Facebook și ”strategiile fatale” ale lui Teodor Baconschi

În timp ce privește un film sângeros, Alex, personajul principal al filmului (și al cărții) Portocala mecanică, rostește o replică ce poate sta ca epitaf al lumii noastre: ”It’s funny how the colors of the real world only seem really real when you viddy them on the screen”. Dacă n-ar fi fost atât de cunoscută și dacă personajul n-ar fi folosit bizarul cuvânt deja patentat ”viddy” (a vedea), ai fi putut jura că fraza e scoasă din vreo lucrare de Jean Baudrillard.

În noua sa carte, Facebook. Fabrica de narcisism, Teodor Baconschi se înscrie în aceeași linie de hermeneutică a fenomenului social postmodern (marcat de dominația mass-media, a publicității și, mai nou, a rețelelor de socializare) trasată de sociologul și filozoful francez. Dar nu numai subiectul cărții o apropie de teoretizările lui Baudrillard, ci chiar anumite sintagme cu valoare de concepte explicative și o serie de exemple. Realitatea ca simulare, hiperrealitatea, principiul lui more real than real, toate acestea fac parte din bagajul hermeneutic cu ajutorul căruia Baconschi descrie lumea în care suntem, simultan, actori și spectatori.

Lucru interesant, însă, diagnoza și critica lui Baconschi nu vin pe filiera stângistă deja consacrată. Elitist, ironic și, uneori, melancolic, diplomatul și antropologul creștin Teodor Baconshi crede că ”vina” pentru nebunia în care trăim o poartă ”cultura de masă” și toate formele de democratizare artificială a culturii în numele unui egalitarism al prostului gust.

Cartea, departe de a fi un eseu doar despre Facebook, este o lucrare de filozofie a culturii și de critică a societății postmoderne în ansamblu. Stilul în care e scrisă indică o performanță greu de egalat, aproape 80% din fraze fiind aforistice: ”A decanta hipermodernitatea, a o interpreta cu convingerea că ”eternul uman” nu e doar o formulă înseamnă a-ți respecta raționalitatea obținută prin experiența tuturor generațiilor umane” (p. 13), ”Nimeni nu va schimba gramatica gândirii umane din motive de evoluție tehnologică” (p.14), ”Alteritatea a devenit instantanee, invazivă și abstractă” (p. 27), ”Omul Nou este țăranul scos din țâțâni, care nu a devenit un adevărat ”burghez” (p. 59), etc.

Pe de altă parte, soluțiile propuse de Baconshi pentru a reuși să ne descurcăm în lumea noastră nivelatoare și producătoare de simulacre sunt mai degrabă inocente și trădează drama pe care o trăiește intelectualul fin, ”dopat” cu o cultură înaltă ce nu-l (mai) poate salva de la disperare. Revenirea la valorile (de toate felurile) care au născut civilizația Occidentală, deși e un îndemn care sună bine, se lovește de tot felul de imposibilități. Iar drama de care vorbeam constă exact în întâlnirea omului educat (care crede cu tărie în aceste valori) cu aceste imposibilități pe care se încăpățânează să nu le vadă ca imposibilități. Baconschi crede că trăim în lumea lui Dante și a Divinei comedii, deși ne aflăm, de ceva vreme, în cea a lui Steven Spilberg și a lui Jurassic Park. Privită astfel, cartea lui Teodor Baconschi este una extrem de tristă, în ciuda stilului ironic și a exprimării aforistice.

Totuși, ea capătă, în mod paradoxal, o funcție cathartică. Așa cum tragicul devine suportabil, ca spectacol estetic, în tragedie (Nietzsche), așa cum artistul postmodern trebuie să caute să reproducă în opera sa distrugerea inteligibilităţii tradiţionale (Baudrillard), la fel și diagnosticul de cancer dat lumii actuale poate fi conceput ca salvator în ordine culturală și spirituală în măsura în care este pus de un scriitor de talent care știe să disece ceea ce observă așa cum n-a mai făcut-o nimeni până la el. Șansa teoreticianului, astăzi, este să contempleze cu stil legile căderii chiar în clipele în care se prăbușește de la cea mai mare înălțime, chiar în momentele în care simte că se va zdrobi de pământ.

Caseta tehnică: Teodor Baconschi, Facebook. Fabrica de narcisism, Ed. Humanitas, București, 2015.

Razvan Andrei

Sursa: http://www.orthonews.ro/