Header image

Georgia, o țară încredințată oficial Maicii Domnului

12:24, joi, 30 mai, 2019 | Cuvinte-cheie: , , ,

Parlamentul Georgiei a votat în unanimitate la începutul lunii mai o lege prin care ziua de 12 mai a fost declarată sărbătoare națională care amintește de atribuirea acestei țări Maicii Domnului.

Pentru noua sărbătoare religioasă, guvernul georgian a alocat o sumă de 320.000 USD.

„Este important că facem Georgia în mod oficial o țară atribuită Maicii Domnului”, a spus Sopo Kiladze, președintele Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului.

Pentru prima celebrare a sărbătorii Tsilkhvdomiloba, Ministerul Educației, Științei, Sportului și Culturii a comandat producerea a 200.000 de icoane și 200.000 de broșuri, scrie Eurasianet.

Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, alături de Patriarhul Catolicos Ilia al II-lea și alte personalități de stat și reprezentanți ai Bisericii la sfințirea Catedralei în cinstea Icoanei Maicii Domnului de la Iviron, 12 mai 2019. Foto credit: president.gov.ge

În data de 12 mai 2019, Președintele Salome Zourabichvili a participat la sfințirea Catedralei ortodoxe în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Iviron. Slujba a fost oficiată de Patriarhul Ilia al Georgiei.

Deși Georgia nu are o religie de stat, Biserica Ortodoxă Georgiană are un statut special garantat de un acord constituțional între Biserică și stat.

Foto credit: president.gov.ge

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com