Eu port în inima mea un Chișinău care nu există

Obișnuim astăzi să ne clarificăm relațiile cu persoanele pe care le iubim sau alături de care lucrăm. Încercăm să găsim răspunsuri la unele situații dificile din relațiile noastre cu familia, cu persoanele iubite. Dacă ceva nu merge în această relație, ceva nu e clar, apelăm la psihologi, la confidenți, la prieteni, pentru a înțelege unde greșim. Dar poate și relația noastră cu orașul iubit are nevoie de o astfel de soluție? Ar trebuie să ne clarificăm și aici cine a greșit? Cine a iubit? Cine a trădat? Mai putem schimba ceva? Ne putem reface povestea de iubire?

Eu azi am încercat să-mi clarific sentimentele față de orașul Chișinău cu ajutorul scriitorului Iurie Colesnic.

–          Ce este ”Chișinăul din inima noastră”?

–          A treia carte a unui serial editorial. Prima carte s-a numit ”Chișinăul din amintire”. A doua – ”Chișinăul și chișinăuienii” și a treia – ”Chișinăul din inima noastră”. Fiecare carte are un specific. Prima a fost despre clădirile orașului, care sunt și care au fost, despre Chișinăul care dispare sau a dispărut. În cartea a doua apar clădiri și oameni care au populat orașul și în cartea a treia apar deja mai mult oamenii, marile personalități ale Chișinăului și problemele orașului. Veți găsi multe curiozități: duelurile Chișinăului sau sinucigașii Chișinăului, că au fost și sinucigași celebri. Sau lucruri mai specifice: arta plastică a Chișinăului, spre exemplu. Ori poate veți fi curioși să citiți despre victime și călăi. Toate lucrurile acestea sunt grupate în capitole și cred că în baza acestei cărți, unii doritori ar putea scrie alte și alte cărți, fiindcă fiecare capitol conține subiecte care pot sta la baza unei cărți.

–          Va urma șirul de istorii despre Chișinău?

–          Lucrez la cartea a patra, are un titlu provizoriu – ”Chișinăul din visele noastre”, vreau să dau în ea instituțiile și oamenii lor. Timp de 200 de ani, noi am fost sub trei administrații: țaristă, românească, sovietică și acum suntem sub a patra administrație, noi o numim democratică, așa credem că este, nu știu cât de democratică este. Cum a fost ea în realitate, vor spune deja urmașii noștri, pentru că în istorie contează foarte mult distanța de la care privești în urmă. Cineva m-a întrebat de ce am ales orașul Chișinău pentru această serie.

–          Sunt curioasă și eu să aflu răspuns la acestă întrebare.

–          La început, când am început să lucrez asupra subiectului și când am făcut în 1998 enciclopedia Chișinăului, am acumulat material care nu era enciclopedic și nici monografic, era un material liric. Iar mie tare îmi place ca o carte să aibă accente sentimentale. Și am înțeles că și cititorul caută să găsească, în orice informație, ceva ce l-ar atinge sentimental. Și cărțile acestea sunt făcute asemeni unor schițe, dar cu caracter enciclopedic. Când vorbesc despre o personalitate din domeniul artei plastice, dau neapărat și principalele informații cu caracter biografic, chiar dacă este vorba de un om politic, mă strădui să dau și informații personale. Iar un om care nu este leneș, găsește foarte ușor mult material de referință. Sunt niște enciclopedii scrise de-andoasele, pornind de la momentul liric, nu de la momentul documentar.

–          Cum reușiți să faceți rost de această informație?

–          Eu port în inima mea un Chișinău care nu există. Pe care l-am văzut în 1974. Unde este amplasată astăzi Academia de Studii Economice, un colț din piața – Sfântul Ilie. Acolo erau niște case vechi, moldovenești, cu niște curți mari și niște tei uriași. Afară era o căldură insuportabilă, dar aici domnea o răcoare plăcută. Îmi amintesc de oamenii acelor case, liniștiți, calmi. Ceea ce m-a vrăjit atunci nu mai există de mult, imaginea aceea s-a păstrat doar în memoria mea. Acel Chișinău m-a marcat. Și motivația asta sentimentală m-a împins să merg mai departe, să vreau să aflu și să spun cum a fost Chișinăul de altădată. În cartea de față sunt 541 de fotografii, în precedenta – peste 600, iar în cartea întâi – 900 de poze despre locurile și oamenii din Chișinău. Și continuu să adun astfel de fotografii. Majoritatea sunt din arhive personale, există materiale și în arhivele de stat, dar nu suficiente. Ceea ce adun eu este un material foarte important, care pleacă odată cu plecarea oamenilor în vârstă din viață și mă strădui să intru anume în posesia acestor materiale, pentru că ele nu mai pot fi recuperate.

–          Mai există oameni care nu vor să moară Chișinăul din inima lor?

–          Există un adevărat fan club! Este vorba de o reacție în lanț. Fiecare apariție în presă a unui material este însoțită de apeluri telefonice din partea unor persoane care au câte ceva de adăugat la cele scrise, îmi pun la dispoziție diferite informații. Mai am un serial  de emisiuni la postul public de televiziune, cu genericul ”Străzile Chișinăului”, care, de asemenea, are multe ecouri.

–          Să revenim la Chișinăul din inima DVS. Pe lângă faptul că plătiți oarecum tribut acelei imagini, prin ce vă mai suscită interesul?

–          Prin această serie vreau să leg oamenii Chișinăului de acest oraș. Cineva a murit în Chișinău, cineva a activat aici, a vizitat Chișinăul, oamenii au lăsat aici urme, de ce să nu le cunoaștem? Sunt momente pe care noi trebuie să le fixăm. Generația care vine nu mai are timp să facă lucrul acesta și poate nu va avea nici plăcerea. Iar noi suntem nostalgici, noi venim din altă epocă. Ei văd lucrurile altfel. Și ar fi bine să facem astfel încât să nu dispară memoria, istoria.

–          S-ar putea să aveți dreptate și generația care vine să nu aibă motive sau dorințe să facă lucrul pe care îl faceți dvs., de exemplu. Dar despre Chișinăul de astăzi, ce părere aveți? Merită el să fie iubit?

–          Cu siguranță merită să fie iubit. Eu însă cred că generațiile ce vin nu vor mai avea ce iubi. Dar Chișinăul nu poartă nicio vină. Noi suntem acum într-un război pe care îl pierdem. Până la 1900 am avut un Chișinău al lui Bernardazzi, un arhitect care a dat față acestui oraș, o față europeană. A existat un Chișinău al lui Șciusev, un alt mare arhitect, o somitate de talie mondială și este un Chișinău al anilor 90, un Chișinău care dispare, pentru că banul șterge Chișinăul, șterge imaginea istorică a acestui oraș. Prin aceste cărți eu vreau să păstrez memoria Chișinăului.

–          Haideți să vedem împreună ce e bine și ce e rău în Chișinău. Ce-i lipsește Chișinăului de azi?

–          Chișinăul nu are un arhitect care i-ar da viață.

–          Și avem atâția tineri talentați în toate domeniile!

–          Poate sunt talentați, dar încă nu au acces sau încă n-au găsit filierele respective prin care să-și promoveze talentul. Eu am făcut un experiment simplu. În zilele de sâmbătă și duminică ies să fotografiez orașul. Am fotografiat partea centrală, vis a vis de primărie. Avem un oraș oribil.

–          Vă referiți la murdărie și gropi?

–          Nu, la anexe, buticuri, reclame, toate aglomerate una peste alta. Orașul nu are față. Când a scris cineva că Chișinăul intră în topul celor mai urâte orașe, m-am revoltat și m-a durut în sinea mea, dar i-am dat dreptate: este foarte urât. Noi nu-l vedem. Noi ne-am obișnuit cu el, dar un străin care vine în orașul nostru, observă imediat toate aceste neajunsuri. Chișinăul are nevoie de un arhitect care să oprească toate demolările, să oprească construcția caselor supraetajate în centrul orașului. Nu văd rostul să construiești în centrul Chișinăului clădiri care nu au viață lungă. Orașul trebuie să aibă o schemă pe care crește, o tulpină strategică, oamenii trebuie să aibă o viziune asupra viitorului acestui oraș. Chișinăul a fost făcut pe baza unui oraș vechi, care era oraș medieval moldovenesc, cu două nuclee, două biserici în centrul celor două nuclee, străzile erau amplasate în formă de razele soarelui, cu geamurile mici, dar era cochet și estetic. Începând cu 1812, s-a schimbat orașul, s-a luat ca bază orașul rusesc Peterburg, cu străzile drepte, cartierele pătrate… iarăși un oraș frumos, care respecta o formă geometrică și exista un simț estetic. Existau rigori, nu aveai voie să construiești din capul tău nimic. Orașul era frumos. La 1905, Chișinăul era un oraș european. Mai departe, a venit puterea sovietică, orașul s-a mărit, dar au apărut cartiere, construcțiile au fost echilibrate, văzut din avion, orașul semăna cu o floare cu multe petale. După 90, nu mai există o idee de bază, care ar fi respectată în cazul construcțiilor. Asta este o problemă care ține de competența arhitecților și a gospodarilor orașului. Răspunderea cea mare e de competența primăriei. Nu se mai poate continua așa, trebuie să existe o concepție, nu mai spun că se construiește foarte mult, am ajuns la o situație absurdă, construim clădiri pe linia roșie a orașului, ceea ce este o mare încălcare, așa ceva nu se mai întâlnește nicăieri în lume, dar noi am încălcat și aceste reguli de dragul unor interese. Cărțile mele sunt depozitoare de memorie omenească. Se poate întâmpla să vină peste ani un primar care să spună: ”Haideți să facem un Chișinău frumos”. Și să se țină de cuvânt.

