Duminica după Botezul Domnului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
7:08, luni, 26 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: episcop nicodim, orhei, slujba

În Duminica după Botezul Domnului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a fost prezent în mijlocul mulţimii enoriaşilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din oraşul Orhei, unde, înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei, a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie.
După citirea pericopei evanghelice, Prea Sfinţia Sa a rostit un cuvînt de învăţătură în care evidențiat ideea principală a Evangheliei zilei, de la Matei IV, 12-17, – „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. În acest context Ierarhul a vorbit despre legătura dintre Botez și Pocăință, iar mai apoi a subliniat că bucuria duhovnicească, prilejuită de perioada praznicală dintre Nașterea și Arătarea Domnului, trebuie să devină pentru fiecare un imbold și un început bun pentru o mai intensă trăire creștinească, prin frecventarea slujbelor bisericești și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, ca merinde pentru viața veșnică. De asemenea, Vlădica a felicitat toate creștinele ce poartă numele în cinstea Sfintei Mucenițe Tatiana, pomenită astăzi.
La final credincioșii au fost stropiți cu agheasmă mare, iar copilașii au primit din partea Ierarhului pachete cu daruri.
Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/



























Duminica, 25 octombrie 2020, la biserica „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din satul Ciutuleşti, raionul Florești, clopotele au răsunat în dungă,...
În dimineaţa zilei de sîmbătă, 28 aprilie 2018, mulţime de creştini cu inimile frînte de durere s-au adunat la biserica...
Cu ocazia aniversării a 61 de ani din ziua nașterii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a adresat Preasfințitului Nicodim, Episcop de...
Duminica a III-a după Paști este închinată Sfintelor Femei Mironosițe, Drepților Iosif din Arimateea și Nicodim, adică celor care nu...
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul credincioșilor și enoriașilor Catedralei...
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, se aude zicînd în Betleem cei fără de trup, Celui ce a binevoit...
Preasfinţitul Nicodim – Episcop de Edineţ şi Briceni împlinește 6 ani de arhierie. Episcopul Nicodim, (Ioan Vulpe), s-a născut la...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău