Duminica Orbului la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
7:50, luni, 18 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: episcopia de edinet si briceni, manastirea zabriceni, zabriceni

În Duminica a VI-a după Paşti, a Orbului din naştere, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor mănăstirii „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, oficiind Sfînta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori din care a făcut parte Preacuviosul părinte stareț, arhimandritul Damian (Burlacu), părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea și cinstiții slujitori ai mănăstirii.
La finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţitul Nicodim a adresat credincioşilor un cuvînt de învăţătură în care a explicat evanghelia zilei de la Ioan IX, 1-38. Vorbind despre vindecarea minunată a orbului din Evanghelie, Vădica a subliniat următoarele: „Astăzi am fost martorii minunii în care Hristos a făcut din orb un om care vede. Şi care vede tot mai mult şi tot mai bine. Vede cu ochii trupeşti, dar vede mai ales cu ochii duhovniceşti. Cu primii, îl vede cu recunoştinţă neţărmuită pe Binefăcătorul său şi Îl mărturiseşte ca atare; cu cei de-ai doilea, Îl vede pe Cel ce este Lumina lumii şi îl mărturiseşte că este Fiul lui Dumnezeu, închinîndu-I-se Lui. Să ne străduim să devenim şi noi oameni „care văd” şi, văzînd, să-L mărturisim pe Mîntuitorul în lume, astfel încît toţi orbii să-şi primească vederea şi Domnul Hristos să fie primit cu adevărat ca Lumina lumii!”
Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/































Vineri, 31 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni, vicar...
Cu adîncă durerea în suflet am primit vestea mutării de la noi a Prea Cucernicului Protoiereu Nicolae Romanov, vrednic slujitor...
Seminarul Teologic Liceal de fete „Sf. Cuv. Mc. Elisabeta” din orașul Edinet anunță Concursul de admitere în clasele liceale pentru...
În ziua de luni, 30 aprilie 2018, clerici și creștini s-au adunat la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Tîrnova,...
Cu adîncă durere în suflet am primit vestea mutării de la noi a Prea Cucernicului Protoiereu Simeon Pîslăraș, fost paroh...
Cu ocazia aniversării a 61 de ani din ziua nașterii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a adresat Preasfințitului Nicodim, Episcop de...
Dumnezeu ne poartă de grijă Viaţa religioasă din dreapta Prutului, din Moldova, după 1990, a cunoscut o perioadă de relansare,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău