Duminica intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), la Mănăstirea Ciuflea - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Duminica intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), la Mănăstirea Ciuflea

14:30, duminică, 9 aprilie, 2023 | Cuvinte-cheie: ,

Alesule Împărat al Sionului de Sus, Blândule Biruitor şi Dreptule Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de Heruvimi şi cântat de Serafimi, Te vedem acum pe mânz de asin intrând în Ierusalim, la patima cea de voie. Pentru acesta ne închinăm coborârii Tale celei negrăite şi cu stâlpări şi ramuri de copaci, Te întâmpinăm în smerenie și cu pruncii Îti cântăm: Binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! Condacul 1

Măreața Sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, a început cu slujba privegherii în seara zilei de sâmbătă, 08 apilie, oficiată de către Preacuvioșia Sa, părintele arhimandrit Nicolae.

În ziua de Florii, mai mulți ca de obicei, credincioșii ai Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din capitală, s-au unit în comuniune liturgică oficiată de către Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca), duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri împreună cu clericii slujitori.

La Liturghie s-a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul XII, 1-18 care prezintă Ungerea Mântuitorului Iisus Hristos în Betania, dar și Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim.

În cuvântul de învățătură părintele Nicolae le-a vorbit credincioșilor despre semnificațiile duhovnicești ale marelui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim. De asemenea, Preacuvioșia Sa le-a explicat celor prezenți că odată cu această zi de sărbătoare se prevestește Învierea Domnului și se intră în Săptămâna Sfintelor Pătimiri.

Foarte mulți credincioși prezenți la Sfânta Liturghie s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Iar la final, toţi credincioşii au primit ramuri de salcie, special pregătite de obștea Mănăstirii şi binecuvântate în cadrul slujbei, de Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae.

Cu binecuvântarea părintelui Nicolae, au fost oficiate două sfinte liturghii prima începând cu ora 06:00 în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” iar a doua începând cu ora 09:00 în catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.

Și în Săptămâna Patimilor, slujitorii Mănăstirii Ciuflea îi așteapă pe credincioșii care doresc să se spovedească și să se împărtășească, spre iertarea păcatelor și spre mântuire.

Sursa: https://ciuflea.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com