Header image

„Familia preotului înseamnă – rafturi cu cărți”

9:41, joi, 10 septembrie, 2020 |

Societatea de azi tot mai frecvent discută pe preoți și familia preotului. Despre respectul și cinstea de altă dată nici nu se pomenește. Și totuși, să reamintim că în trecut cei mai respectați oameni ai satului erau părintele și învățătorul.

Astăzi, nici preotul, nici nvățătorul, nici medicul nu sunt stimați. Straniu! Nimeni nu învinuiește pe pedagogi că unii cetățeni rămân a fi analfabeți, nimeni nu se revoltă la adresa medicilor că oamenii totuși se îmbolnăvesc. Dar când apare un episod la știri despre vre-un preot sau biserică, imediat pietrile se aruncă pe capul slujitorilor bisericii.
Când loviți pe „popă”, să știți că de fapt loviți pe soția lui și copiii lor. Câți din cei care critică Biserica și pe preoți cunosc la ce oră se trezește și la cât se culcă preotul și preoteasa, ce program zilnic au ei, primind non-stop pe cei suferinzi, oferind o bucată de pâine și haină celor nevoiași? Oare știe cineva că preotul și preoteasa mereu sunt în vizorul lumii, iar ținuta și mersul acestora este temă de discuție?
Familia preotului – înseamnă să nu ai zile libere și sărbători, pentru că atunci când la toți e Crăciun sau Paștele, familia preotului muncește.
La fel, familia preotului înseamnă să fii mereu la dispoziția oamenilor, înseamnă să fii la curent cu toate probleme cu care se confruntă parohia și să ai răspuns potrivit la provocările lumii.
Există și altă latură a familiei preotului – cea spirituală și educațională. Deci, familia preotului înseamnă – multe cărți în casă, cărți bisericești, literatură artistică, reviste și ziare.
De ce regimul comunist nu permitea ca preotul cu familia să trăiască în sat, dar să facă de fiecare dată navete în parohie din oraș sau centru raional? Pentru că prezența întregii familii preoțești devine automat o propagandă anti-sovietică. Spre mare uimire a unor sceptici, preotul era școlit, gospodar, familist.
În casa preotului mereu sunt rafturi cu cărți, care se studiază și se procură. Altfel nu poate fi! Pe timpuri, dacă doreai preoție, trebuia neapărat să faci seminarul teologic, dar asta presupune multă literatură citită și învățată. În timp, mai mulți cetățeni aveau doar patru clase, maximum școală profesională, viitorul preot trebuia să aibă seminar – adică studii superioare.
Pe de altă parte, menționez că și cetățenii de rând învățau să citească după cărțile bisericești: Psaltirea, Ceaslovul și Viețile Sfinților. Chiar și în vremuri grele, când bisericile erau închise, iar școlile funcționau în „casa popii”, alfabetizarea se făcea cu ajutorul indirect al Bisericii, fâcând bază pentru cultură românească și spiritualitatea ortodoxă. Această muncă a dat naștere nu numai la alți preoți, dar și la muzicieni, medici, pedagogi.
Este foarte ușor să distrugi ceea ce au zidit generații de oameni cu credință, voință și caracter. Mai greu ne va fi să construim o lume fără copiii educați în „duh și adevăr”, tineri respectuoși și generoși și părinți credincioși și exemplari. Puteți să scoateți din lumea asta orice, care credeți că este inutil sau demodat! Dar nu veți scoate niciodată Cuvântul lui Dumnezeu din inimile celor mici, nu veți impiedica copilașii să rostească Înger îngeraș, și nu veți opri pruncii să fie în Casa Domnului, „căci a lor este Împărăția Domnului”!

#bisericaghidighici

preoteasa Maria Melinti

Contact Form Powered By : XYZScripts.com