Frecvența în care lucrează Dumnezeu este smerenie-dragoste
12:38, sâmbătă, 19 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: Cuviosul Paisie Aghioritul, dragoste, iertare, nedreptate, sfaturi duhovnicești, smerenia

– Părinte, de multe ori, atunci când mi se face o observaţie, mi se pare că trebuie să dau explicaţii şi spun: „Da, aşa este, dar…”.
– Ce-ţi trebuie pe „dar” ? „Dar” nu are… sare şi pe toate le preschimbă în sensul cel rău. Să spui: „Iartă-mă! Cu rugăciunile Sfinţiei Voastre altă dată voi lua aminte”.
-Părinte, atunci când cineva trage o concluzie greşită despre o acţiune a mea, trebuie să explic cum am acţionat?
– Dacă ai putere duhovnicească, adică smerenie, să primeşti cum că tu ai greşit şi să nu vorbeşti. Lasă ca să te îndreptăţească Dumnezeu. Dacă nu vorbeşti tu, va vorbi Dumnezeu după aceea. Vezi, Iosif, atunci când fraţii lui l-au vândut, oare a spus: „Sunt fratele lor; nu sunt rob. Tatăl meu mă iubea mai mult decât pe ceilalţi copii ai lui?”. Nu a vorbit, dar după aceea a vorbit Dumnezeu şi l-a făcut împărat. Ce crezi? Oare Dumnezeu nu poate descoperi adevărul? Şi dacă Dumnezeu descoperă adevărul pentru folosul tău, bine. Dar dacă nu-l descoperă, tot pentru folosul tău va fî.
Când te nedreptăţeşte cineva, să te gândeşti că nu te nedreptăţeşte din răutate, ci pentru că aşa a văzut el lucrurile. Apoi, dacă nu are răutate, Dumnezeu îl va vesti, va înţelege că a nedreptăţit şi se va pocăi. Numai atunci când există răutate, Dumnezeu nu vesteşte, pentru că frecvența în care lucrează Dumnezeu este smerenie-dragoste.
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoința duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 98-99

Rânduiala aceasta a citirii psalmilor o găsim într-o relatare a Sfântului Paisie Aghioritul, ucenic al Sfântului Arsenie Capadocianul. Iată ce spune Sfântul...
Păcatele moștenite: Cum te afectează și cum poți scăpa de ele? – Sf. Paisie Aghioritul....
Răul înaintează puţin câte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi inşelaţi. Bunul Dumnezeu Se îngrijeşte de noi, mai...
– Părinte, atunci când aprindem o lumânare, să spunem că o facem în cutare scop? – O aprinzi. Dar unde...
Părinte, cum poate trăi cineva corect şi creştineşte în societatea de astăzi, fără să se smintească de oamenii care trăiesc...
Condacul 1 Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea...
Viaţa Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul este pe cale să devină serial tv. Sfântul a trăit în cea mai mare parte...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova