Fericirea celui bogat în Dumnezeu. Cine este acela? Predică la pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

Zis-a Lui cineva din mulțime: Invățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi? Și a zis către ei: Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale. Și le-a spus lor aceasta pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele; Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.

(Luca 12,13-21. Duminica a XXIV-a dupa Rusalii)

Veniți acum, cei care ziceți: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, și vom face negoț, și vom câștiga, voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine: că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: „Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea”, și acum vă lăudați în trufia voastră: orice laudă de acest fel este rea. (Iacov 4, 13-16)

Toți suntem astfel. Toți ne construim viața așa cum dorim, toți mizăm că ea va dura mult timp. Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare și pentru majorita­tea dintre noi, acea parabolă pe care ați auzit-o acum – despre un om bogat care a ajuns într-o mare dilemă, căci a strâns re­colta bogată de grâu și nu știa unde s-o pună.

S-a gândit, s-a gândit și a hotă­rât: Strica-voi hambarele mele și mai mari le voi zidi și-mi voi strânge acolo tot grâul meu și bunătățile mele, și-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bună­tăți strânse pentru mulți ani: odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Dar Dum­nezeu i-a zis: „Nebunule, în noaptea aceasta îți voi cere sufletul!”

Domnul Iisus Hristos ne-a spus că așa se va întâmpla cu oricine este împovărat de astfel de preocupări, care se îmbogățește mai mult în cele materia­le decât în cele duhovnicești, care nu împarte surplusul pâinii sale oamenilor săraci, ci își construiește noi jitnițe. Lor le vor fi adresate cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul: Iată, securea stă la rădăcina pomilor: tot pomul ce nu face roa­dă bună se taie și se aruncă în foc (Matei 3, 10).

Astfel va fi secerat oricine care, la fel ca și bogatul nebun, nu vrea să știe că în jurul lui trăiesc mulți nevoiași, mulți oameni flămânzi, dar nu se gân­dește să ofere surplusul de pâine acelora. Şi acest bogat se gândea doar la si­ne. Gândea că va trăi mulți ani și se va desfăta de averea lui. Dar Domnul i-a luat viața.

Să ne înfricoșăm de acest exemplu, să ne înfricoșăm de securea care ne poa­te secera în orice moment, să ne gândim la ce înseamnă să te îmbogățești în Dumnezeu. Aceasta înseamnă ca treptat, de la o zi la alta, să te luminezi, să te curățești și să te sfințești.

Cine se îmbogățește în Dumnezeu? Se îmbogățește acela care devine mare prin munca, cu migală, care de la o zi la alta se leapădă de mândrie, de iubirea de sine, de aroganță, care devine treptat sărac cu duhul. Se îmbogățesc cei din ai căror ochi curg lacrimi – lacrimi pentru acea necurăție care îi înconjoară, pe care n-o pot suporta inimile lor, lacrimile unei dureri nemăsurate pentru șuvoaiele de sânge cu care popoarele creștine înroșesc fața pământului. Se îm­bogățesc cei care fără de lacrimi nu pot privi la Crucea lui Hristos. Şi fericiți, bogați în Dumnezeu devin acești oameni care plâng cu aceste lacrimi sfinte. Sufletele lor întinate se spală și ei devin smeriți și buni, și față de toți se poar­tă cu dragoste și cu blândețe. Aceștia devin flămânzi și însetați de dreptate, de dreptatea supremă a lui Dumnezeu. Nu pântecele lor flămânzește, ci inima lor nesățios flămânzește de adevăr, curăție, dreptate și bine. Ei devin împreună-pătimitori cu toți oamenii și milostivi, își împart toată averea celor neferi­ciți care îi înconjoară. Nu se îngrijesc să-și construiască case mari, ci tot ce le rămâne dau apropiaților lor flămânzi și însetați. Şi li se curăță inimile de ori­ce necurăție păcătoasă, de disprețul față de oameni, de aroganță, de preaînălțarea de sine, de necurăția gândurilor, de dorințele întinate. Şi aceștia devin curați cu inima.

Aceste persoane deseori suferă persecuții pentru Hristos și pentru Evanghelia Lui. Sunt grele aceste persecuții, dar îi îmbogățesc în Dumnezeu pe cei care le rabdă în chip cuvenit. Din persecuții ies sporiți duhovnicește, se întorc curățiți, trecând prin focul și apa cumplitelor încercări ale credinței. Şi lor le este pregătită Împărăția lui Dumnezeu.

Iar cei care sunt batjocoriți pentru că Îl iubesc pe Hristos, pentru că cred cu toată inima în Evanghelia Lui, cei care sunt ocărâți, care sunt prigoniți se îmbogățesc peste măsură, fiindcă și lor le este făgăduită Împărăția lui Dumnezeu. Şi în persecuțiile pentru Hristos, și în batjocurile pentru Hristos, spo­resc în slava lui Dumnezeu inimile lor. Şi ei se schimbă nu doar interior, ci se transfigurează și exterior, fiindcă ochii lor devin pătrunzători și privirea lor nu mai seamănă cu privirea oamenilor din lume. Zâmbetul curat, luminos radi­ază de pe fețele lor bune și blânde.

Uitați-vă la icoana Cuviosului Serafim de Sarov, care se află în fața voastră. Observați ce privire are, ce ochi uimitori, ce înfățișare, și veți vedea cât este de bogat duhovnicește acest plăcut al lui Dumnezeu. În el s-au împlinit cuvintele pe care le-a spus din cele mai vechi timpuri regele Solomon: „Luminătorul Domnului este sufletul omului, care a cunoscut adâncimile inimii”. Sufletul Cuviosului Serafim de Sarov a fost îndreptat toată viața în străfundurile ini­mii, cunoscând adâncimea ei și atingând înălțimi nemăsurate ale sufletului. Şi a ajuns Cuviosul Serafim luminător al lui Dumnezeu și luminează întregii lumi.

Astfel va fi cu oricine își propune scopul de a nu se îmbogăți în cele pă­mântești, ci în Dumnezeu. Şi se va însenina fața lui și se va lumina privirea lui, și va fi luminător al lui Dumnezeu, care își revarsă lumina sa peste toți cei care îl înconjoară.

Așa să lumineze lumina lui Dumnezeu și în inimile voastre în fața oamenilor, ca văzând faptele voastre să preaslavească pe Tatăl vostru Care este în ceruri! Amin.

Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, București, 2009