Egumena Eufrosinia Peșterean, stareța mănăstirii Călărășeuca și-a sărbătorit în rugăciune aniversarea a 60 de ani de viață și 40 de ani de la tunderea în monahism
17:45, joi, 22 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: aniversare, eufrosinia pesterean, manastirea calaraseuca

Miercuri, 21 ianuarie 2015, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edinet și Briceni, a vizitat Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca, pentru a oficia aici Sfînta Liturghie Arhierească și a aduce cordiale felicităti Preacuvioasei Maici starețe, Egumenei Eufrosinia Peșterean, cu prilejul aniversării dublului jubileu – 60 de ani de viață și 40 de ani de la tunderea în monahism.
La serviciul divin Ierarhului i-a coliturghisit un impresionant sobor de preoți și diaconi și au fost prezenți mulțime de credincioși și închinători care au venit să aducă omagiatei și îndrăgitei maici starețe prinosul lor de cinstire și recunoștință.
După citirea pericopei evanghelice, cu binecuvîntarea Prea Sfinției Sale, un cuvînt de învățătură a rostit protoiereul Nicolae Florinschi, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Chișinău, iar după rugăciunea „Tatăl nostru” – protoiereul Leonid Sevastianov, paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din localitatea Călărășeuca.
Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum pentru sănătatea maicii Eufrosinia și a tuturor ctitorilor sfintei mănăstiri, după care Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de felicitare. Adresîndu-se maicii starețe, Ierarhul i-a urat doriri de sănătate, pace, bucurie şi mult ajutor sfînt de la Dumnezeu în viaţa şi activitatea ei. Ierarhul i-a mulțumit în special pentru rîvna și înțelepciunea de care dă dovadă în slujirea ce i-a fost încredințată, pentru că sub îndrumarea ei duhovnicească vatra monahală de la Călărășeuca constituie un veritabil focar de perpetuare a valorilor credinței ortodoxe și de regenerare spirituală a creincioșilor care-i pășesc pragul.
În semn de apreciere, Preacuvioasa maică stareță Eufrosinia a fost decorată cu ordinul „Cuviosul Paisie Velicicovskii” și a primit în dar din partea Ierarhului o Cruce cu pietre scumpe. De înalte distincții bisericești s-au învrednicit și mai mulți ctitori ai sfîntului așezămînt.
Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/





































În ziua aniversării a 6 ani de la chemarea Preasfinției Voastre la dumnezeiască vrednicie și înalta treaptă a Arhieriei, Vă...
Protoiereul mitrofor Boris Canțâr a aniversat duminică, 26 iunie 2022, împlinirea vârstei de 50 de ani. Cu această ocazie, a...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îşi sărbătoreşte ziua numelui de botez şi ziua de naştere în zilele de 20, respectiv, 22...
Pentru al treilea an consecutiv, în 14 mai este marcată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Ziua...
La data de 4 august 2019, când se împlinesc 20 de ani de la întemeierea Sfintei Mănăstiri Zăbriceni, în Duminica...
Protodiaconul Constantin Burlac aniversează astăzi, 30 iunie 2019, ziua de naștere – 40 de ani de viață pământească. Cu această...
Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop al Sorocii, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove aniversează astăzi, 8 martie 2019, împlinirea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău