„Fariseia”
20:20, marți, 13 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: dragoste, duhovnic, iubirea aproapelui, post, povestiri, preot, preoti, probleme, suflet

„Doamne, iartă-mă, că în zi de post am mâncat bucate cu ulei, dar nu e din vina mea, ci a Niurei, o vecină de-a mea, m-a luat cu vorba când ne-am întâlnit la un ceai, că nici nu am observat ce bomboană am luat și, probabil că era şi cu lapte praf, căci am şi descoperit, citind pe eticheta ei.
Și la mătușa Mașa nu am avut timp să merg să văd cum se simte, doar am citit canonul pascal, și cum să nu-l citeşti, doar ce bucurie va veni, minunata sărbătoare a Învierii, astfel luându-mă cu cititul şi la lucru am întârziat.
Aşa zi după zi se ruga „fariseia” și credea cu sfinţenie, că îndeplineşte întru toate voia Domnului. De atât şi repeta la nesfârșit:
– Doamne, facă-se voia Ta!
Așa că a decis Mult milostivul Dumnezeu să-şi îndrepte roaba sa şi a trimis asupra ei o boală ce i-a slăbit vederea, şi nu mai putea să citească canoane lungi. Apoi, i-au apărut probleme cu stomacul, încât nu mai putea mânca produse fără ulei.
Slabă şi neputincioasă a devenit „fariseia” și acum avea nevoie de ajutorul oamenilor, pe care îi considera răi și nevrednici de ea. Şi stând tot mai mult culcată, din cauza durerilor la stomac, a început să privească televizorul, neavând ce face. Iar să se roage a început cu totul altfel, deşi mai degrabă să cârtească:
– Pentru ce, Doamne, m-ai trimis o astfel de durere! Cu ce am greşit faţă tine?
Dar Dumnezeu tăcea şi a decis femeia să meargă după sfat la un stareţ, care dintr-o privirere şi-a dat seama ce om are în faţa sa.
– Daţi-i drumul la mine, acestei necumpătate, a zis părintele, doar zărind-o în depărtare.
– Părinte, păi ce-i asta!.. – din prag a început să se tânguiască femeia.
– Dar ce nu e bine? – s-a mirat stareţul. – Oare nu căutai voia Domnului în toate, când repetai „Doamne, facă-se voia Ta?!
– Păi doar… făceam totul… – a încercat să înţeleagă «fariseia».
– Toate au fost, dragă. Dar voia lui Dumnezeu începe acolo, unde încheie cea a omului! Și Domnul a arătat voia Lui! Citeai canoane şi rugăciuni, dar vecinii nu-ţi ajutai – Domnul ţi-a slăbit vederea, posteai de bucate, dar judeacai şi urai oamenii, te-ai îmbolăvit la stomac – Pe oamenii îi considerai buni de nimic, de atât şi ai devenit neputincioasă ca să înţelegi şi că cei din jur îţi sunt necesari. Pe preoţi îi judecai, pentru ce ai venit acum la mine? Totuşi nu poate creştinul fără un preot? E bine că spuneai mereu „Doamne, facă-se voia Ta”, dar, să ştii că aşa cuvinte nu se aruncă-n vânt. Orice cuvânt al nostru îl aude Dumnezeu!
Aşa că iată care e voia Lui Dumezeu: Învață nu zeci de rugăciuni şi canoane, ce smerenia şi dragostea de oameni!
În caz contrar, ești înaintea lui Dumnezeu – o aramă sunătoare !
traducere şi adaptare Natalia Lozan
sursa 6chuvstvo.pereprava.org

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Ocrotitoarea familiei și a femeilor cu grele nașteri precum și a pruncilor slabi și a persoanelor în vârstă (24 noiembrie...
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,...
Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele...
Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău