Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din s. Căprești, r. Florești - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din s. Căprești, r. Florești

17:01, sâmbătă, 30 septembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ,

În ziua prăznuirii Sfintelor Mucenițe Nadejda, Vera, Liubovi și mama lor Sofia, 30 septembrie 2023, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Căprești, raionul Florești.
La slujba de sfințire au participat prot. mitr. Ioan Zîmbreanu, protopop de Florești, prot. Gavriil Boboc, parohul bisericilor din satele Roșietici și Căprești, un sobor de preoți din diferite protopopiate, precum și credincioși din parohiile floreștene.
În timpul vohodului mic, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, paorohul bisericii gazdă prot. Gavriil Boboc și prot. Rodion Doboș, parohul bisericii „Cuvioasa Parascheva” din satul Cașunca, au fost decorați cu dreptul de a purta mitră.
Ctitorii sfântului locaș, de asemenea, au primit distincții bisericești.
După înconjurul bisericii, ierarhul a transmis binecredincioasei adunări mesajul părintesc al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, felicitându-i cu prilejul acestei zile semnificative din viața spirituală a localității.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/
Contact Form Powered By : XYZScripts.com