Episcopul Armatei, P.S. Partenie Ciopron, Conducător al Episcopiei de Bălți (1941-1944) 120 ani de la naștere

În perioada anilor 1941-1944, Conducător al Episcopiei Hotinului cu reşedinţa la Bălţi a fost Episcopul Armatei, Partenie Ciopron. Pe lângă îndatoririle ce le avea în calitate de Episcop al Armatei a contribuit mult la refacerea vieţii spirituale în eparhie în perioada de război, după un an de ocupaţie şi prigoană a bisericii.A îndrumat preoţii în activitatea refacerii vieţii bisericeşti şi ridicarea sentimentului religios al credincioşilor din parohii.

 În urma insistenţei Prea Sfinţiei Sale, autorităţile locale aprovizionau bisericile, care au avut de suferit din cauza bombardamentelor, cu matereale de construcţii. Au fost reînfiinţate Şcoala de cântăreţi de la mănăstirea Rudi şi Gimnaziul Industrial de fete de la mănăstirea Japca, a fost reînfiinţată Tipografia Eparhială. După întreruperea de mai bine de un an, începe să reapară Foaia eparhială oficială Episcopia Hotinului, din îndemnul ierarhului îşi face apariţia revista Biserica Basarabeană, Organ al Episcopiei Hotinului.

Activitatea misionară era condusă personal de către episcop, prin lucrul misionar al preoţilor în combaterea sectarismului mulţi rătăciţi reveneau la ortodoxie. Se colectau ajutoare pentru ostaşii de pe front, erau ajutoraţi cei nevoiaşi, se dădea asistenţă religioasă prizonierilor din lagăre.

 Din cauza lipsei de preoţi numai într-un an au fost hirotoniţi în preot 72 de tineri, toţi licenţiaţi în teologie. Au fost sfinţite 61 biserici, la acestea se adaugă încă 11 biserici începute încă până în 1940. La mijlocul anului 1943, 46 de biserici erau încă în reparaţie şi 48 în construcţie. A fost reparată Catedrala Episcopală, clădirea Căminului eparhial, clădirea Consiliului Eparhial, clădirile fostului seminar din Bălţi. După reparaţia capitală a cladirilor seminarului, Şcoala eparhială de cântăreţi de la mănăstirea Rudi a fost transferată la Bălţi.

Vizitele pastorale în garnizoanele militare și

în parohiile Episcopiei Hotinului

         Fiind însărcinat cu conducerea  Eparhiei  Hotinului, P.S.Episcop al Armatei Partenie Ciopron soseşte la Bălţi, la 30 iulie 1941.  A fost întâmpinat de consilierii eparhiali,  protopopii de judeţe, de primarul oraşului cu întreg personalul şi alte autorităţi. Intreaga  suită a mers la Catedrala episcopală unde a fost oficiat un Te-Deum.[1] Peste câteva zile,  P.S.Partenie a convocat Consiliul Eparhial şi protopopii de cercuri cărora le-a dat îndrumări în vederea desfăşurării unei activităţi pastorale şi refacere a vieţii bisericeşti.[2] Pentru ridicarea sentimentului religios al credincioşilor din parohii şi întărirea legăturilor sufleteşti între preoţi şi enoriaşi,  recomanda preoţilor să fie cât mai aproape de popor: „ Urmările fostei stăpâniri păgâne sunt multe şi dureroase, încât vremea de acum cere o asistenţă deosebită din partea preoţilor, faţă de poporul necăjit şi obijduit de păgânii de ieri „[3], se menţiona  într-o circulară a episcopului.

             In primele luni după numirea sa în funcţie, P.S.Episcop Partenie vizitează unele parohii, schiturile şi mănăstirile din eparhie,  peste tot rostind cuvinte de mânghiere şi îndrumare.

Până la sfârşitul anului 1941,  Episcopul Partenie a oficiat  slujbe de sfinţire la mai multe biserici reparate şi redeschise după anul de ocupaţie.Până în luna mai a anului 1942 au fost târnosite de P.S.Sa următoarele biserici din eparhie: cea din Gara Dondușeni; Capela liceului de fete ”Domnița Ruxanda” din Soroca, prefăcută în timpul stăpânirii sovietice în sală de festivități; biserica militară din Bălți; biserica din Bilieni, prefacută din casă de rugăciuni a babtiștilor din acea localitate și biserica din Valea Mare, ambele din jud. Bălți.[4]

