Duminica a XVIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Dăruieşte-mi mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa adevărului Tău. Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul din carele am fost luat, binevoieşte să mă întorc la Tine, Dumnezeul meu, şi mai înainte de a părăsi această viaţă să vadă sufletul meu slava fiilor învierii…” (Sf. Sofronie Saharov)

În Duminica a XVIII-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Această Duminică ne oferă un prilej în plus să medităm asupra sensului existenței noastre, asupra morții și a vieții pe care aceasta din urmă o inaugurează.

Pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (7, 11-16) ne vorbește despre întâlnirea dintre Domnul Vieții și tânărul mort. Sfân­tul Efrem Sirul ne spune că „Iisus Fiul Fecioarei se întâlnește cu fiul văduvei”. Doi fii pe aceeași cale. Unul mort și Unul viu. Asta vedeau oamenii. Însă Cel viu nu era un om oarecare. Era Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire. Sfântul Chiril al Alexandriei menționează: „El este învingătorul morții și al stricăciunii. El este Cel în care noi trăim, ne mișcăm și suntem. El este Cel care restaurează natura omu­lui la forma ei cea dintru înce­put și ne-a eliberat trupul supus stricăciunii din legăturile morții. El Și-a arătat mila față de acea femeie și pentru ca lacrimile ei să înceteze i-a poruncit: Nu mai plânge. Și în­dată pricina pentru care ea plângea a dispărut”.

Când Mântuitorul Hristos îi spune văduvei: „Nu plânge“, ne îndeamnă pe noi să luăm aminte. Căci pe fiecare dintre noi Biserica-maică ne poartă spre Înviere atunci când ne asumă şi, mai ales, când ne lăsăm asumaţi de ea. „Cu toții putem ajunge nemuritori. Păcătoșii pe care îi cunoaștem din istorie și din viața zilnică, vameșii, zaheii, desfrânatele, tâlharii, leproșii (…), dar și eu, și tu, și părinții noștri, și copiii noștri, și toată lumea putem să găsim siguranță găsind ușa nemuririi, adică omorând moartea păcatului și astfel putem să intrăm, prin Biserica noastră, cu elan și trimfător, în Împărăția cerurilor, în nemurirea vieții în Hristos, în cămările pe care ni le-a pregătit Domnul…”, ne încurajează arhimandritul Emilianos Simonopetritul.

 „Pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig” (Filip. 1, 21), scrie Sf. Ap. Pavel. La un moment dat cu toții ne vom întâlni cu Mântuitorul Hristos, bine ar fi să-L primim și să-L  cunoaștem de acum, ca să ne fie și nouă moartea un caștig. Hristos este mereu lângă noi, e gată să împartă cu noi atât bucuria, cât și durerea, suferința. Nu am fost și nu suntem niciodată singuri. Dacă-L dorim cu adevărat pe Dumnezeu în viața noastră, dacă mântuirea în Hristos este singurul scop al vieţii noastre, vom primi puterea de a ne ridica din stricăciune la sfințenie, dar și darul de a trece împreună cu El prin moarte, slavoslovind și simțind… Învierea.

„Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos să cerem”.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/