Episcopul Nicolae a liturghisit la hramul Schitului Mănăstirii Ciuflea, „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Holercani, r. Criuleni
18:43, sâmbătă, 23 mai, 2026 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, sâmbătă, 23 mai 2026, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadâr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, a săvârșit Sfânta Liturghie praznicală cu prilejul hramului Schitului Mănăstirii Ciuflea, „Sfântul Ierarh Nicolae” situat pe malul bătrânului Nistru, în satul Holercani, raionul Criuleni.
La serviciul divin au participat prot. mitr. Oleg Vieru, protopop de Criuleni și Dubăsari, un sobor de preoți din cadrul circumscripției și clerici ai Mănăstirii Ciuflea. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea.
După Sfânta Liturghie, a urmat tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea celor patru Evanghelii praznicale, apoi a fost sfințită fântâna din curtea bisericii și un Te Deum de sănătate pentru toți credincioșii prezenți.
Preasfințitul Nicolae a adresat felicitări tuturor celor ce poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae, dorindu-le multă sănătate, pace sufletească și întărire duhovnicească. Cu acest prilej, soborul de slujitori și credincioșii prezenți i-au adresat Ierarhului urări de bine și sănătate, felicitându-l cu ocazia sărbătoririi Sfântului său ocrotitor – Marele Ierarh Nicolae.
Sursa: https://ciuflea.md/






















































În dimineața zilei de Duminică, 9 august, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără...
Marți, 4 august 2026, ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Foca,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh și pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2...
Sâmbătă, 1 august 2026, în ziua cinstirii aflării Moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir,...
În Duminica a V-a după Cincizecime – a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Episcopul Nicolae a oficiat Sfânta...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, marți, 26 mai, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Macarie de la...
În ziua prăznuirii Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Mc. Anatolie, miercuri, 6 mai, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și...