            Cu acelaş zel îşi îndeplinea Episcopul Armatei activitatea sa pastoral-misionară şi în mijlocul ostaşilor. Incă în primele zile ale mobilizării, împreună cu statul său major se afla pe front. Cerceta ostaşii răniţi de prin spitale şi binecuvînta trupele care urmau să intre în luptă. Îi îndemna pe preoţii militari să îşi îndeplinească datoria prin activitate ce urmau să o desfăşoare pe front. Oficia servicii religioase în oraşele eliberate. După oficierea serviciului divin de la Tiraspol, Episcopul Partenie împărţea credincioşilor  ca şi în alte părţi cruciliţe, iconiţe şi cărţi de rugăciune. După o perioadă îndelungată de propagandă ateistă, populaţia locală, dornică de obiecte sacre l-au asaltat pe episcop  „încât rupând cordoane şi balustrade – îşi amintea subinspectorul clerului militar, prot. Col. I.Dăncilă – l-au  asaltat pe P.S.Episcopul Partenie al Armatei frângându-i şi cârja arhierească.”[5]

         La începutul lunii august, în calitatea sa de Episcop al Armatei, P.S. Partenie vizitează Chişinăul, pentru a comemora printr-un serviciu religios de pomenire ostaşii eroi care au adus dezrobirea. Sf. Liturghie şi parastasul au fost săvârşite de către Episcopul Armatei cu participarea unui sobor de preoţi militari şi localnici.  Slujba religioasă a fost oficiată în aer liber, în faţa catedralei distruse de sovietici. A vizitat apoi spitalele militare împărţindu-le răniţilor cărţi de rugăciuni, icoane şi cruciuliţe.[6]

            În octombrie P.S. Episcop Partenie era în mijlocul ostaşilor din Odesa, săvârşind prima slujbă arhierească în „Capitala dezrobită a Transnistriei”.[7] In luna noiembrie 1941, venind de la Odesa, se afla la Bucureşti. La 8 noiembrie 1941,  într-o atmosferă solemnă săvârşeşete serviciul religios la primirea ostaşilor dezrobitori. La această manifestaţie religioasă au fost sfinţite drapelele de luptă. Episcopul Armatei se pregătea pentru o nouă plecare pe front.[8]

În Pastorala ierarhului, la sărbătoarea Sf. Paşti, se arăta că nimeni nu trebuie să fie nepăsător în această perioadă grea de război:” Ostaşii de pe front luptă zi şi noapte, vărsându-şi sângele. Cei de la vatră, trebuie să alcătuiască şi ei un front şi anume: să-şi facă fiecare datoria acolo unde este orânduit şi să muncească din toate puterile pentrucă din rodul mucii lor să se poată ajuta oştirea care luptă în faţa duşmanului cotropitor.”[9]

După încheierea sesiunii ordinare a Adunării Eparhiale, care a avut loc la începutul lunii mai, Episcopul Partenie pleacă pentru un timp la Alba Iulia, reşedinţa Episcopiei Militare. La sărbătoarea zilei de 10 mai se afla la Bucureşti unde a oficiat serviciul religios împreună cu preoţii militari din garnizoană.  Erau prezenţi M.S. Regele, Conducătorul Statului, autorităţi militare şi civile. Neobositul ierarh revine la Bălţi, la 27 mai. A săvârşit slujbe zilnice şi a hirotonit în preot candidaţii la preoţie pentru ocuparea locurilor vacante în parohii.[10] În  decurs de un an, în perioda mai 1942 –mai 1943, au fost hirotoniţi în preot de către P.S.Partenie 72 de tineri , toţi licenţiaţi în teologie. Au fost sfinţite de către episcop şi redate cultului religios 42 biserici. La acestea se adaugă încă 6 biserici, începute încă până în 1940:bisericile din Obreja Nouă, Mircești, Țambula și Tăura, jud. Bălți; Clișcăuți, jud. Hotin și cea din Prodăneștii Noi, jud. Soroca.Până la sfârșitul anului 1943 au mai fost târnosite de către P.S.Partenie bisericile din parohiile Gara Drochia și Țâpordei, jud. Soroca. Din îndemnul ierarhului în parohiile eparhiei preoții organizau ședințe ale cercurilor pastorale, adunări duminicale, activau în cadrul școlilor țărănești care se organizau la căminele culturale, erau încadrați și în predarea religiei.

         În Episcopia Hotinului se organizau Conferințe generale preoțești, una din temele conferințelor era Activitatea pastorală a clerului în parohie în timp de război. Din inițiativa P.S.Partenie, în sala eparhială din Bălți se organizau Conferințe religioase. Sub conducerea P.S.Sale, activitatea misionară desfășurată de către preoți a dat și anumite rezultate. Până în luna mai a anului 1943,au revenit la ortodoxie 2738 sectanți. P.S.Sa a vizitat în repetate rânduri toate mănăstirile, schiturile şi multe biserici din eparhie.[11]

         Călătorind pe  timp  neprielnic şi-a îndeplinit cu devotament  îndatoririle sale atât de conducător al Episcopiei Hotinului cât şi în calitatea sa de Episcop al Armatei. Avea dorinţa de a fi cât mai des în mijlocul poporului şi de a cerceta cât mai multe sate din eparhie, cu prilejul sfinţirii bisericilor şi a vizitelor pastorale.  Se deplasa şi pe timp nepotrivit călătoriilor. Pentru a înţelege mai bine condiţiile vitrege în care episcopul se deplasa, iată câteva mărturii ale părintelui Dionisie Iavorschi, consilier eparhial:” Din gara Lipnic  călătorind cu vagonul- drezină a mers la Otaci […].Cu trăsura batalionului de grăniceri din Otaci, a tecut podul spre Movilău, vizitând două biserici ; sute de kilometri pe drumuri nepavate […], pline de praf ce se ridica în nori groşi şi aproape te înăduşa;  mergând cu sania pe un drum anevoios, noaptea fiind întunecoasa […], era un ger năprasnic – sufla şi crivăţul ;  călătorind cu trăsura sub o ploaie desuţă de toamnă, mestecând glodul de codru; străbătând cu greu din cauza drumului desfundat ; A călătorit P.S.Episcop cu însoţitorii săi cu locomotiva, alături de mecanic…” ş.a.

În Pastorala prilejuită sărbătorii  Naşterii Domnului din 1942, Episcopul Partenie arăta importanţa spirituală a acestei sărbători şi necesitatea mărturisirii unei credinţe nestrămutate. Vine şi cu un îndemn, ca fiecare să-şi facă datoria sa :” Să uşurăm străduinţele stăpânirii, făcându-ne fiecare datoria acolo unde suntem orânduiţi şi să răspundem cu tot sufletul la apelurile pe care le face pentru interesele ţării.”[12] În calitatea sa de Episcop al Armatei, în cuvântul pastoral adresat oştirii la sărbătoarea Sf. Paşti din 1943, îi îndemna pe ostaşi sa-si îndeplinească şi ei datoria,  respectând jurământul. „ Dacă n-aşi fi fost soldat ca şi voi, îndurând aceleaşi greutăţi în războiul pentru întregirea neamului, primind şi gloanţele duşmanului în trupul meu, a căror semne le port şi azi cu mândrie de român, poate că n-aşi avea destulă greutate în cuvântul meu. Însă, legătura sufletească ce o am cu părinţii voştri, alături de care am luptat  pe front, îmi dă tot dreptul să vă cer cu hotărâre să-mi daţi toată ascultarea, iar cuvintele mele să le sădiţi în inimile voastre.” Le promitea ostaşilor că va sărbători Sf. Paşti pe front, împreună cu ei: „ Ca o dovadă  a dragostei ce v-o port, voi sărbători anul acesta praznicul Învierii Domnului pe front în mijlocul ostaşilor care stau santinelă neadormită împotriva duşmanului.”[13]   Respectându-şi  promisiunea, la 21 aprilie 1943, Episcopul Armatei pleacă spre meleagurile îndepărtate ale Crimeeii. Ajuns la Odesa, oficiază slujba din Joia Mare, înainte de Sf.Paşti, împreună cu preoţii militari, pe stadionul din mijlocul oraşului. Au fost adunaţi la rugăciune ostaşii din garnizoana Odesa împreună cu corpul ofiţeresc. În Vinerea Mare a oficiat slujba Prohodului Domnului pentru ostaşii din garnizoana Nicolaev, fiind prezenţi la rugăciune şi ostaşii răniţi din spitale. Sâmbăta Mare, Episcopul Armatei a petrcut-o în rugăciuni în garnizoana Cherson. Ajuns la Simferopol oficiază slujba din noaptea Sf. Paşti în Catedrala oraşului, refăcută de preoţii militari. La această slujbă au venit şi mulţi civili din localitate, dornici de cuvântul lui Dumnezeu.În aceeaşi zi P.S.Partenie a săvârşit o slujbă religioasă, în apropiere de Sevastopol unde erau dislocate alte unităţi militare. Fiecare slujbă divină era urmată de un cuvânt de învăţătură din partea ierarhului şi îndemn către ostaşi ca să-şi îndeplinească datoria, iar la sfârşit erau împărţite ostaşilor şi populaţiei civile cruciliţe, iconiţe, cărţi de rugăciuni şi calendare bisericeşti. A doua zi de Paşti, Episcopul oficiază slujba la mănăstirea Topli, refăcută de unităţile româneşti de acolo. Apoi a vizitat unităţile de pe litoralul Mării Negre, unde la fel a oficiat slujbe religioase. Şi-a urmat itinerarul său apostolic şi la alte unităţi româneşti din Crimeea.[14]

         La mijlocul lunii mai, 1943, ierarhul se afla deja în vizite pastorale în parohiile din cuprisul Episcopiei Hotinului. În ziua de 21 mai 1943, sărbătorea  Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai Eparhiei şi hramul Catedralei Episcopale, P.S.Partenie a oficiat serviciul divin în Catedrala oraşului. După Sf. Liturghie a fost săvârşit un Te- Deum de mulţumire lui Dumnezeu.

În perioada de vară-toamnă a anului 1943, conducătorul Episcopiei Hotinului a vizitat toate mănăstirile, schiturile şi multe biserici din tot cuprinsul eparhiei. „ Îşi încheea veriga ostenelelor şi a bogatelor roduri misionare cu o slujbă arhierească oficiată la 6 decembrie, cu prilejul hramului bisericii Sf. Nicolae din Bălţi. „[15]

         În pastorala de la Naşterea Domnului pentru anul 1943, referindu-se la vizitele ce le-a făcut în parohii, P.S. Partenie arăta că a rămas satisfăcut de primirea ce i-a fost acordată şi de numărul mare de credincioşi adunaţi la rugăciune „ În anul ce s-a scurs mi-am petrecut aproape tot timpul în mijlocul vostru sfinţindu-vă locaşuri de închinare, făcând slujbe arhiereşti şi împărţindu-vă cruciliţe, cărţi de rugăciuni şi alte lucruri de întărire sufletească […]. Sunt nespus de recunoscător lui Dumnezeu că mi-a dat putere şi nu m-am simţit obosit de loc, aflându-ma mereu în mijlocul fiilor mei sufleteşti, fie pe vreme bună, fie pe vreme nepotrivită pentru călătorie.” Făcea un îndemn la ascultare faţă de Biserică şi supunere faţă de legele ţării şi de autorităţile de stat. Făgăduia, că şi în anul care vine va fi în mijlocul poporului: „ voi împlini dorinţa şi în cursul anului care vine cu ajutorul Domnului. Voi fi cu aceeaşi neobosire pentru lucrul duhovnicesc, spre folosul fiilor mei sufleteşti, care sunt atât de apropiaţi de inima mea.”[16]  Aceasta era ultima Pastorală a P.S. Episcop Partenie Ciopron, dată în reşedinţa episcopală din Bălţi şi adresată poporului binecredincios din Eparhia Hotinului.

[1] ANRM , F.1217,  inv. 1,  d.1047,  f.3.

[2] Ziarul  Basarabia ,  7 august 1941,  p. 3.

[3] Episcopia Hotinului,  Foaie eparhială oficială,  nr.2,  1941,  p.33 .

[4] Ibidem, p.109

[5] Pr.drd.Petru  Pinca,  Partenie Ciopron (1896-1980). Episcop al Armatei Române (1937-1948). Viaţa şi activitatea, rev. Altarul Reântregirii , Alba-Iulia, nr.2, 2007,  p.205-206.

[6] Ziarul Basarabia,  4 august  1941,  p. 5.

[7] Episcopia Hotinului ,  nr.4,  1941,  p.83-84.

[8] Episcopia Hotinului,  nr.5,  1941,  p.96.

[9] Biserica Basarabeană, Organul Eparhiei Hotinului,  nr. 1 ,  1942,  p. 1-6.

[10] Biserica Basarabeană,  nr. 2 ,  1942,  ,  p. 120 – 121.

[11] Biserica Basarabeană,  nr. 5-6,  1943,  p. 251.

[12] Biserica Basarabeană,  nr. 7, 1942, p. 393-399.

[13] Ziarul Soldatul,  nr. 273,  1943,  p.2.

[14] Ziarul Soldatul,  nr. 274 , 1943,  p.7.

[15] Biserica Basarabeană,  nr. 11-12,  1943,  p. 438.

[16] Ibidem,  p.377-382.

a consemnat Protoiereu Ioan Lisnic