Europa secolului trecut văzută de Sfântul Nicolae Velimirovici

– Un text vechi de peste 50 de ani în actualitate –

Dacă Europa ar fi rămas creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura ei; şi marile noroade ale Asiei şi Africii – chiar dacă nebotezate, dar înclinate spre duhovnicie – ar fi înţeles şi ar fi preţuit acest lucru, fiindcă şi noroadele acestea se laudă fiecare cu credinţa lui, cu zeii lui, cu cărţile pe care credinţa lui le socoteşte sfinte: unul cu Coranul, altul cu Vedele şi aşa mai departe. Nu se laudă aşadar cu lucrurile mâinilor lor, cu cultura lor, ci cu ceea ce socotesc mai presus de sine, cu ceea ce socotesc desăvârşit în lume.

Numai noroadele Europei nu se lauda nici cu Hristos, nici cu Evanghelia lui Hristos, ci se laudă cu maşinile lor primejdioase şi cu fabricatele lor ieftine, adică cu cultura lor. Rezultatul acestei lăudări de sine europene cu faimoasa „cultură” este ura tuturor noroadelor necreştine împotriva lui Hristos şi a creştinismului. Urând bunurile europene şi oamenii europeni, ei au urât şi pe Dumnezeul european. Dar – vai! – pe Europa n-o doare acest lucru. De altfel, ea însăşi a urât şi a lepădat cea dintâi dintre toţi pe Dumnezeul ei. În această stare de neinvidiat a fost adusă omenirea europeană de către înaintarea ei greşită, sub înrâurirea unei biserici aflate în greşeală, de-a lungul ultimelor nouă sute de ani. Nu sunt răspunzătoare de aceasta noroadele europene; răspunderea o poartă conducătorii duhovniceşti ai noroadelor. Nu este vinovată turma, vinovaţi sunt păstorii ei.

Bine, ar fi fost ca Europa să se laude cu creştinismul, înfăţişându-l ca cea mai preţioasă moştenire şi cea mai mare vrednicie a ei. Aşa ar fi trebuit să fie – şi aşa a fost în primele veacuri după Hristos – dacă Europa ar fi fost tot una cu creştinismul, dacă s-ar fi identificat cu creştinismul. Slăvirea lui Hristos şi propovăduirea lui Hristos tuturor continentelor şi tuturor neamurilor, aceasta a fost menirea hotărâtă de Dumnezeu pentru continentul european, în afară de creştinism, Europa nu are nimic altceva cu care să se poată lauda. Fără Hristos, Europa este cerşetorul cel mai sărman şi exploatatorul cel mai neruşinat al acestei lumi.

Apusul a dat în mintea copiilor, în asta stă monstruozitatea şi nebunia lui. În epoca sa creştină, când Apusul era ortodox, el vedea cu duhul şi privea cu mintea: dar, pe cât s-a îndepărtat de adevărul şi fapta bună creştină, vederea lui duhovnicească s-a îngustat tot mai mult, până ce, în veacul al XX–lea, s-a întunecat cu desăvârşire. Acum i-au rămas numai ochii trupeşti pentru observarea obiectelor care cad sub simţuri. El şi-a înarmat ochii cei trupeşti cu multe aparate uimitoare, ca să poată vedea mai bine şi mai adevărat lumea simţită, forma şi culoarea lucrurilor şi fiinţelor simţite, numărul, mărimea lor şi distanţa dintre ele. Observă cu microscopul, şi vede viermii cei mai mici, microbii, aşa cum nimeni nu i-a mai văzut vreodată. Observă cu telescopul şi vede astrele de deasupra căminului lui, aşa cum nimeni altul nu le-a văzut vreodată. Aici se opreşte şi până aici ajunge vederea lui.

Cât priveşte privirea gânditoare şi vederea duhovniceasca în miezul cel ascuns al lucrurilor şi în înţelesul şi însemnătatea întregii zidiri din marele univers din jurul nostru, în ceea ce priveşte aceasta – o fraţii mei! – omenirea apuseană este astăzi mai oarbă decât Arabia musulmană, şi decât India brahmanică, şi decât Tibetul buddhist, şi decât China animistă, într-adevăr, Hristos nu a văzut o mai mare ruşine ca aceasta în cele două milenii care au trecut: ca oamenii botezaţi să fie mai orbi decât cei nebotezaţi!

Noua Europă închinătoare la idoli nu se laudă cu nici o dumnezeire mai presus de ea. Ea se lauda numai cu sine, cu înţelepciunea sa, cu puterea sa. Este ca un balon umflat, gata să se spargă, spre râsul Africii şi al Asiei; un buboi copt, gata să se deschidă şi să umple totul de putoarea lui. Aceasta este Europa anticreştină de astăzi, Demonia albă.

Europa trăieşte în cercul vicios al descoperirilor. Oricine se înfăţişează cu o nouă descoperire este propovăduit ca geniu. Iarăşi: oricine vesteşte descoperirile celorlalţi este numit doctor în ştiinţe. Descoperirile Europei sunt multe, aproape nenumărate. Dar nici una din descoperirile acestea nu face pe om mai bun, mai cinstit, mai luminat. Europa, în ultima mie de ani, nu s-a înfăţişat nici măcar cu o singură descoperire pe tărâmul duhovnicesc şi moral, ci exclusiv şi numai pe acela material. Descoperirile Europei au condus omenirea pe marginea prăpastiei. Au condus-o la o întunecare duhovnicească nemaiîntâlnită în istoria creştinismului şi la distrugere plină de întuneric; căci toate descoperirile ei, nu ştim dacă din cauza gândirii sale rele sau din pricina înrâuririi evreilor, Europa le-a îndreptat împotriva lui Hristos.
Când s-a descoperit telescopul pentru observarea stelelor îndepărtate, oamenii de ştiinţă europeni l-au tălmăcit în dauna Evangheliei lui Hristos.

Când s-a descoperit microscopul, a fost iarăşi râs împotriva lui Hristos. Când s-a născocit trenul, maşina cu aburi, telegrafia şi telefonul, tot văzduhul a răsunat de lauda de sine a Europei în ciuda lui Dumnezeu şi a Hristosului Său. Când oamenii au născocit maşinile de călătorit pe mare, de zburat prin văzduh, de vorbit la mari depărtări, atunci Hristos s-a arătat în Europa tot atât de nefolositor şi de înapoiat ca mumiile egiptene. Dar toate descoperirile ei, de-a lungul ultimelor două sute de ani, Europa le-a întrebuinţat pentru sinuciderea sa în războaie mondiale, pentru crimă, pentru ură, pentru prăbuşire, pentru înşelăciune, pentru siluire, pentru impietatea privitoare la cele sfinte şi cuvioase ale noroadelor, pentru minciună, pentru necinstire, pentru destrăbălare şi pentru ateism în toată lumea, în realitate, Europa nu a înşelat pe nimeni altcineva decât pe sine însăşi. Noroadele necreştine au înţeles ce este Europa, ce dă ea şi ce voieşte; pentru aceasta au şi numit-o Demonia albă.

Ascultă ce spune Împăratul-Prooroc David: “Aceştia se laudă cu carele lor şi aceştia cu caii lor, dar noi ne vom mări în numele Domnului nostru” (Psalmi 19, 8 ). Lăudăroşii aceia vor adormi pe pernele slavei lor mincinoase, iar noi ne vom ridica şi ne vom îndrepta. Iar Apostolul Pavel strigă cu şi mai multă putere: Omule, “ce ai tu, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă ai primit, pentru ce te lauzi, ca şi cum n-ai fi primit?” (I Corinteni 4, 7). Cunoaşte că toate descoperirile s-au făcut pe pământul lui Dumnezeu, înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi învaţă de aici atât ruşinea, cât şi cinstea!

Notă: fragmentul este preluat dintr-un text mai lung despre Europa al Sfântului Episcop Nicolae Velimirovici. El poate fi găsit în cartea “Biserica Ortodoxă şi ecumenismul” a Sfântului Iustin Popovici, lucrare editată de Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril – Petru Vodă, 2002, pp. 122-134.

Serbia Ortodoxă, https://serbiaortodoxa.wordpress.com/