Episcopul Ioan al Sorocii a oficiat Sfânta Liturghie în biserica rupestră a Mănăstirii Țîpova - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Episcopul Ioan al Sorocii a oficiat Sfânta Liturghie în biserica rupestră a Mănăstirii Țîpova

18:22, sâmbătă, 19 mai, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Sâmbătă, 19 mai 2018, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Țîpova, r. Rezina.

Episcopului vicar i-au coliturghisit Starețul Mănăstirii, Arhimandritul Serafim (Răzmerița) și un sobor de preoți veniți din diferite parohii.

La această slujbă au participat numeroși pelerini și fii duhovnicești ai Mănăstirii Țîpova și preoți din împrejurimi.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica rupestră Adormirea Maicii Domnului ce datează din secolele XVI-XVIII.

La final, a urmat un Tedeum, iar, mai apoi, Preasfințitul Părinte Ioan a mulțumit Starețului Mănăstirii PC Arhim. Serafim, întregului cler slujitor și fraților din obștea mănăstirii pentru osteneala depusă. Totodată, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să fie următori întru totul poruncilor lui Dumnezeu, iar pelerinajul lor la Mănăstire să le fie ca un moment de întregire duhovnicească în năzuința spre mântuirea sufletelor lor.

La final, după cuvântul de mulțumire al Părintelui Stareț Serafim, credincioşii prezenţi au primit binecuvântare de la PS Ioan, iar Mănăstirea a oferit o agapă frăţească pentru toți pelerinii.

 * * *

Arhimandritul Visarion Puiu, în lucrarea sa “Mănăstirile din Basarabia“, editată în 1919 la Chișinău, menționează: “Când și de cine a fost înființat acest schit, nu se știe“. Se presupune că și acest schit, ca și toate peșterile săpate în malurile Nistrului a slujit creștinilor încă de prin secolul al XIII-lea.

Mănăstirea de la Țipova, o adevărată perlă a patrimoniului național, e inclusă în cele mai prestigioase cataloage și prospecte turistice din Europa. În anul 1975 ea a fost luată sub ocrotirea statului.

Este îmbucurător faptul, că drumul care duce spre Mănăstirea Țîpova este acum renovat, iar gropile nu vor mai fi un impediment pentru pelerini și turişti. Porţiunea de drum va fi dată în exploatare până la sfârşitul anului, cu resurse alocate din bugetul raional Rezina şi din Fondul de Dezvoltare Regională.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com