Excursie / Pelerinaj de 3 zile la Bucovina, Putna - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Excursie / Pelerinaj de 3 zile la Bucovina, Putna

11:00, luni, 11 aprilie, 2022 | Cuvinte-cheie: , ,

Pelerinajul este organizat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Plecări:

14 aprilie, 19 mai

Programul Pelerinajului

Ziua 1

Plecare din Chișinău, la ora 23:00.

Ziua 2

Dimineața ajungem la Suceava, după care vizităm Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou și Mănăstirea Dragomirna.

Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou

Biserica Sfântul Ioan cel Nou a fost ridicată între 1514-1522 de Bogdan al II-lea, fiul lui Ştefan cel Mare, continuată de fiul acestuia Ştefăniţă, iar pictura a fost adăugată mai târziu, în timpul domniei lui Petru Rareş. Este una dintre cele 8 mănăstiri din judeţul Suceava aflate în patrimoniul UNESCO. Începând cu anul 1589 adăposteşte moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Ioan cel Nou, iar în prezent este sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În fiecare an, în data de 24 iunie, când este sărbătorită aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava, mii de pelerini din toată ţară vin în pelerinaj la racla cu moaştele sfântului.

Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna este un complex mănăstiresc fortificat, construit în perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei la o distanță de 12 km nord de orașul Suceava de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Biserica mănăstirii are hramul Pogorîrea Sfîntului Duh.

După ce vizităm Mănăstirea Dragomirna, plecăm la Rădăuţi pentru a ajunge la o altă destinație – Mănăstirea Bogdana.

Mănăstirea Bogdana

Gratioasele biserici ale Sfântului Ștefan cel Mare, amintesc anii de bărbăție, de glorie si de pietate, de restriste și de speranță, cu alte cuvinte de o intensă viață națională duhovnicească. Picturile din timpul lui Petru Rares și pana la Alexandru Lapusneanu ne prezinta concluzia unei arte pe deplin constituita, arta prin care trece uneori o adiere de eroism. Intre aceste marturii ale valorii si credintei nationale se numara si Manastirea Bogdana din orasul Radauti.

După vizita Mănăstirii Bogdana, pornim spre Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Mănăstirea Sihăstria Putnei

Data exacta a infiintarii Sihastriei Putnei nu poate fi stabilita cu deplina certitudine, din cauza lipsei izvoarelor. Potrivit Istoricului Sihastriei Putna, avandu-l ca autor pe egumenul Sila (1753-1781), Sihastria Putnei a fost intemeiata in timpul domniei Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant.

Vizitarea Mănăstirii Putna (la dorință participarea la vecernie sau la utrenie). De asemenea, doritorii pot urca la Crucea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar la final de zi, pelerinii sunt cazați în Putna.

Ziua 3

Participăm la liturghie la Mănăstirea Putna, după care luăm micul dejun. Următoarea destinație – Chiliei lui Daniil Sihastru.

Chiliei lui Daniil Sihastru

Chilia lui Daniil Sihastrul este o grotă săpată într-o stînca de pe valea pârâului Vitău, în care a viețuit ca pustnic Cuviosul Daniil Sihastrul. Ea se află la o distanță de circa 1 km de Mănăstirea Putna.

După vizita Chiliei, ne îndreptăm spre Mănastirea Marginea, o altă piatră nestemată.

Manastirea Marginea

Începuturile Mănăstirii Marginea s-au datorat dorinţei unei familii de creştini din Marginea – Constantin şi Elena Mihalescu – care, neavând copii, s-au gândit că ar fi bine şi plăcut Domnului să se construiască un locaş de închinare pe pământul pe care îl aveau. În toamna anului 1993, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit locul pentru o biserică închinată Maicii Domnului. La începutul anului 1995 este numit ca egumen al schitului protosinghelul Gherontie Bodnar, care, împreună cu credincioşii evlavioşi din Marginea, a construit o biserică din lemn, fiind sfinţită în toamna anului 1995.

După vizita Mănăstirii Marginea, plecăm la Suceviţa și vizităm Mănăstirea Moldoviţa.

Mănăstirea Moldoviţa

Manastirea Moldovita, înălțată de Petru Rareș în anul 1532 si zugravita in 1537, este o ctitorie noua pe locul – sau, mai precis, in apropierea – alteia mai vechi, ruinate. Despre data la care a fost ridicata prima constructie, nu stim nimic precis. In schimb, sunt stiri mai certe legate de construirea monumentului din piatra la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun, ale carui ruine se mai vad astazi.

La final de zi, cazare la Mănăstirea Cătrinari.

Ziua 4

Începem ziua cu asistarea la liturghie la Mănăstirea Cătrinari

Mănăstirea Cătrinari

Manastirea Cătrinari este un obiectiv turistic din judeţul Suceava, căutat din ce în ce mai mult de către turişti. Judeţul Suceava este cunoscut la nivel naţional, chiar şi internaţional, pentru numărul foarte mare de construcţii religioase, perfecte pentru cei care aleg ca şi modalitate de recreere pelerinajul. Mănăstirea este un complex monahal ridicat într-o zonă care administrativ aparţine de Comună Panaci, mai exact pe teritoriul satului Catrinari. Biserica are hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Continuăm pelerinajului prin vizitarea Mănăstirii Voroneț.

Mănăstirii Voroneț

În centrul unui sat situat la poalele Carpaţilor, pe sobrul fond verde al pădurii de brazi, se ridică o biserică simplă cu pereţii exteriori ornaţi în fresce – Mănăstirea Voroneț. Edificiul pare un Evangheliar iluminat larg deschis. Astfel l-au vrut demult pictorii anonimi şi cei care au comandat aceste picturi: pereţii tapisaţi cu fresce trebuiau să figureze ochilor privitorilor învăţătura Scripturii. Şi tot astfel se prezintă ea astăzi vizitatorilor din lumea întreagă emoţionaţi să descopere, în mijlocul unei naturi armonioase, un edificiu încă mai armonios, ridicat de mai bine de 500 de ani de mâini inspirate exprimând credinţa şi lirismul lor în piatră şi culoare.

Următoarea destinație în program – Mănăstirea Humor.

Mănăstirea Humor

Inceputurile Manastirii Humor urca in veac pana in vremea domniei lui Alexandru cel Bun. In vecinatatea actualei biserici a manastirii Humor se mai vad si astazi ruinele unei mai vechi biserici manastiresti inaltata la inceputul secolului XV.

După Mănăstirea Humor, ne îndreptăm spre Mănăstirea Camârzani.

Mănăstirii Camârzani

Manastirea Camarzani este o manastire de maici amplasata in satul Camarzani, din comuna Vadu Moldovei, la o distanta de circa 7 kilometri de orasul Falticeni. Aici a fost construita o biserica in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, de catre boierul Mortun, pe proprietatea sa.

Prețul Pelerinajului

  • Preț pentru Adult 99,99 EUR
  • Primele 5 rânduri în autocar 119,99 EUR
  • Copii de la 7 la 12 ani 89,99 EUR
  • Copii de la 2 la 7 ani 79,99 EUR
  • Copii până la 2 ani Gratis
* copii până la 2 ani au gratuitate – fără loc în transport și fără pat adițional
***
Telefon contact: (022) 78 19 19

‍Sursa: https://www.pelerinaje.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com