Episcopul şi desfrânata vestită

Odată, Sfântul Non, episcop, stătea pe scările bisericii cu un sobor de episcopi şi vorbeau treburi dumnezeieşti. S-a întâmplat atunci să treacă pe lângă ei cea mai vestită desfrânată a cetăţii, pe nume Pelaghia, înconjurată de o suită de tineri, cu parfumuri, cu miresme.

Femeia aceasta era atât de frumoasă, încât Sfântul Non s-a oprit din discuţia lui, s-a uitat la ea, s-a uitat, s-a uitat, s-a uitat… şi a petrecut-o cu privirea până s-a dus. Ceilalţi episcopi şi-au întors privirea, să nu vadă această necuviinţă. La care Sfântul Non, după ce a trecut, a zis: „Părinţilor, oare n-aţi văzut frumuseţea acestei femei? N-aţi văzut cât de frumoasă şi de minunată era? Cu adevărat, când mă uitam la ea, m-am gândit: cât timp pierde ea la oglindă, să se împodobească, să se parfumeze, să se spele pentru nişte iubiţi pământeşti, stricăcioşi. Şi eu pentru Mirele Ceresc nu-mi împodobesc sufletul, nu-mi fac atâta vreme.”

Iată la ce s-a gândit un om curat, al lui Dumnezeu! Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Această desfrânată a auzit ce a spus Sfântul Non şi a venit a doua zi la el, cu bani, bogăţii şi a zis: „Am greşit, ce să fac? Uite, toate acestea pe care le-am făcut ţi le dau ţie, le dau la Biserica ta.” Şi sfântul i-a spus: „Ce-mi trebuie mie bogăţii agonisite prin păcat? Uite, le adunăm aici şi le dăm foc, ca să arătăm că noi nu avem parte la păcat şi nu ne trebuie toate răsplătirile lui!” Şi le-a dat foc.

Iar ea a primit botezul şi s-a retras într-o peşteră, unde s-a nevoit toată viaţa ei, cu numele de Pelagheu. Toţi credeau că este bărbat. Că nu ştia unde să se ascundă, dacă era vestită. Şi au găsit-o moartă, şi când au dat s-o dezbrace, au văzut că e femeie şi au aflat că era vestita desfrânată de oarecând. E Sfânta Pelaghia, pe care o prăznuim noi, cuvioasă, în Sinaxarul nostru.

Extras din Ieromonah Savatie Baştovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 52