Episcopul Ioan a dialogat cu jurnaliști din Estonia care explorează subiecte legate de Republica Moldova - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Episcopul Ioan a dialogat cu jurnaliști din Estonia care explorează subiecte legate de Republica Moldova

14:58, luni, 4 martie, 2024 |

Luni, 4 martie 2024, Episcopul Ioan al Sorocii, Vicar mitropolitan, a avut un dialog cu jurnaliștii estonieni Tiina Kaukvere și Marian Männi, care explorează subiecte de interes în Republica Moldova în cadrul proiectului „Journo Birds”.

Cei doi jurnaliști au abordat diverse teme cu Preasfințitul Ioan, concentrându-se în special asupra situației actuale a Bisericii Ortodoxe din Moldova și a contextului regional, cu accent pe evoluțiile din cadrul războiului din Ucraina.

În cadrul discuției, Preasfințitul Ioan a transmis  poziția fermă a Mitropoliei, care condamnă războiul din Ucraina și îndeamnă necontenit la pace și conciliere. Episcopul a subliniat importanța promovării valorilor fundamentale ale respectului și solidarității în societate.

Proiectul „Journo Birds” este recunoscut pentru eforturile sale în a aduce în prim-plan subiecte relevante și interesante, consolidând astfel dialogul între diferite comunități și promovând înțelegerea reciprocă.

Sursa: https://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com