Episcopul Nicolae a liturghisit la hramul Schitului “Sfântul Ierarh Nicolae” al Mănăstirii Ciuflea, din s. Holercani, r. Criuleni
21:49, vineri, 23 mai, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, vineri, 23 mai 2025, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadâr-Lunga și vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, a săvârșit Sfânta Liturghie praznicală cu prilejul hramului Schitului „Sfântul Ierarh Nicolae” al Mănăstirii Ciuflea, situat pe malul bătrânului Nistru, în satul Holercani, raionul Criuleni.
La serviciul divin au participat prot. Oleg Vieru, blagocinul de Criuleni și Dubăsari, un sobor de preoți din cadrul circumscripției și clerici ai Mănăstirii Ciuflea. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de preoți „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” al blagociniei de Criuleni și Dubăsari.
După Sfânta Liturghie, a urmat tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea celor patru Evanghelii praznicale, apoi un Te Deum de sănătate pentru toți credincioșii prezenți. În cuvântul său, Preasfințitul Nicolae a adresat felicitări tuturor celor ce poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae, dorindu-le multă sănătate, pace sufletească și întărire duhovnicească.
Cu acest prilej, soborul de slujitori și credincioșii prezenți i-au adresat Ierarhului urări de bine și sănătate, felicitându-l cu ocazia sărbătoririi Sfântului său ocrotitor.
Totodată, cu binecuvântarea Episcopului Nicolae, s-a reluat rânduiala slujbelor liturgice la schit, după următorul program:
• Marți, joi, sâmbătă – Slujba Privegherii.
• Miercuri, vineri, duminică – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Sursa: https://ciuflea.md/




































































De ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, marți, 27 octombrie 2026, comunitatea din orașul Tvardița și-a prăznuit Ocrotitoarea Cerească. Sfânta și Dumnezeiasca...
Cu binecuvântarea Chiriarhului Eparhiei de Cahul și Comrat, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, luni, 26 octombrie, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf....
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 28 august 2026, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a coliturghisit Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de...
În dimineața zilei de Duminică, 9 august, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără...
Marți, 4 august 2026, ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Foca,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh și pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2...
