Elevii de la o şcoală din Doneţk (Ucraina) i-au îndemnat pe toţi oamenii înarmaţi la pace (video)
13:49, joi, 29 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: activități copiii, confruntare Ucraina, copii, pace, ucraina

O jurnalistă a unui post de televiziune din Doneţk a izbucnit în lacrimi după ce mai mulţi elevi de la o şcoală din oraşul Doneţk i-au îndemnat pe toţi oamenii înarmaţi la pace. Tinerii au cântat în cadrul unui festival o melodie pacifistă, iar clipul video l-au postat în reţeaua web. Ei speră că adulţii le vor auzi mesajul.
„Sufletul nostru este plin de sânge şi pentru bunătate nu mai este loc. Lumea este infectată de război ca de ciumă”. Acest fragment de spectacol l-au interpretat elevi din clasele gimnaziale.
Unui dintre solişti a declarat că nu îi este frică ca să îşi exprime gândurile privitor la ceea ce se întâmplă în oraşul lor de baştină.
„Mesajul nostru esenţial pentru persoanele care fac această dezordine este ca ei să termine de făcut aceste lucruri groaznice, cât mai repede posibil, pentru ca să fie adusă pacea asupra noastră. Nicăieri nu trebuie să fie război, pentru că asemenea conflicte sunt ca ciuma, ea se împrăştie peste tot, deaceea trebuie eliminată”, a spus tânărul.
Unii copii recunosc că deja de două luni trăiesc cu frica în sân.
„Peste tot au loc conflicte militare, explodează ceva. Pentru copii acest lucru este straşnic. În loc să înţelegem că trebuie să ne iubim unii pe alţii, noi trebuie să vedem trupuri fără suflare de viaţă„, zice o elevă.
Întreg concertul şi cântecul care îndeamnă la pace au fost pregătite special pentru un festival şcolar. Repetiţiile nu au fost întrerupte, chiar dacă au avut loc conflicte armate în oraş. Repetiţia finală a avut loc exact în momentul asaltului sediului administraţiei publice din Doneţk.
sursa publika.md

Copilul dumneavoastră se comportă urât? Vă consideră o mamă rea? Nu aveți timp și nu înțelegeți ce se întâmplă cu...
Lecții de etică prin prisma moralei creștine pentru copii și adolescenți, dar și sesiuni de educație corectă a copiilor pentru...
Dacă unii părinţi cheltuie mii de lei ca să-şi ducă odraslele la mare, munte sau în taberele din ţară, alţii...
În perioada 28 iunie – 7 iulie, Direcţia Generală Învăţământ, Tineret şi Sport din raionul Rezina, a dat start odihnei...
În perioada vacanţei de vară, 1 iulie – 31 august 2014, Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din...
La 1 iunie, de ziua internaţională a copilului, in s. Cruglic, r. Criuleni a avut loc deschiderea oficială a terenului...
Integrame pentru copii dedicate perioadei Postului Mare. Printează şi dezleagă împreună cu prietenii sau părinţii integramele dedicate perioadei Postului Mare. Sursa:...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău