Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, la Catedrala Episcopală din Cahul
16:19, miercuri, 25 martie, 2026 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, în dimineața zilei de miercuri, 25 martie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar eparhial, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Cahul.
La serviciul divin au participat prot. mitr. Mihail Mungiu, secretar eparhial și chelar al Catedralei și un sobor de preoți din protopopiatele Cahul, Leova și Cantemir, precum și numeroși credincioși.
În cadrul slujbei, ierarhul a înălțat rugăciuni pentru pacea și bunăstarea țării, pentru unitatea Bisericii și pentru mântuirea tuturor credincioșilor. La final, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură, îndemnând pe cei prezenți la stăruință în post și rugăciune, ca mijloace de întărire duhovnicească în această perioadă binecuvântată a Postului Mare.
Sursa: https://ciuflea.md/
















În dimineața zilei de Duminică, 9 august, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără...
Marți, 4 august 2026, ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Foca,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh și pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2...
Sâmbătă, 1 august 2026, în ziua cinstirii aflării Moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir,...
În Duminica a V-a după Cincizecime – a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Episcopul Nicolae a oficiat Sfânta...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, marți, 26 mai, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Macarie de la...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, sâmbătă, 23 mai 2026, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadâr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
