de sub influenţa duhurilor necurate în ţinutul Gadarei. Pe lângă Hristos și dragostea Sa nemărginită față de oameni, în lume există și o altă realitate: cea a răului, a suferinței și a demonilor. Demo­nizații din ținutul Gadarenilor sunt o mărturie vie a lucrării duhurilor diavolești. Pe acestea Hristos le-a biruit prin Cruce: „Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2, 15). Prin Hristos, toți credincioșii pot birui și ei aceste lucrări malefice, care încă mai au putere asupra oamenilor.

Parabola evanghelică ne vorbește și despre un alt adevăr de necontestat: niciodată demonii nu suportă nici întâlnirea, nici rămânerea lângă Hristos, căci pre­zența Lui îi arde. Când demonii Îl recunosc pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, sunt convinși că puterea lor s-a sfârșit mai înainte de vreme (Mt. 8, 30), adică înainte de ultima și marea judecată. Oricât de mare ar fi puterea și răutatea lor, împotriva voii lui Dumnezeu nu pot face nimic. Ei au putut să intre în turma de porci, dar și aceasta numai la cuvântul Domnului. Mântuitorul  le-a permis să intre în turmă, pentru ca cei prezenți să vadă cât de primejdios este pentru om să fie lipsit de protecția și de ajutorul lui Dumnezeu.

„Diavolul intră în om, când există noroi în inima sa, nu se apropie de făptura curată a lui Dumnezeu. Dacă se va curăți inima de noroi, vrăjmașul fuge și vine iarăși Hristos. Ca și mistrețul, care când nu află noroi, guiță și pleacă. La fel și diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirlă. Ce treabă are în inima curată și smerită? Dacă vedem însă casa noastră, inima noastră, că este casă veche și vrăjmașul locuiește în ea, trebuie îndată s-o dărâmăm, ca să fugă și chiriașul nostru cel rău, adică aghiuță. Pentru că atunci când păcatul se învechește în om, diavolul, firește, dobândește mai multe drepturi,” ne spune Sfântul Paisie Aghioritul.

Nu putem nega faptul că suntem chinuiți de diavol, deoarece orice patimă care se instalează în om înseamnă venirea unui demon în sufletul omului. Iar ori de câte ori primim păcatul în viața noastră, noi decidem să nu fim liberi, decidem să devenim sclavii celui rău. „Câte patimi se ascund în noi, atâția diavoli sunt. Tradiția filocalică ne spune că fiecare patimă are în spatele ei un diavol, specializat în a ne determina să primim păcatul în viața noastră. Nu este formă mai gravă de înjosire pentru om, decât păcatul, în spatele căruia este cel rău. Masivitatea prezenței lui este distructivă pentru om. Diavolul lucrează perfid, viclenește. Găsește căile cele mai captivante și rafinate pentru a te prinde în mreaja lui. Dumnezeu ne dăruiește starea de trezvie numai în momentul în care suntem atenți la paza minții, să nu lăsăm să intre orice gând care să ne corupă, iar gândul să devină faptă, cu efecte distructive nu numai asupra propriei persoane, ci și asupra celor din jur,” menționează PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

Oricât de multe și de grele ar fi patimile care sălășluiesc înlăuntrul nostru, totuși, nu suntem niciodată lăsați singuri în această luptă. Când suntem căzuți și neputincioși, Mântuitorul ne întinde mâna Sa pentru a ne ridica din moartea păcatului. Trebuie doar să ne dorim să primim acest ajutor… Căci dacă „Diavolul răcneşte căutând pe cine să înghită!” (1. Pet. 5, 8), Hristos bate discret la uşile sufletelor noastre, aşteptând să Îi permitem să ne înnobileze și restaureze viaţa cu prezenţa Sa sfântă şi mântuitoare. La mijloc e voinţa noastră, care trebuie să decidă cu Cine vrea să îşi unească viaţa.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/