Duminica Mironosițelor – Duminica femeii creștine

Am spus din nou Hristos a înviat! în Duminica a treia după Paşti, în Duminica Mironosiţelor.Recitind împreună textul Evangheliei de la Marcu, vom vedea că este așezată Duminica Mironosițelor. Iată ce spune textul Evangheliei:

„Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. ”

Evanghelia Duminicii acesteia ne trimite un pic în urmă, la Vinerea Mare, în clipa tensionată în care Iosif cel din Arimateea preia responsabilitatea înmormântării Domnului, îngropării Lui. Şi iată, acest sfetnic pe care noi îl mai numim şi Iosif cel cu bun chip, în graba cea mare, pentru că, să nu uităm, veneau Paştile, cumpără giulgiu de in, ia de pe lemn trupul Domnului şi-l înmormântează în mormânt nou, acolo în apropiere de Crucea Golgotei. Este o înmormântare în grabă. Nu a mai fost vreme nici de cântare de laudă şi apoi Iosif e singur. Nu ni se spune „Iosif împreună cu ucenicii” sau „Iosif împreună cu femeile”, ci, din contră, ni se spune despre femei că priveau unde L-au pus pe Domnul, de undeva de departe, probabil. Textul ne povesteşte mai apoi despre Maria Magdalena şi Maria lui Iosif, care priveau unde L-au pus pe Domnul. Iar după ce a trecut Ziua Sâmbetei, zi a Paştelui, zi de bucurie pentru iudei, dar iată, de tristeţe totală pentru femeile acestea şi pentru ucenicii lui Hristos, femeile au cumpărat miresme ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Voiau să-şi facă treaba până la capăt, voiau să ducă până la sfârşit prinosul de recunoştinţă.

Au ajuns la mormânt, şi spune Evanghelia „ridicându-şi ochii, au văzut că piatra care era foarte mare, fusese răsturnată”. Şi au aflat de la înger că El, Iisus, înviase. „A înviat!” Este o trecere de la moarte la viaţă. Tristeţii îi vine răspunsul acesta extraordinar, magistral: din străfundurile mormântului, îngerul strigă Învierea. Femeile văd giulgiul, dar Cel înfăşurat în giulgiu, nu mai era. Ci era înviat. Toate trei, dintr-o teamă de dinainte de moarte, trec într-o teamă de după Înviere. Căci ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, cuprinse de cutremur şi de spaimă. Nu spun nimănui nimic. Fug. Se tem. Este ca şi cum ar fi dat faţă în faţă cu moartea şi nedescoperind-o, le era teamă să creadă că înviase Hristos. Astfel de veşti nu le dai oricum. Nu le strigi oricum…

Intrând în mormântul lui Hristos, femeile au intrat în izvorul Învierii Noastre. Mormântul Domnului se prefăcuse înaintea ochilor lor, din izvor de spaimă în izvor al bucuriei, izvorul acela al bucuriei care face să se cutremure omul. Cărămizile sufletelor lor, dacă ar fi să vorbim astfel, sunt mişcate de la loc. Toate par noi, pentru că totul este nou. Hristos înviase. Acum trebuiau să-L caute pe Hristos cel Înviat. Iisus Nazarineanul, Răstignitul, rămăsese undeva în mormântul sufletelor lor. Se ridicase din mormânt Hristos Biruitorul, Hristos care călcase cu moartea pe moarte.

Duminica Mironosiţelor este Duminica femeii creştine, pentru că minunat ar fi ca femeile să priceapă şi ele că se cade să fie mai întâi căutătoare ale lui Dumnezeu, purtând în braţe miresme, purtând în mâini untdelemn de ungere lui Hristos, pentru ca mormântul Domnului să se facă izvor de înviere pentru familia lor şi pentru cei dragi. Dumnezeu să binecuvânteze neamul românesc ale cărui femei ştiu să-şi ducă copiii sau nepoţii de mână înaintea lui Hristos, ştiu să se roage pentru soţii lor, pentru duşmanii lor şi pentru toate celelalte. Asta este imaginea adevăratei femei; cea a unei femei mironosiţe, care dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, iată, Duminica, pe când răsare soarele, merge la Izvorul învierii, care este Biserica, bucurându-se pentru tăria ce va primi în Biserică.

sursa Duminici în Dar: Predici si gânduri, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, Ed. Cu drag, Chinsinau 2013, p.89-93