Duminica a VII-a după Sfintele Paşti la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM
20:27, duminică, 24 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica usm, Duminica a VII-a după Sfintele Paşti, liturghie, octavian mosin

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 24 mai 2015, în Duminica a VII-a după Sfintele Paşti, cea a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic.
La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin.
După citirea pericopei evanghelice (de la Ioan 17, 1-13) părintele Octavian a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvânt de învățătură.
În predica sa pr. Octavian nu doar le-a explicat creștinilor învăţăturile ce reies din Pericopa Evanghelică rânduită a fi citită astăzi la Sfânta Liturghie, dar și le-a relatat celor prezenți despre istoria celor șapte Sinoade Ecumenice, care au avut loc în perioada dintre 325 si 787 d. Hr., hotărârile cărora reprezintă temelia învățăturii ortodoxe. Părintele paroh le-a vorbit deasemenea creștinilor și despre numeroasele erezii care au existat în această perioadă, dar și despre combaterea acestora de către sfinții părinți ai bisericii noastre. La final părintele i-a îndemnat pe toți la păstrarea credinței adevărate și viețuirea conform dogmelor acesteia, căci doar rămânând în adevăr, putem avea nădejde în mântuire și viața veșnică.

















Sâmbătă, 24 august, circa 30 de angajați ai Spitalului Clinic Municipal Nr. 4 au răspuns invitației parohiei ”Întâmpinarea Domnului”, USM,...
Doritorii de a continua studiile la programul de master: Istoria și Cultura Religiilor a Facultății de Istorie și Filosofie, USM,...
Numeroși credincioși au poposit la hramul Bisericii din incinta Universității de Stat din Moldova. În cinstea sărbătorii împărătești Întâmpinarea Domnului,...
În urma deschiderii Facultății de Teologie la Chișinău (1926), sediul Seminarului Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni” a fost transferat pe...
Peste 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani au ales să petreacă câteva zile la Tabăra bucuriei organizată...
Toate virtuţile şi toate patimile se cultivă, depinde de lucrarea pe care o face omul. Dacă va alege să cultive...
În ziua de miercuri, 3 aprilie, la tradiționalele seri duhovnicești găzduite de Biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM, a fost invitată Oltea Boldureanu,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău