Familia și societatea – astăzi în criză. Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Eladei

Iubiți fii în Hristos,

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei s-a întrunit în octombrie trecut, din nou în toiul feluritelor probleme sociale și economice, într-un moment de cotitură, într-un răstimp al reașezărilor critice. Ca societate, suntem chemați să depășim obstacole complexe, patogenii și anomalii grave. Ca Biserică, ne exprimăm la unison neliniștea față de prezentul și viitorul societății elene și cugetăm la responsabilitățile și posibilitățile de realizare a misiunii noastre în vremuri de decădere și desconsiderare a persoanei umane, de nesocotire a caracterului sfânt al persoanei și a axelor duhovnicești esențiale ale vieții noastre sociale. Și atâta vreme cât societatea bolește foarte grav, celula ei fundamentală, familia, încet dar sigur, se pervertește și se destramă. Nu putem însă trece cu vederea faptul că instituția familiei a constituit de-a lungul timpului cadrul social cel mai garantat și mai sigur pentru corecta creștere și formare a noilor membri ai societății noastre. Familia plămădește sufletele de copil ”în învățătura și mustrarea Domnului” și pregătește membri activi ai societății, oameni din toate profesiile, liderii ei din toate domeniile.

Este deja un loc comun constatarea că în zilele noastre instituția familiei este în chip dureros încercată și vătămată în fiecare zi, și adeseori în chip nevăzut, de multe căderi și anomalii. Orice abatere de la mersul sănătos al familiei conduce la felurite căderi. Desigur, pericolul ca conviețuirea familială să decadă în pur concubinaj exista și în trecut. Astăzi însă, în mai mare măsură decât înainte, toți își cer drepturile individuale și își uită îndatoririle. Însăși noțiunea de gen este socotită variabilă și oscilantă. În lumea contemporană, capacitatea de a înțelege sacralitatea unirii celor două sexe se pierde tot mai mult.

Pentru Biserica noastră Ortodoxă, desigur, căsătoria nu se întemeiază numai pentru țelul înaintării comune către îndumnezeire și către lumea transfigurată a lui Dumnezeu; familia asigură, prin nașterea și creșterea de prunci, nu doar extinderea biologică a omenirii, ci mai ales înveșnicirea duhovnicească a persoanei umane. Nunta și familia, prin urmare, îl fac pe om împreună-creator cu Dumnezeu și îi pun pe umeri răspunderea cea mai grea dintre toate, răspunderea față de copiii săi. Sfântul Ioan Gură de Aur își îndeamnă auditoriul cu următoarele cuvinte: ”Fă din casa ta biserică, căci ești răspunzător și pentru mântuirea copiilor tăi”. Potrivit cuvintelor Apostolului Pavel (Efeseni 5:32), taina Nunții ”mare este”, ”în Hristos și în Biserică”. Fiecare familie păstrează o valoare sfântă, unică și irepetabilă, căci închipuie taina care cuprinde și întrunește Biserica lui Hristos.

Asta însă înseamnă că familia nu poate fi desconsiderată sau substituită. În fața crizei contemporane cea cu multe chipuri și în fața agoniei societății elene, ”în zile viclene, când dragostea multora se va fi răcit”, realcătuirea creștină a așezământului de-Dumnezeu-întemeiat al familiei poate constitui cel mai bun medicament pentru orice situație distructivă.

Este nevoie însă să dăm mărturie și să reexprimăm adevărul foarte greu, dar mântuitor, de-viață-făcător și salvator, care răzbate din fiecare familie bine alcătuită, din fiecare biserică de acasă. ”Abaterile de la instituția familiei” și ”formele alternative de familie” care au apărut în realitatea socială contemporană constituie fenomene care pun în lumină secularizarea și decreștinarea societăților occidentale contemporane – societăți și popoare care totuși au un bogat trecut creștin. Această situație este valabilă sub multe aspecte și pentru societatea elenă. Se impune, prin urmare, o problematizare și un studiu serios pentru menținerea și propășirea acestui sfânt așezământ, pe care cu îndreptățire îl numim și ”biserica cea mică”. De altfel, ceea ce noi considerăm ”criză” poate în cele din urmă să devină prilej de refacere, dacă, desigur, și dorim acest lucru. Poate să însemne prăbușirea și sfârșitul vechiului mod de viață și începutul unei noi creații în Hristos, începutul unei refaceri a lumii căzute.

Modul de viață materialist și nihilist, pierderea ethosului bisericesc și a dragostei adevărate, noile date din domeniul muncii și al economiei, schimbările de roluri și, eventual, și alți parametri sociali, au alterat și au ”depreciat” familia. Dimensiunea ei sacramentală, relația ei transcendentă ”în Hristos și în Biserică”, pentru mulți semeni ai noștri pare să pălească sau chiar să nu mai existe deloc. Toate aceste motive, și probabil și altele, au contribuit la apariția unor forme de căsătorie și de organizare a vieții de familie, care, privite sub lumina învățăturii creștine, sunt socotite căderi ale familiei, dar care, potrivit concepției secularizate contemporane, nu sunt decât forme alternative ale familiei.

Este vorba de căsătoria civilă, de familia monoparentală, de concubinajul liber și de așa numita căsătorie a homosexualilor.

Potrivit recentei lui legiferări, Acordul de liberă conviețuire constituie un regim diferit de căsătorie: este vorba de o formă alternativă, eventual pe viață, de concubinaj, iar nu de o formă de căsătorie ”lejeră”. Potrivit abordării juridice, se încearcă reglementarea juridică a unor fenomene deja existente, anume nașterea de copii în afara căsătoriei, familiile monoparentale care devin din ce în ce mai numeroase, și femeile neprotejate în urma unui concubinaj care de multe ori durează ani la rând.

Neîndoielnic, în categoria aceasta se vor fi aflând și cetățeni care sunt botezați creștini ortodocși și care fie nu cunosc învățătura, Tradiția și ethosul Bisericii, fie sunt influențați de idei și concepții străine și potrivnice acesteia. Totuși, forma respectivă de conviețuire, consacrată din punct de vedere legal, poate influența negativ concepția creștină despre căsătorie și familie a societății elene contemporane. Anumiți membri ai Bisericii, aceia care din diferite motive, superficiale și ușuratice, vor alege provizoriu sau chiar definitiv acest mod de liberă conviețuire, neagă de fapt sfințenia pe care Biserica o conferă căsătoriei.

Biserica cercetează în profunzime aceste fenomene și – prin consilierea competentă pe care o primește din partea membrilor ei, clerici și laici, oameni care dețin cunoștințe de specialitate și instruire teologică – își exprimă mărturia bisericească și abordează pastoral toate aceste forme alternative de organizare a vieții private în epoca noastră – noi și străine de familia tradițională. În cazul concubinajului, avem de-a face cu o schimonosire a instituției familiei care are urmări grave, atât din punct de vedere teologic, cât și social. Familia nu mai este socotită ”Biserica cea mică”, ci simpla conviețuire a doi oameni. Ceremonia bisericească a nunții dă impresia unei legături foarte grele și responsabile sau apare ca un eveniment anacronic, un act fără sens în definitiv, o simplă ceremonie folclorică. Pentru acești oameni, nunta nu exprimă nimic existențial, nici nu răspunde unor așteptări eshatologice sau metafizice.

Creșterea numărului divorțurilor, demnă de atenție în zilele noastre, dezvăluie superficialitatea oamenilor de azi și a sentimentelor lor în comparație cu ale oamenilor din trecut, care, evident, nu erau perfecți, dar căsătoriile lor durau o viață. Se observă, de asemenea, în epoca noastră faptul că oamenii se decid greu să se căsătorească, să întemeieze o familie, nu doar din cauza dificultăților obiective – criza economică, șomajul și dificultatea de a se încadra în piața muncii –, dar și din alte motive secundare și mai puțin obiective.

În ciuda crizei formelor vieții sociale contemporane, lumea totdeauna va aștepta de la familie oameni buni și cultivați, care să ofere o ”schimbare” pozitivă și creatoare. În această așteptare plină de agonie a epocii noastre, Sfânta Biserică își face cunoscută lumii mărturia și, în același timp, slujirea și ofranda adesea neobservată și nezgomotoasă. În acest cadru, reconsiderarea sensului familiei, care este absolut necesară pentru replămădirea întru Hristos a societății și pentru schimbarea ei către mai bine, nu înseamnă nimic altceva decât ”reîmbisericirea” și ”reconectarea” societății la experiența euharistică a Bisericii locale.

”Biserica cea mică”, așa cum numește Sfântul Ioan Gură de Aur familia, este chemată să se extindă prin experiență și existențial la dimensiunile Bisericii celei mari. Mai sunt necesare și pregătirea duhovnicească a noilor perechi în mersul lor către căsătorie, precum și permanenta lor sprijinire în întemeierea ”Bisericii celei mici”, ca să nu se simtă părăsiți, abandonați propriilor lor puteri și resurse.

Misiunea și ofranda Bisericii în acest sens este publică, se manifestă cu îndrăzneală și își face cunoscută mărturia înaintea întregii lumi, fără deosebire de sex, vârstă, stare socială, naționalitate sau credință; Biserica propovăduiește înțelesul vieții în Hristos și biruirea stricăciunii și a morții, puterea credinței în Hristos, Biserica învață despre familie ca forma binecuvântată de comuniune a persoanelor, nu ca formă de unire egoistă a doi indivizi, și o sprijină și o apărară prin toate mijloacele.

