Falsificarea şi schimonosirea Sfintei Scripturi e o blasfemie împotriva lui Dumnezeu
11:25, joi, 4 mai, 2023 | Cuvinte-cheie: biblia, sfanta scriptura
Societățile protestante schimonosesc Biblia. Prin aceasta ele doresc subminarea autorităţii Bisericii Ortodoxe care este stâlp şi temelie a adevărului.
Fiecărui îi este accesibilă procurarea Bibliei chiar şi din stradă, sau primind-o în dar de la o persoană. Ca să nu cădem în mrejele învăţăturii de rătăcire, datoria fiecăruia din noi este ca înainte de a procura această carte de primă necesitate pentru orice creştin, să verificăm la ce editură şi sub a cui aprobare a fost tipărită. Cu numeroase schimonosiri, pe care le poate observa fiecare prim comparare, Biblia editată de societăţile biblice protestante urmăreşte un singur scop – de a submina autoritatea Bisericii dreptmăritoare, care „este stâlp şi temelie al adevărului” (I Tim: 3, 15).
Falsificarea şi schimonosirea Sfintei Scripturi e o blasfemie împotriva lui Dumnezeu, deoarece „de va mai adăuga cineva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta, iar de va scoate cineva din cuvintele acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea Sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta” (Apoc. 22, 18-19).
Pentru orice, creştin adevărat citirea (cercetarea) Sfintei Scripturi trebuie să fie o activitate cotidiană, dar în ceea ce priveşte interpretarea, ea trebuie făcută sub îndrumarea Sf. Biserici având ca model pe Sf. Apostoli, Părinţi şi învăţători ai Bisericii ce asigură unitatea de învăţătură.
Biserica Ortodoxă atribuie dreptul predicării şi explicării Sf. Scripturi doar urmaşilor direcţi ai Apostolilor – episcopii şi preoţii. Fiindcă „sunt lucruri cu greu de înţeles” (II Petru 3, 16) şi nu orice „neştiutor” are pricepere s-o tâlcuiască, iar tălmăcirea greşită e „spre a lor pierzanie”.
Să ne folosim de Biblia sinodală ortodoxă, iar pentru priceperea celor „cu anevoie de înţeles” să cerem sfat, căci, după cuvântul Sfinţilor Părinţi”, „cine nu are sfat, nu are mântuire”.
Protoiereu Ioan Lisnic