Floriile
14:09, joi, 10 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: duminica floriilor, floriile, învierea domnului, muzica, poezie religioasa

Unde-i muzica divină?
Te-ntrebi în fapt de seară,
Ea spre tne va să vină
Când e-n floare pomul iară.
Coborâtă dintre spaţii,
Se aşează-n pieptul tău
Şi se miră constelaţii –
E cu tine Dumnezeu.
E în zborul de albină
Când prin ramuri răscolesc
Cu aripa lor divină
Tot nectarul pământesc.
E în hora lor cuminte,
Cea din jurul unei flori,
Care-n spaţii ne roteşte
Când coboară sărbători.
Iar acuma, înspre Paşte,
Când lumina ne-nfăşoară,
Prin Florii ne vom renaşte
Sufletul, a câta oară.
Şi la masa lui rotundă
Vezi, copacul te aşteaptă,
Dumnezeu precum o undă
Îţi întinde mâna dreaptă.
Lăcrimează coarda viei,
Nu că-i tristă de ceva,
Lăcrimează-a bucurie
Că Isus va învia.

„Să luăm aminte…” din 5 aprilie 2026 // Arhiepiscop Ioan de Soroca și Drochia – Duminica Sfintelor Florii....
Alesule Împărat al Sionului de Sus, Blândule Biruitor şi Dreptule Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de...
Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în...
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte...
Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos şi despre orbirea spirituală Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum...
Astăzi, de marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor sub numele de Florii, Preasfinţitul Ioan de Soroca,...
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat în seara zilei de sâmbătă, 08 aprilie, slujba...
