„Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății…” Duminica a VIII-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni
12:38, duminică, 30 iulie, 2023 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

„Noi spunem că cea mai înaltă așezare a omului, starea cea mai înaltă la care poate ajunge omul este starea de ființă mulțumitoare, euharistică. Ființa mulțumitoare ajunge să înțeleagă că toate lucrurile de care beneficiază vin de la cineva, vin de undeva. Pâinea este importantă, dar faptul că această pâine este darul cuiva care mă iubește este și mai important. Pâinea este și dragoste, nu este numai pâine. ” (Pr. Constantin Coman)
În Duminica a VIII-a după Rusalii numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Sfinţii Părinţi au rânduit să citim la Liturghia din această Duminică fragmentul evanghelic de la Matei (14, 14-22), care prezintă minunea înmulțirii pâinilor. Această minune săvârșită de Mântuitorul Hristos este descrisă și de Evangheliștii Luca și Marcu, care consemnează faptul că înainte de vindecarea celor neputincioși și înmulțirea pâinilor, El „a început să-i învețe multe” (Marcu 6, 34), vorbindu-le „despre Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 9, 11). Această completare ne permite să conștientizăm importanța Cuvântului celui dătător de viață pentru vindecarea și mântuirea noastră.
Înmulţirea pâinilor prefigurează Taina Sfintei Euharistii la care suntem chemaţi la fiecare Sfântă Liturghie. Rugăciunile liturgice ne arată că Mântuitorul Hristos este trimis ca hrană a toată lumea, este Pâinea cea cerească: „Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce Pâinea cea cerească, hrana a toată lumea, pe Domnul nostru Iisus Hristos L-ai trimis Mântuitor, izbăvitor şi binefăcător, Care ne binecuvântează şi ne sfinţeşte pe noi…” Dacă am primi această Pâine cerească „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste,“ sufletele noastre ar flămânzi doar după cele ale lui Dumnezeu…
Cu sufletele pustiite de duhul lumii în care trăim, Îl căutăm adesea pe Hristos, ca să ne hrănim cu El și din El. Cât de săraci sufletește sunt cei care nu se întâlnesc cu Dumnezeu pe cărarea vieții…”Să căutăm pe Domnul cu mare dor, cu foame şi cu sete, ca mulţimile acelea care urmau pe Domnul. Şi Domnul, văzând foamea şi setea noastră, se va milostivi de noi, ne va tămădui toată boala şi toată neputinţa trupească; ne va dărui cu îmbelşugare saţiul cel mântuitor de suflet şi ne va învrednici să ne împărtăşim şi mai adevărat de Pâinea nemuririi în ziua cea neînserată a împărăţiei Sale”, ne îndeamnă părintele Petroniu Tănase.
Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
„Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl,“ ne spune Evanghelia de la Ioan (6, 26-27), cuvinte pe care dacă ni le-am aminti mai des, am scăpa de o mulţime de ispite și provocări ale lumii de astăzi, pentru care pe locul întâi e pâinea și mult mai rar Cuvântul…
Sursa: https://manastireasuruceni.md/




















„Ne-ai dat porunca de a iubi, dar nu se află în mine puterea de a iubi. Vino și săvârșește în...
Cu o minte strâmbă omul nu poate sta drept înaintea lui Dumnezeu şi a cerului, ci se târăşte pe pământ,...
„Numai Maica Domnului poate să-i facă fericiți cu adevărat pe toți prin împărtășirea din rodul ei, fie ea firea îngerească,...
„Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.” (Pildele lui Solomon 1, 19) În Duminica a...
Duminică, 23 noiembrie 2025, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni a fost lansată cartea „Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic...
„Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, pentru ca pe cei ce se află’n tot necazul să-i...
Duminică, 23 noiembrie 2025, ora 11:00, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni va avea loc lansarea cărții „Mănăstirea...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova