Header image

Garderoba socială a Bisericii în sprijinul celor nevoiași pe timpul pandemiei

17:38, vineri, 8 mai, 2020 | Cuvinte-cheie:

În perioada pandemiei, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir a fost inițiat proiectul Garderoba Socială „Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv” la Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” de la Catedrala Sf. Vineri din Capitală, în cadrul căruia au beneficiat zeci de familii social-vulnerabile.  

Astfel, prin intermediul grupului de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” au fost repartizate pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și produse alimentare și igienice familiilor care au solicitat ajutorul Bisericii în această perioadă de criză.

Hainele din garderoba socială sunt colectate la Centrul social-misionar, fiind donate de către slujitori și creștini ai Bisericii. După ce sunt clasificate pe categorii, gen, mărime și vârstă, acestea sunt repartizate persoanelor care au  nevoie reală de aceste bunuri.

De la începutul perioadei de pandemie peste 100 de familii social-vulnerabile din mun. Chișinău au beneficiat de ajutorul și sprijinul material și financiar al Mitropoliei.

Să arătăm iubire și solidaritate față de oamenii vârstnici și de cei aflați în izolare sau în carantină! Fiecare din noi putem fi voluntari în sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

În această perioadă a stării de urgență din țara noastră, preoții și comunitățile parohiale din cadrul Mitropoliei Moldovei sprijină persoanele aflate în autoizolare, persoanele vârstnice, mămicile singure cu mai mulți copii, femeile însărcinate, familiile numeroase cu posibilități materiale reduse și alte persoane vulnerabile sau persoanele carantinate care necesită un sprijin imediat în urma răspândirii pandemiei cu noul Coronavirus (COVID-19), oferindu-le în acest sens îmbrăcăminte, încălțăminte, hrană, produse igienice, medicamente, precum și asistență spirituală.

Pentru detalii şi informaţii:

Coordonator Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți”, Serghei Crudu, tel.: 067223981.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com