–          Credeți?

–          De ce nu? Șciusev a putut face un oraș frumos dintr-un oraș ruinat. Și Șciusev a lucrat puțin, din 1946 până în 1949, pentru că s-a îmbolnăvit și a murit în 1951, dar dacă ar fi avut timp,  ar fi făcut mai mult pentru Chișinău, el avea un proiect să facă case cu trei nivele, ca să existe un echilibru în arhitectura lui. Noi ne-am avântat să construim și să trăim în case cu multe nivele și am urâțit orașul acesta. Lumea, venită de la țară, trăiește după principiile satului, nu știe să se înscrie în niște parametri estetici.

–          Bine, s-ar putea să vină un primar care să opteze pentru un Chișinău frumos din punct de vedere estetic, dar poate oamenii orașului nu și-l doresc așa?

–          Eu cred că orice primar își dorește ca orașul să fie frumos, dar conjunctura e cea care nu permite acestor dorințe să se realizeze. Nu cred că este un primar care nu vrea să aibă un oraș frumos, orașul este mândria lui, dar conjunctura politică, economică își spun și ele cuvântul. Parcurgem o perioadă de criză. Noi am trăit într-un sistem, oamenii erau obișnuiți cu niște valori și au trecut la alt sistem care are alte valori. Nimic nu e ușor. Schimbările de conștiință au loc foarte greu. Sunt cele mai dificile schimbări, poate. În mare parte nici nu se produc. Iată de ce, această responsabilitate cade tot pe acești oameni, care vor să facă ceva și care au împuterniciri. Eu înțeleg revolta internauților în ceea ce privește imaginea orașului după topirea zăpezii. Da, eu admit că sunt lucruri care pot fi îndreptate ușor. Nu trebuie să fii filosof ca să înțelegi că pentru a fi curat, trebuie tu să faci curat. A păstra curățenia este o obligație a fiecăruia dintre noi.

–          Dar vreau să revenim la motivul întâlnirii noastre, la ediția a treia a cărții despre Chișinău. Când o lansați?

–          Vinerea viitoare, pe 28 februarie, la ora 15.00, la biblioteca municipală centrală.

–          În ce tiraj apare, o putem găsi doar în biblioteci?

–          Într-un tiraj enorm, de o sută de exemplare. Unul sau două exemplare vor fi în vânzare la lansare, pentru muzee, nu și pentru cititori. Volumul îl puteți găsi doar în biblioteci. Dacă voi avea posibilitatea să găsesc finanțare pentru repetarea tirajului, o voi face cu plăcere.

–          Dar acest tiraj cu sprijinul cui a apărut?

–          Acest tiraj a apărut pe banii bibliotecii municipale.

–          Am și o întrebare indiscretă la final. S-a apropiat vreodată cineva să doneze bani pentru o viitoare carte?

–          Da. S-a întâmplat odată. Un fost inginer electrician a venit la mine și a cumpărat o carte. Și când am vrut să-i dau restul, mi-a spus că nu-l ia, ci lasă banii pentru următorul volum. Ar fi minunat dacă ar fi cineva dispus să plătească un tiraj, pentru că aș mai avea de adăugat și la cartea I, și la cartea a II-a unele nuanțe, informații de care am mai aflat pe parcurs. Există solicitări din România, Germania și eu nu le pot da volumul.

–          Personal încurajez astfel de publicații, pentru că omul care o citește, rămâne impresionat și este tentat să participe la păstrarea memoriei  orașului și, foarte important, vrea să contribuie la păstrarea aceste memorii.

–          Sunt de acord, cel mai important lucru care se realizează însă este faptul că cititorul începe să se simtă responsabil pentru oraș.

–          Vă mulțumim și sper să  ne întâlnim curând cu noi povești de iubire despre Chișinău.

un interviu realizat de Liliana Popusoi