Header image

Dumnezeu primește pocăința păcătosului

Un frate locuia la o chilie din Egipt și își petrecea viața nevoindu-se cu toată smerenia. Acest monah avea o soră, care locuia în oraș și era desfrânată și se făcea pricină de pierzanie pentru mulți în fiecare zi. De multe ori bătrânii îl îndemnau pe fratele să meargă și să se întâlnească cu sora lui păcătoasă. Odată, l-au convins să se ducă, poate că și povețele frățești ar fi dus la rezultatul dorit și va fi încetat păcatul pe care îl făcea.

De cum a ajuns la locul unde locuia păcătoasa, l-a văzut un cunoscut care a alergat iute și i-a vestit ei, zicând: fratele tău te caută jos la poartă. Sora când a auzit vestea s-a simțit mișcată.

I-a lăsat pe prietenii păcatului și așa cum era a alergat în întâmpinarea fratelui ei, fără să apuce a mai arunca pe cap acoperământul. Când cei doi frați s-au întâlnit și în timp ce sora de bucurie încerca să-și îmbrățișeze fratele, i-a spus acela:

– Sora mea adevărată, nu-ți pare rău de sufletul tău? Gândește-te cum vei răbda amarnicele și nesfârșitele chinuri ale osândei, fiindcă nu numai tu, ci și mulți din pricina ta își pierd sufletele lor.

Păcătoasa a ascultat cu atenție aceste sfaturi sincere ale fratelui și s-a cutremurat la auzul lor și zice cu adevărată pocăință fratelui ei:

– Ești sigur că pot și eu acum să mă mai mântuiesc?

– Dacă vrei, este mântuire, a răspuns cu certitudine bunul ei frate.

Atunci ea, cu lacrimi în ochi, a căzut la picioarele fratelui ei și l-a rugat să o ia cu el în pustie, ca să se mântuiască.

Fratele, mișcat și el de neașteptata întoarcere, îi spune:

– Pune pe cap vălul și urmează-mă.

Ea însă i-a răspuns:

– Haide, haide să plecăm repede, este mai bine pentru mine și îmi este mai de folos sufletește să fac această necuviință, umblând pe drumuri cu capul descoperit decât să mai intrăm din nou în atelierul păcatului.

Pe când înaintau în pustie și fratele o povățuia cu dragoste frățească și îi arăta roadele pocăinței, ea asculta tăcută, cu atenție, în timp ce dumnezeiescul har cucerea încet-încet sufletul păcătoasei care se pocăia.

La un moment dat, văd  că veneau călători înspre ei din partea opusă. Atunci fratele ca să nu smintească pe acei oameni, zice surorii lui:

– Fiindcă nu toți știu că ești sora mea, ca să nu-i smintim pe aceștia, depărtează-te puțin din drum ca să treacă aceștia care vin spre noi.

Sora s-a îndepărtat cu râvnă. După ce au trecut călătorii, fratele a strigat-o pe soră:

– Haide, soră, să ne continuăm drumul nostru.

Însă nu a primit nici un răspuns. Curios a privit spre locul acela unde presupunea că se află și, uimit, vede că era moartă. În același timp i-a observat și picioarele, că erau toate zdrelite din pricina călătoriei, fiindcă era desculță.

Fratele a povestit situația părinților. Aceștia discutând pe acest caz, se contraziceau, unii susțineau că s-a mântuit, în timp ce alții insistau că nu s-a mântuit. În final, unul dintre bătrânii aceia, după multă rugăciune, se pare că era foarte virtuos și văzător cu duhul, a primit următoarea descoperire de la Dumnezeu: „Această păcătoasă s-a mântuit, fiindcă de îndată ce dumnezeiescul har, prin povețele fratelui ei, a mișcat inima ei, s-a pocăit și nu s-a mai îngrijit de nimic materialnic. Dimpotrivă și-a disprețuit însuși trupul său și nu a cârtit pentru osteneala și rănile călătoriei. De aceea a fost primită pocăința ei”.

Ieromonah Kosma Dohiaritul, Cartea uceniciei și ascultării. Din viața singuraticilor, Editura Agion Oros, 2012

sursa doxologia.ro

Suferinta

Contact Form Powered By : XYZScripts.com