E timpul să facem schimbări lăuntrice! Predica Sf. Teofan în ziua de vineri a săptămânii a IV-a din Postul Mare
23:18, joi, 15 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: dumnezeu, lepădarea de sine, poruncile dumnezeiesti, predica, Sf. Teofan Zăvorâtul

Vineri
„Zis-a Domnul către Avraam: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu” (Fac. 12, 1).
Aceasta este o pildă limpede a acelei schimbări a inimii care se săvârşeşte în adevăraţii credincioşi atunci când ei îşi iau crucea fără făţărnicie și urmează lui Hristos. Îşi părăsesc tatăl – sinele, răstignindu-l prin lepădarea de sine; îşi părăsesc neamul – înclinările, patimile şi obiceiurile păcătoase, răstignindu-le prin hotărârea de a urma întru toate, neabătut, poruncile ucigătoare de patimi ale Domnului; îşi părăsesc pământul – întregul tărâm al păcatului – lumea cu toate cerinţele ei, răstignind-o prin hotărârea de a fi străin faţă de ea, chiar dacă pentru asta ar trebui să sufere nu numai pierderi în avut şi situaţie socială, ci chiar şi moartea.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Fost-a acest părinte un om trăitor după duh, bine credincios si iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu – slujindu-I Lui...
Cuviosul Hariton era din eparhia Licaoniei, locuitor în cetatea Iconiei, creştin bine credincios şi ales întru bunătăţi. Acesta în vremea...
Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminţia lui Iuda. El a învăţat în Ierusalim din copilărie...
Condacul 1 Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice