Frica de singurătate

Ascultă-l pe marele Pavel, apostolul neamurilor, care a fost dintr-o dată părăsit de toţi şi spune: „Nimeni n-a rămas cu mine, ci toţi m-au părăsit, iar Domnul a statut lângă mine şi m-a întărit.” Şi acum priveşte ce nădejde vie are el în Domnul Cel viu: „Şi mă va izbăvi Domnul de tot lucrul rău, şi mă va mântui la împărăţia Sa cea cerească” (II Timotei 4, 16-18). Vezi cât de luminos gândea şi vorbea sluga lui Hristos, Pavel, în acele zile de început, când în întreaga lume nu se află nicio biserică zidită şi niciun domnitor crestin? Iar astăzi tot pământul este împodobit cu biserici creştine şi creştinii se numară cu sute de milioane.

Aşadar nu te întrista din pricina singurătăţii pe care o ai de îndurat acolo unde trăieşti. Dacă, aşa cum scrii, te simţi ca în pustie, să ştii că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi aceşti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărăşie a lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au văzut faţă omenească, şi totuşi nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!” Căci Dumnezeu era cu ei şi ei erau cu Dumnezeu.

Omul poate trăi fără orice şi fără oricine, numai nu fără Dumnezeu. Aceasta este mărturia lor, pe care au lăsat-o Bisericii ca pe un capital. Însă nu se ştie să nu fie trăit vreun ateu cincizeci de ani în deplină singurătate, în pustie. Un asemenea fapt n-a fost înregistrat în istoria neamului omenesc.
Ateul nu-i în stare de aşa ceva. El simte plictiseală şi în tovărăşia oamenilor, plictiseală care devine cumplit de chinuitoare, chiar de nesuferit în lipsa lor. El caută oameni pentru a-i înţepa cu acul veninos al ateismului său şi a se hrăni cu durerea lor. Iar in pustie pe cine să înţepe afară de sine însuşi? Şi cu a cui durere să se hrănească, afară de durerea sa?

Ca atare, zboară neîncetat cu gândurile la înălţimea duhovnicească, unde sălăşluieşte Cel a Cărui tovărăşie este mai însemnată şi mai vrednică de iubit decât orice tovărăşie de pe pământ. Lui slujeşte-I, cu El întovărăşeşte-te; Lui tămâiază-I, de El îndulceşte-te; Lui vorbeşte-I, despre El grăieşte; pe El iubeşte-L, şi iubeşte-L, şi iubeşte-L, cu toată inima, cu toată puterea, cu toată mintea ta. Şi pentru dragostea ta El va afla un mijloc să le deschidă celor din preajma ta ochii şi inimile şi să le insufle credinţa vie în El, asemănătoare credinţei tale.

Atunci la voi va cânta slava lui Dumnezeu nu un solist, ca acum, ci un cor întreg.
Pace ţie şi sănătate de la Domnul.