Episcopul Nicolae a slujit în Duminica a X-a după Cincizecime, la catedrala eparhială ”Sf. Ioan Botezătorul” din or. Comrat
14:26, duminică, 1 septembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca

În Duminica a X-a după Cincizecime (a Vindecării lunaticului) și prima după Postul Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea chiriarhului Eparhiei de Cahul și Comrat, ÎPS arhiepiscop Anatolie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către vicarul-eparhiei, episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, împreună cu soborul preoțesc, la catedrala eparhială ”Sf. Ioan Botezătorul” din or. Comrat.
La momentul potrivit al sfintei Liturghii, ierarhul a relatat conținutul Sfintei Evanghelii care ne prezintă vindecarea unui lunatic, a unei persoane care nu-și mai putea da seama de ceea ce face și unde merge. Copilul lunatic din Evanghelia de astăzi este un om care adesea își pierde controlul, ‘de multe ori cade în foc și de multe ori în apă‘ – se spune în Evanghelie. Multa pătimire a fiului devine îngrijorare și suferință permanentă pentru tatăl său, care, cu durere în suflet și multă smerenie, aduce pe fiul său bolnav la Iisus, ca să-l vindece, întrucât ucenicii Lui n-au reușit să scoată demonul din copilul lunatic sau epileptic. Evanghelia ne arată faptul că, deși Mântuitorul Iisus Hristos mustră necredința poporului și puțina credință a ucenicilor Săi, totuși are multă milă sau compasiune față de copilul lunatic sau epileptic care se afla în suferință.
La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat un Te-deum de mulțumire și slavă închinat Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și Tuturor Sfinților la început de an școlar pentru elevi, studenți și profesori, pentru spor la învățătură și în viață.
Sursa: https://ciuflea.md











Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, miercuri, 25 martie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a prezidat adunarea clericilor...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, în dimineața zilei de miercuri, 25 martie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat, marți, 24 martie, a avut loc adunarea clericilor din trei...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
