„Frozen”, educatorul cel mai recent al copiilor noştri (II)

Continuăm în acest număr interviul realizat împreună cu Virgiliu Gheorghe pe tema mesajului homosexual al filmului „Frozen”, o abordare care a stârnit o mulţime de comentarii şi controverse, dar pe care nădăjduim să o lămurim şi mai mult în acest număr al revistei noastre. Se pare că, într-adevăr, nu este o glumă, filmul pentru copii „Frozen” fiind mai mult decât un manifest: este deja un marş triumfal al gândirii pro-gay în societatea modernă, în mintea copiilor noştri…

– Domnule Virgiliu Gheorghe, cum vi s-a părut că a fost receptată de cititorii noştri prima parte a acestui interviu?

– Dintre cei cu care am vorbit, pe majoritatea i-a surprins. Foarte puţini realizaseră că ceva nu e în regulă cu filmul. Cei mai mulţi însă habar nu au ce vizionează copiii lor, iar „Frozen”, faţă de alte filme, pare oricum cu mult mai inofensiv. Au fost şi câţiva care mi-au reproşat că tuşele nu au fost mai dure, iar alţii că am exagerat. Vă mărturisesc însă că mai degrabă primii aveau dreptate. Dintr-o anumită reţinere nu am spus nici tot ceea ce se putea spune şi nici nu am accentuat asupra chestiunilor nefireşti. Pentru cei care au rămas însă cu impresia că, totuşi, filmul nu e o promovare a culturii gay, aş face doar două observaţii. În primul rând, marea parte a vocilor personajelor principale sunt activişti pro-gay sau chiar homosexuali declaraţi.

De pildă, Idinei Mentzel – vocea Elsei, interpreta cântecului „Let It Go” – i s-au decernat în 2010 premiile a două organizaţii de gay şi lesbiene pentru activitatea ei de promovare a culturii LGBT în America. De altfel, în filmul „Rent” joacă rolul unui bisexual.

Vocea Annei este interpretată de actriţa Kristen Bell, care joacă în două producţii rol de lesbiană: în serialul „Deadwood” şi în filmul „Burlesque”, un adevărat film pornografic, în urma căruia ea însăși a afirmat că e sigură 99% că îşi va schimba orientarea sexuală, devenind gay. Se implică şi ea în apărarea drepturilor LGBT, dar apare şi în poze şi filme aproape pornografice – repet, nimeni alta decât vocea Annei, cea atât de copilărească în film.

Jonathan Groff, vocea lui Kristoff, este un homosexual declarat, cunoscut ca reprezentativ pentru lupta pentru drepturile homosexualilor.

Iar Josh Gad, vocea lui Olaf, este şi el un activist LGBT, având chiar un frate gay„căsătorit” după legea lor şi, după cum spune el însuşi, 90% dintre prietenii lui suntgay. Oare nu se va descoperi peste o vreme că şi el însuşi este de aceeaşi orientare? Oricum, într-un interviu susţine că după „Frozen” s-a simţit îmbrăţişat de comunitatea gay^[1]: „Sunt atât de mândru că «Let It Go» a ajuns un imn LGBT!”. De asemenea, el mărturiseşte că mulţi gay s-au simţit ajutaţi de acest cântec, de personajul Elsa, ca „să se smulgă din locul întunecat în care se aflau” (probabil apăsaţi de conştiinţa că ceva nu e în regulă cu ei). În fine, filmul a oferit o mare deschidere comunităţii homosexualilor, propagandei acestora pentru a ieşi la lumină, pentru a deveni mult mai prezenţi, mai activi, mai vocali în societate.

Arhetipurile omului îndrăgostit

– Am auzit pe cineva spunând că, oricum ar fi dragostea pe care filmul o cultivă, va putea să fie dirijată – de ce nu? – mai târziu în viaţa adolescentului, într-o relaţie firească…

– E foarte puţin probabil ca filmul să aibă un asemenea efect, căci nu acesta a fost sensul care i s-a dat, prin toate contextele create. Dragostea Elsei, mai cu seamă după cum se vădeşte în „Frozen Fever”, nu este deloc una firească.

În primele cadre ale filmuleţului, Elsa plăsmuieşte silueta ei şi a surorii ei pe tortul zilei de naştere a Annei. Dar nu e vorba de două fetițe într-o joacă copilărească, ci de două domnişoare îmbrăcate ca şi cum ar fi fost, poetic vorbind, doi îndrăgostiţi. În cea de-a doua imagine plăsmuită, cele două tinere chiar sunt surprinse într-o îmbrăţişare care numai nevinovată nu pare să fie[2]: Elsa este agăţată de gâtul Annei. Chiar Elsa spune că „nu poate face asta”. Adică nu poate plăsmui o asemenea reprezentare aflată în conflict cu mentalitatea generală – un sentiment care însă cu greu poate fi reprimat.

Tortul este unul de nuntă (cel puțin aşa îşi găseşte ecou în imaginația oamenilor), şi nu unul de aniversare a zilei de naştere, lucru sugerat mai ales prin prezenţa celor două personaje în vârful lui. De ce trebuiau să fie împreună cele două prinţese, dacă nu era decât ziua uneia dintre ele?

Tot la începutul filmului[3], Elsa smulge pătura de pe Anna într-un mod foarte sugestiv, ca şi cum ar fi vrut să o dezgolească, ceea ce se vede că o surprinde şi pe Anna, nu foarte neplăcut, însă surpriza este atribuită mirării că este ziua ei de naştere. Simetric, filmul se încheie cu o scenă similară, numai că acum Elsa sugerează că s-ar oferi pe sine, trupeşte vorbind, lăsând să-i cadă de pe umeri vesta[4]. Aşadar, în scena de încheiere, Anna îi spune Elsei, aflată cumva bolnăvioară: „Cel mai frumos dar de ziua mea primit vreodată…” – la care Elsa, potrivit unui stereotip cu care ne-au obişnuit filmele americane, care se încheie cu o declaraţie de dragoste şi o îmbrăţişare, lasă să-i alunece vesta, sugerând astfel că nădăjduieşte ca dragostea ei, persoana ei să fie acel cadou. Dar Anna, complice, însă totuşi neîmpărtăşindu-i sentimentul (poate pentru că nu a sosit încă vremea să fie „cucerită”, cu toate că pare că flirtează), continuă jocul şi completează: „…să te îngrijesc”. Aşadar nu iese din ecuaţia relaţiei de dragoste, dar o îmblânzeşte, în sensul sugerării unui act de altruism.

Tot filmul „Frozen Fever” este o adevărată declaraţie de dragoste, declaraţia unui om îndrăgostit. Urmăriţi declaraţiile pe care Elsa le face Annei în acest filmuleţ şi veţi constata foarte uşor că nu au nimic comun cu dragostea de soră: „Absolut nimic nu o să ne stea în cale. (…) Să văd cine ar putea să-mi stea în cale. (…) Îţi ofer soarele şi luna şi cerul. (…) O să fac ca ziua de astăzi să fie perfectă, chiar dacă este ultimul lucru pe care o să-l mai fac, (…) pentru tot ceea ce reprezinţi pentru mine”.[5]

La un moment dat, aproape subliminal, Elsa pune pe mâna stângă a Annei o brăţară, ca şi cum i-ar pune inelul de logodnă.[6]

Cuvintele şi gesturile Elsei respectă perfect arhetipurile omului îndrăgostit, ceea ce specialiştii de la „Disney” nu se poate spune că nu au ştiut. Sărbătorirea este socotită, practic, prima, deoarece o vor face împreună. Este darul Elsei pentru Anna, ca şi cum s-ar fi dăruit pe ea însăşi, un dar care merge până la sacrificiul de sine: răceala culminând cu riscul de a cădea din clopotniţă.

„Porţile deschise ale inimii”

– Totuşi, cum explicaţi faptul că majoritatea oamenilor au văzut în relaţia dintre cele două prinţese-surori o dragoste frumoasă, frăţească, chiar jertfelnică?

– Mediul televizual nu este unul care să favorizeze reflexivitatea. Oamenii se lasă pur şi simplu furaţi de context şi nu sunt atenţi la amănunte, la ceea ce am putea numi „planul doi al naraţiunii”. Putea fi sugerată o dragoste firească, de soră, dar asta în condiţiile în care scenariştii s-ar fi folosit de arhetipurile, stereotipurile comportamentale şi verbale ce descriu o astfel de iubire. Însă nu aceste arhetipuri sunt puse în mişcare, ci cele specifice iubirii dintre bărbat şi femeie. În „Frozen Fever”, lucrurile îmi par dincolo de orice îndoială. De pildă, primele afirmaţii ale Elsei, după ce o trezeşte pe sora ei amintindu-i că este ziua ei de naştere, sunt chiar manifestul acestei iubiri de tip lesbian. Desigur, declaraţia e voalată, ascunsă în spatele metaforei „porţilor deschise ale inimii”:

„Anna: E ziua mea?

Elsa: Da, şi o să fie perfectă, pentru că nu ai mai avut până acum o petrecere aniversară, cu excepţia celor petrecute în afara porţilor mele închise. Aşa că sunt aici, mult prea târziu, ca să te ajut să sărbătoreşti şi să-ţi fiu parteneră[7] de ziua ta de naştere, dacă pot”.[8]

Aşadar, în spatele refrenului „We’re Making Today a Perfect Day” (în versiunea românească „Aş vrea să-ţi ofer cea mai frumoasă zi”), se ascunde cheia întregului film, cheia înţelegerii chiar a metaforei „Frozen”: ziua va fi perfectă, pentru că petrecerea va fi făcută dincoace de porţile deschise ale inimii Elsei, deci în puterea dragostei ei, pe care o şi mărturiseşte textual, deşi voalat, în spatele corului[9].

– Ce înseamnă aceste „porţi închise”?

– Răspunsul îl aflăm din cântecul cu numele foarte sugestiv „Love is an Open Door” (în versiunea românească, „Asta e dragostea”) cântat de Anna împreună cu Hans în „Frozen”^[10]. Că este vorba despre o dragoste romantică, şi nu una dintre două surori, ne-o spune atât titlul, cât şi refrenul cântecului: love is an open door (dragostea este o poartă deschisă). Că metafora porţilor deschise indică o dragoste romantică ne-o dovedeşte, dacă vreţi, întregul cântec. Cel mai clar rezultă acest lucru din faptul că amândoi mărturisesc că nu au mai simţit niciodată aşa ceva („And it’s nothing like I’ve ever known before”). Dacă ar fi fost acelaşi lucru cu o dragoste frăţească, atunci nu ar mai fi fost ceva nou pentru amândoi. Însă cei doi – şi, prin ei, scenaristul – ne spun clar că e vorba despre o iubire romantică, pe care o simţi prima oară atunci când te îndrăgosteşti.

Fever („febră”) nu este altceva decat febra dragostei, nebunia pe care o poate aduce dragostea, ce nu mai ia în seamă nici chiar pericolul morţii la care Elsa se expune, prin căderea din turn. Iar faptul că febra respectivă era mai mult decât un simptom al răcelii reiese din glasul Elsei, care este foarte senzual şi jucăuş, ca şi cum ar fi fost mai degrabă ameţită, beată de dragoste. De aceia şi spune că este „fericită, fericită, fericită…”, înainte de a se prăbuşi în gol. Aţi văzut vreodată la maturitate ca două surori să-şi exprime atât de extatic, de nebunesc dragostea frăţească?

„Let it Go” – un manifest pur anti-hristic

– Aţi pomenit despre faptul că „Let it Go” a devenit un fel de imn al homosexualilor. Care este motivul pentru care aceştia l-au găsit atât de reprezentativ pentru mişcarea lor?

– Aş zice chiar mai mult: „Let it Go” este un manifest pur anti-hristic. Acest lucru l-am înţeles abia după mai multe vizionări ale filmului.

Cântecul începe cu sesizarea furtunii din suflet pe care Elsa o trăieşte, atrasă fiind de lucruri pe care lumea, morala, conştiinţa ei chiar nu le poate accepta. A doua strofă este ironizarea sfatului pe care conştiinţa ei – şi, prin ea, Dumnezeu – i-l dă: „Nu te arăta, nu îi primi / Fii fata bună care trebuie mereu să fii / Zăvorul e tras şi încuiat, / Ei bine, acum au aflat…”.

Adică lumea – sau Dumnezeu, prin glasul conştiinţei – îi cere să nu primească în inimă pe cei care vor să pună stăpânire pe inima ei, în primul rând gândurile atracţiei homosexuale, dar, în genere, a oricărei răzvrătiri împotriva legii lui Dumnezeu, reprezentată prin norma socială. Desigur, „a-i primi” se poate referi şi la cei care seduc în direcţia aceasta: agenţii homosexualităţii, ai culturii desfrâului în general.

În versurile „Nu te arăta” şi „Ei bine, acum au aflat” nu este vorba decât de ascunderea comportamentului, în care se probează atât temerea, cât şi conştiinţa că ceva nu e în regulă cu viaţa lor. Ideea-manifest a cântecului este şi aceea de a da pe faţă toată cultura aceasta a homosexualităţii, de a o ostenta, precum face mass-media de ani de zile sau se întâmplă prin marşurile homosexualilor. Simbolic, când spune aceste cuvinte, Elsa gesticulează cu mâna, ca şi cum mâna respectivă îi dă lecţia, iar atunci când spune că „au aflat”, se uită cu surprindere şi cu ură la mână – de fapt, parcă atunci descoperă că are mănuşă, şi cât de uşor este să se lepede de ea. Astfel că îşi smulge mănuşa şi o aruncă în sus. De ce în sus, care este simbolistica acestui gest?

În primul rând, trebuie să observăm că poartă mănuşă doar pe mâna dreaptă. Acesta este un simbol ocult, căci mâna stângă descoperită simbolizează alegerea liberă. Cu mâna stângă este luat mărul în reprezentările oculte ale acceptării seducţiei şarpelui. Pe urmă, mâna dreaptă reprezintă ascultarea – în cazul nostru, de glasul conştiinţei şi de Dumnezeu. De ce aruncă mănuşa de pe mâna dreaptă în sus? (Firesc era ca mănuşa să fie aruncată în jos). De fapt, astfel îşi manifestă revolta, Îl provoacă pe Dumnezeu la „luptă deschisă”. Este simbolul de demult, când cavalerii îşi aruncau mănuşa pentru a se provoca la duel.

Ei bine, în această scenă este reprodusă duplicitatea omului, care stă în cumpănă între conştiinţa sa şi seducţia homoerotică în cazul nostru, sau a altui comportament ilicit, a oricărui păcat. Soluţia pe care o dau scenariştii de la „Disney” este lepădarea de conştiinţă, de toată ordinea firească, naturală şi morală a lumii din care vii.

Care este primul gest semnificativ pe care îl face Elsa după ce aruncă mănuşa? Face un om de zăpadă – îl materializează, de fapt. Oare de ce în acest moment de lepădare de legea firii îl zămisleşte pe Olaf, simpaticul om de zăpadă care o va aduce pe Anna la ea? Olaf nu este altceva decât materializarea dorinţei, a fanteziei sale homoerotice. Batjocoritor pentru cei care au simpatizat cu acest omuleţ de zăpadă, atât după formă, cât şi după nume, acesta este o reprezentare falică.

Olaf nu este altceva decât simbolul organului sexual bărbătesc atât prin formă, cât şi prin reprezentarea palindromică (citit de la dreapta la stânga) a numelui său: Olaf se citeşte Falo, cuvânt care în limba spaniolă înseamnă falus (penis). Pe ordinea de zi a unei conferinţe susţinute la University of East Anglia privind filmul „Frozen”, a fost luată în discuţie chiar tema subtextului falic al omului de zăpadă Olaf^[11]. În alte contexte, s-a dezbătut dacă Olaf este sau nu un personaj gay.

De altfel, în „Frozen Fever”, Elsa îi face Annei cadou un ceas cu cuc, unde cucul este exact un „Olaf” mic, pe care Ana îl mângâie pe cap. Oare de ce tocmai un ceas cu cuc? Tocmai pentru că există şi în limba engleză asocierea între cuc şi organul bărbătesc al facerii.

În strofa următoare, Elsa susţine că ceea ce i s-a întâmplat (în limbajul gay, „coming out”, un fel de trezire, de ieşire în faţă cu noua identitate) va fi „pentru totdeauna”. „Gerul” e prietenul ei, adică comportamentul homosexual – dar, simbolic, poate fi şi prietenia cu duhul ce reprezintă răceala, lipsa căldurii sentimentelor, lipsa lui Dumnezeu: „S-a întâmplat, s-a întâmplat… / Eu nu am mai rezistat. / S-a întâmplat, s-a întâmplat… / Pe un alt drum eu am plecat. / Ce spun ei, nu-i treaba mea! / Fie ger mereu, / de azi gerul e prietenul meu…”.

„Nu există rău, nu există bine, nu există reguli pentru mine”

 În cea de-a treia strofă, Elsa observă că vocea conştiinţei – sugerată prin cuvântultemeri – nu o mai nelinişteşte, tocmai pentru că şi-a schimbat condiţia, odată cu lepădarea de firea ei, de ceea ce prin fire oamenii sunt înclinaţi să urmeze.

Noua condiţie este însă una demiurgică. Ea devine centrul universului, normativă, situată dincolo de bine şi rău, nu altfel decât în modul în care sunt închipuiţi zeii în religiile păgâne. Chiar subliniază acest lucru, pentru a ne confirma că despre aceasta este vorba şi nu despre altceva. Astfel, vedem cum se afirmă pe sine ca pe un fel de dumnezeu, care nu dă socoteală nimănui, făcându-şi doar voia sa, având putere discreţionară în cer şi pe pământ. Este acesta un mesaj creştin?! Cine oare se face pe sine dumnezeu? Şi, pentru a întări cuvântul, ea dă naştere, creează din nimic (demiurgic, deci) palatul de gheaţă. „Ciudat cum totul pare departe și uitat, / Iar temerile deodată au încetat. / E timpul meu să mă pornesc, / să văd ce pot, ce reușesc. / Nu există rău, nu există bine, / nu există reguli pentru mine, / Să fie numai cum vreau eu, mereu! / Puterea mea domnește în cer și pe pământ / și sufletu-mi roiește peste crestele de-argint”.

Transformarea ei nu se face însă într-o prinţesă a zăpezii, însingurată dincolo de lume, cum ar vrea să ne spună cântecul. Imaginile vorbesc despre cu totul altceva. Revolta ei este împotriva unei ordini morale, afirmând în mod cert o atitudine provocatoare, seducătoare. În aceste momente ea îşi leapădă coroana – în înțelegerea creştină, este vorba de lepădarea condiţiei omului de „cunună a Creaţiei”. Omul nou pe care îl afirmă, polemic cu ideea creştină de lepădare de omul vechi, dar compatibil cu dezideratul comuniştilor sau al new-age-iştilor, este omul ce neagă întreaga ordine morală a lumii trecute, propunând ca normă întoarcerea lucrurilor cu josul în sus, homosexualitatea: „Un jurământ puternic azi am de făcut, / eu nu mă mai întorc, trecutul e trecut…”.

Transformarea magică pe care şi-o asumă este aceea într-o femeie provocatoare, atât prin mişcări, cât şi prin mimică, a unei femei ce caută parcă să provoace sexual mai mult decât să se îndepărteze de lume. Iar privirea este atât aţâţătoare, cât şi răutăcioasă.

Prin urmare, mesajul cântecului nu putem să-l desluşim decât dacă asociem cuvântul cu imaginea. Din această asociere rezultă însă că avem de-a face cu un manifest, manifestul unei eliberări sexuale (homosexuale) ce vizează revolta, furtuna pe care o porneşte – furtuna schimbării lumii după chipul şi asemănarea propriei condiţii. Acesta este şi motivul pentru care homosexualii au adoptat acest cântec, transformându-l în propriul imn: „Stau aici, liberă mereu / furtuna s-o pornesc. / De azi gerul e prietenul meu…”.

Aşadar, cântecul-manifest se încheie, cum era şi de aşteptat, cu o mărturisire, cu o „declaraţie de dragoste”: De azi, spune Elsa, frigul nu o să mă mai deranjeze niciodată. Gerul cu care se împrieteneşte ea nu este altceva decât asumarea noii condiţii, una rece, care nu e măsurată în dragostea jertfelnică, ci într-o plăcere golită de sens, o plăcere sexuală dominată strict de fantasme şi de o mistuitoare, neliniştitoare dorinţă de satisfacere sexuală, specifică relaţiei homosexuale.

În aceste contexte simbolice, în general există mai multe straturi care întregesc înţelesul. Îngheţul pe care îl răspândeşte Elsa poate fi şi expresia inimii sale îngheţate, pentru că nu şi-ar deschide porţile inimii, pentru că nu este acceptată şi iubită sau pentru că nu îi este împărtăşită afecţiunea lesbiană, dar poate fi şi îngheţul ca simbol al morţii, despre care Elsa declară că nu o mai sperie şi o va răspândi în lume ca pe-o adevărată furtună. Istoria ne va arăta în ce măsură „profeţia” echipei de la „Disney” se va împlini. Acest lucru însă depinde în mare măsură și de noi.

(va urma)

Material realizat de

Mihai Cristea

[1] http://www.advocate.com/arts-entertainment/2015/03/11/list-interview-josh-gad

[2] Min. 0:16.

[3] Min. 1:39.

[4] Min. 7:00.

[5] Min. 3. Folosim aici şi în continuare traducerea literală a originalului, dat fiind faptul că traducerile oficiale cu care filmul a fost distribuit în cinematografele și pe mediile digitale din România oferă o versiune mult edulcorată a mesajului său.

[6] Min. 2:38.

[7] Cuvântul englezesc „date” („parteneră”) are o conotaţie explicit romantic-erotică, fiind folosit cu precădere în contextul întâlnirilor amoroase.

[8] Min. 1:58.

[9] Min. 4:21.

[10] Min. 24:18.

[11] http://www.theguardian.com/film/filmblog/2015/jun/08/frozen-symfrozium-film-academic-conference

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro/