Episcopul Ioan al Sorocii a vizitat parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din satul Văsieni, raionul Ialoveni
19:52, vineri, 10 mai, 2024 | Cuvinte-cheie: anatolie stefanov, episcop ioan mosnegutu

Vineri, 10 mai 2024, după participarea la Sfânta Liturghie, săvârșită la mănăstirea Ciuflea din municipiul Chișinău, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al Sorocii a vizitat parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din satul Văsieni, raionul Ialoveni.
La intrarea în localitate am fost întâmpinat de către părintele protopop Anatolie Stefanov și părintele paroh Eugen Sprincean.
În continuare ierarhul a săvârșit rânduiala sfințirii unui paraclis, construit la marginea satului, a unei răstigniri și a unui izvor.
Totodată s-a desfășurat Festivalul de tradiții pascale „Leagănul Învierii”, în cadrul căruia au evoluat mai multe colective corale din satele raionului, intonând cântări pascale.
La slujba de sfințire au participat: un sobor de preoți, primarul localității, dl Sergiu Candu, credincioși din diferite sate ale raionului Ialoveni.
Adresându-se celor prezenți, episcopul a transmis mesajul de felicitare cu ocazia Praznicului Învierii Domnului, al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, totodată, apreciind munca depusă de către părintele Eugen Sprincean în cadrul parohiei, dar mai ales în vederea înălțării acestui paraclis.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/









































Protoiereul mitrofor Anatolie Stefanov, Protopop al bisericilor din raionul Ialoveni, aniversează ziua de naștere și, recent, a celebrat 40 de...
Joi, 21 noiembrie 2024, în ziua prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi al celorlalte Puteri Cereşti, Preasfinţitul Siluan,...
Înaltpreasfințitul Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat rânduiala Sfințirii Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Minunea Sfântului Arhanghel...
În Duminica a III-a după Învierea Domnului, a Sfintelor Femei Mironosițe, 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a slujit...
Miercuri, 10 aprilie 2024, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, episcopul-vicar, Preasfințitul Siluan de Orhei, înconjurat de un sobor de...
La 20 ianuarie 2024, în ziua prăznuirii Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al...
Aniversarea a 30 de ani din ziua hirotoniei în treapta de preot a Protoiereului Mitrofor și Protopopului de Ialoveni Anatolie...

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană
ÎPS Mitropolit Vladimir a primit vizita ÎPS Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat
În curs de apariție: Calendarul creştin-ortodox pentru anul 2026 – „Vrednicii ostenitori ai Bisericii”
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Siluan cu ocazia aniversării a nouă ani de slujire arhierească
Mănăstirea Căpriana găzduiește concertul susținut de Dr. George Patronas și corul „Chorostasia & Evdromuntes” din Tesalonic, Grecia
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XXI-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Mesaj de felicitare adresat Excelenței Sale, Domnului Alexandru Munteanu, Prim-ministru al Republicii Moldova