Duminica Samarinencii, a V-a după Paști, la Mănăstirea Suruceni

„Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.” (In. 4, 14)

În Duminica Samarinencii numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Sfinţii Părinţi au rânduit să citim la Liturghia din această Duminică fragmentul evanghelic de la Ioan (4, 5-42), care prezintă întâlnirea și convorbirea samarinencii cu Domnul nostru Iisus Hristos. Cântările vecerniei acestei Duminici ne arată că ceea ce s-a petrecut la fântâna din Sihar nu ţine atât de pământ, cât mai ales de cer: „Lângă fântâna lui Iacov, aflând Iisus pe samarineanca, apă de la dânsa a cerut, Cel Ce acoperă pământul cu nori. O, minune! Cel Ce este purtat pe heruvimi stătea de vorbă cu o femeie păcătoasă, apă cerând, Cel Ce a spânzurat pământul pe ape; apă căutând, Cel Ce revarsă izvoarele şi limanurile apelor, vrând să atragă spre Sine, cu adevărat, pe cea vânată de luptătorul vrăjmaş şi să adape cu apa cea vie pe cea înflăcărată amarnic după lucruri netrebnice, ca un îndurat şi de oameni iubitor.“ (Slava, gls. 6).

Din păcate, omul de astăzi nu mai are acea sete mântuitoare după „apa cea vie”. El are simțurile duhovnicești anesteziate, încât nu mai caută să-L întâlnească pe Dumnezeu sau după cum ne spune mitropolitul Antonie de Suroj: „vrea ceva de la Dumnezeu, dar nu pe El Însuși.”

„Când omul nu este indiferent față de adevăr, ci şi-l doreşte cu toate puterile sale sufleteşti, duhovniceşti, dar şi trupeşti, atunci acest om … este pregătit ca Dumnezeu să lucreze asupra lui. Prin urmare, faptul că rămânem morţi lăuntric este pentru că suntem cu totul indiferenţi. Interesele noastre sunt foarte mici, trecătoare, efemere, materiale. Pentru ca să poată Dumnezeu să lucreze împreună cu noi, trebuie să-I dăm premisele necesare. Iar premisele sunt ca noi să avem o căutare cu toate puterile noastre. Întreaga noastră voinţă, întreaga noastră libertate să fie orientată acolo. Acesta este şi criteriul omului adevărat, al omului viu”, menționează părintele Varnava Iankos.

„Credem nu numai pe temeiul cuvântului tău; noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii” (In 4, 42)”, ne spune Evanghelia de astăzi. Oare câţi dintre noi credem în ceea ce ştim? Sau câți dintre noi spun rugăciunea dinaintea Sfintei Împărtăşanii: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” și trăiesc acest Adevăr? Câţi dintre noi am auzit şi nu vrem să ştim? Sau câţi dintre noi credem în ceea ce auzim?

Convorbirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă ne vorbește despre faptul că din momentul în care omul primeşte cuvântul lui Hristos, cugetul său se schimbă, se înalţă către adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. „Omul descoperă puterea dumnezeiască a acestui cuvânt şi se întăreşte în credinţă, apoi acceptă adevărul lui Hristos-Dumnezeu, călăuzit fiind de credinţa cea dreaptă. Ochiul lăuntric i se curăţeşte şi începe să vadă limpede în a Cui prezenţă se află; sufletul i se umple întreg de lumină, iar inima îi este inundată de Lumina dumnezeiască a Soarelui Dreptăţii. Luceafărul de dimineaţă a răsărit în inima lui, şi astfel el se face fiu al zilei şi se uneşte cu Dumnezeu, aducându-I închinare în duh şi în adevăr. Se închină cu toată inima acestui Dumnezeu Care l-a cinstit cu harul Său, ştiind că El este singurul Dumnezeu adevărat şi Mântuitor al lumii”, ne spune arhimandritul Zaharia Zaharou.

Duminica de astăzi ne cheamă la pregătirea pentru Sărbătoarea Înălţării Domnului, ne cheamă să căutăm apa cea vie: „Apa vie, cea săltătoare, apa nemuririi ai făgăduit şi dai, Izvorule cel pururea viu, celor ce primesc cu credinţă Duhul Tău, Mântuitorule, Care din Tatăl purcede.” (Utrenia Duminicii Samarinencii).

Sursa: https://manastireasuruceni.md/