Fiecare familie este cu adevărat o ”mică Biserică” și, prin urmare, este pregustare și drum către taina Împărăției lui Dumnezeu. Hristos este Mirele Bisericii (Mt 9:15, 25:1 și urm., Mc 2:19-20, Lc 5:34-35, Ioan 3:29) și El Însuși pomenește pilda cinei de nuntă, spunând: ”Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său” (Mt 22:2). Apostolul Pavel îi sfătuiește pe bărbați să își iubească femeile ”după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt, și ca s-o înfățișeze Sieși Biserică slăvită, neavând nici pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană” (Efeseni 5:25-27).

Această mică biserică ”de acasă” există în deplinătatea și autenticitatea ei ca parte organică a Bisericii locale și nu este independentă de aceasta. Doar în perspectivă hristologică și bisericească, familia își găsește adevărata valoare și devine leagăn pentru întregirea și desăvârșirea membrilor ei. În afara Bisericii, există primejdia ca familia să se transforme într-un simplu cadru social de cultivare colectivă a egoismului și individualismului.

Adevărata problemă a căsătoriei astăzi nu este atât destrămarea relațiilor, nu este atât neînțelegerea și brutalitatea unui soț față de celălalt, cât idolatrizarea și autonomizarea familiei, lipsa orientării căsătoriei către Împărăția lui Dumnezeu. Adevărata familia există spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce destramă atât de ușor familia de azi și face ca divorțul să o urmeze aproape ca o umbra ei, nu este atât lipsa de respect față de instituția familiei, ci idolatrizarea familiei, refuzul de a ne purta crucea în căsătorie.

În ultimii ani se face tot mai mult simțit interesul Bisericii noastre față de situația familiei și de sprijinirea acesteia. La nivel sinodal, în țara noastră funcționează, după cum se știe, încă din 1999, Comisia Specială pentru Căsătorie, Familie, Protecția Copilului și Problema demografică, care prin efortul serios și voluntar al membrilor ei, oferă o lucrare pertinentă și importantă, prin organizarea de congrese naționale, prin aplicarea programelor-pilot pastorale, prin instruirea de cadre de specialitate și prin alte asemenea activități. În paralel și în aceeași direcție lucrează și Comisia Sinodală Specială de Sprijinire a Femeii. Între altele, în aceeași măsură important este și programul-pilot al Sfântului Sinod de susținere economică a familiilor cu mulți copii din Thráki, pe care îl sprijină necondiționat deja de 14 ani toate Sfintele Mitropolii.

Deja multe dintre aceste mitropolii, prin ajutorul binevoitor și valoros al clericilor și laicilor, au creat noi structuri pentru instruirea tinerilor părinți și pentru acordarea de consiliere în creșterea copiilor: școli pentru cei care se pregătesc pentru căsătorie, școli ale părinților, birouri de consiliere, centre de sprijinire a familiei, grupuri experimentale, congrese, conferințe, emisiuni de radio și televiziune, editări de cărți, tabere, întâlniri de tineret și adunări catehetice, consiliere personală la sfânta taină a spovedaniei, sprijinire a familiilor cu mulți copii, a mamelor necăsătorite și acordarea de ajutor material celor care au nevoie: în bani, alimente, haine și medicamente. Informarea perechilor tinere, dar și mai vârstnice, și dialogul cu acestea sunt considerate inițiative pastorale necesare, care țintesc să conducă la atingerea ”dragostei desăvârșite” și să se evite relațiile nelegiuite, divorțurile și avorturile în rândul celor care, deși se declară credincioși și preferă Taina Bisericii, o trăiesc superficial, ca pe un demers cultural de la sine înțeles. Mai mult încă, revendicarea drepturilor grupurilor defavorizate, nu poate fi în afara interesului plin de dragoste al păstorilor.

Pentru fiecare caz, Biserica cercetează noi forme de acțiune pastorală, ca să îi găsească pe cei de aproape și pe cei de departe și să nu lase să se piardă nefolosită nici o ocazie de comuniune cu familiile, ci să fie în mod real și constructiv prezentă la fiecare bucurie și mâhnire a fiilor ei. Fără să se complacă în statisticile care arată că sunt relativ rare cazurile de căsătorii mixte, Biserica se pregătește să întâmpine pastoral relațiile personale și matrimoniale dintre creștini și persoane de alte credințe în cadrul actualei multiculturalități – care, e drept, a fost transformată într-un mit, dar ea este o realitate – și al pluralismului promovat în mod seducător. Biserica, în condițiile contemporane ale secularizării galopante, va continua să îi catehizeze atât pe credincioși, cât și pe aceia care optează să trăiască în afara ei, către înțelesul mai adânc al familiei creștine, încercând să realizeze o reevanghelizare a oamenilor din această epocă a nihilismului extrem și al pierderii genere a oricărui sens. În acest demers de refacere și regăsire a conștiinței creștine despre sensul credinței personale și al relațiilor interpersonale ale oamenilor, un loc însemnat îl are astăzi regăsirea adevăratului sens familiei.

Cu infinite urări și binecuvântări întru Domnul,

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei

† IERONIM, Arhiepiscopul Atenei, Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Traducre Tatiana Petrache

sursa http://graiulortodox.wordpress.com/