(Grav!) Germania devine prima ţară europeană care legalizează cel de-al treilea gen
18:50, sâmbătă, 2 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: al treilea gen, gen, germania, identitate sexuala, sex, uniunea europeana
Germania devine, de astăzi, prima ţară europeană care legalizează cel de-al treilea gen. Astfel, noua legislaţie autorizează ca bebeluşii născuţi fără o identitate sexuală clară să fie înregistraţi fără specificarea genului.
Astfel, părinţii vor putea să lase necompletată rubrica referitoare la identitatea sexuală a copilului în certificatul de naştere, iar termenul de „sex nedeterminat”, va apărea, în curând, în registrele stării civile. Măsura este menită să atenueze presiunea exercitată asupra părinţilor, puşi în situaţia de a decide de urgenţă intervenţii chirurgicale controversate, pentru a atribui un sex nou-născutului, atunci când acesta prezintă o ambiguitate sexuală constitutivă.
Legea a fost aprobată în luna mai. Astfel de modificări legislative au fost operate anterior în Australia, acolo unde cetăţenii îşi pot alege singuri sexul.
Sursa: http://www.realitatea.net/

Un alt caz unde pentru a proteja minoritatea se sacrifică majoritatea. În orașul canadian Vancouver au loc schimbări drastice în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău