Halloween-ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase

Mulţi dintre români au preluat, de câţiva ani, dintr-un mimetism modernist, care nu are nimic de a face cu discernământul, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracţii (tembele) este o veritabilă invocare a demonilor şi făpturilor infernale. Putem vedea cu această ocazie o defilare spectrală, de oameni deghizaţi în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monştri, criminali sângeroşi care împânzesc străzile şi se sperie unii pe alţii cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puţin demonice. Cam aşa arată Halloween-ul, o „sărbătoare“ pe care sataniştii declaraţi o consideră printre cele mai importante.

Din păcate, milioane de oameni care se declară „creştini“ şi chiar împotriva satanismului, au ajuns să creadă cu naivitate că nu este nimic rău în aceste „distracţii nevinovate“. Realitatea este însă cu totul alta. Halloween este o invocare a maleficului.

 Originile ritualului

„Sărbătoarea“ de Halloween îşi are originile în vremuri îndepărtate. Atunci, două anotimpuri erau văzute ca importante, vara şi iarna. Anul Nou începea cu prima zi de iarnă, la o dată care, după calendarul modern, cade la 1 noiembrie. Mai important era însă ajunul noului an, când avea loc festivalul sfâşitului verii. În secolul 19, se pare, a fost fabricată o zeitate numită Samhain, care personifică sfârşitul verii, fiind văzută ca „stăpân al întunericului“. Puterea acesteia creşte pe măsură ce ziua se scurtează şi noaptea e mai lungă, fiindca ea nu poate umbla pe Pământ decât după lăsarea întunericului. În popor se credea că în ajunul anului nou, pe 31 octombrie, graniţa ce desparte lumea morţilor de cea a viilor devine extrem de permeabilă. Din aceasta cauză, momentul era foarte prielnic pentru ca spiritele celor morţi în cursul anului să revină în lumea pământească, bântuind în căutarea unor trupuri pe care să pună stăpânire pentru a scăpa din tărâmul morţilor. Pragul dintre cele două lumi, care nu se află, practic, în nici una dintre ele, este păzit de creaturi fioroase ale tenebrelor, reprezentate ca demoni ori ca vrăjitoare, ceea ce explică popularitatea unor costume şi deghizaţii morbide şi macabre de asemenea natură. Dacă nu reuşeau să captureze un om, spiritele întunericului se mulţumeau adesea şi cu un animal, în special o pisică neagră, aceasta din urmă fiind şi astăzi un simbol al Halloweenului.

Exista în vechime, în preajma zilei de Halloween, obiceiul de a strânge lemne pentru aprinderea unor ruguri sacre, de obicei pe vârfurile dealurilor, pentru comemorarea sufletelor celor morţi. În acea seară, oamenii se adunau cu mic, cu mare în jurul rugurilor sfinte pentru a veghea şi pentru a invoca zeii luminii să călăuzească sufletele morţilor din familie în tărâmul de dincolo.

După terminarea ceremoniei, oamenii luau cărbuni din focul sacru pentru a-şi lumina drumul spre casă, dar şi pentru a aprinde un nou foc în vatră. Acest tăciune era, de regulă, cărat într-un nap scobit pe dinăuntru, înlocuit mult mai târziu de dovleac. Pentru a se proteja de influenţele spiritelor rătăcitoare, cei vechi se îmbrăcau în costume înfricoşătoare şi ciopleau mutre cu rânjete hidoase pe napul-felinarul în care purtau tăciunele. Ei se deplasau în procesiuni foarte gălăgioase, rupând şi trântind de pământ tot ce întâlneau în cale, tot ca metodă de a pune pe fugă spiritele.

 Creştinism versus „păgânism“

 Obiceiul de a oferi bucate celor care bat la uşă este o reminiscenţă a ritualurilor ancestrale, legat de pomana pentru sufletele morţilor, adoptată şi de creştinism. Astfel, este atestat din secolul al IX-lea obiceiul ca, în această perioadă a anului, sărmanii şi cerşetorii să bată la uşile creştinilor pentru a cere pomană, care consta în special dintr-un fel de „prăjiturele pentru suflet“, bucăţi de pâine cu afine. Cu cât mai multe prăjiturele primea cerşetorul, cu atât mai multe rugăciuni se angaja să rostească pentru sufletele rudelor decedate ale stăpânului casei. Chiar rostite de un intermediar, rugăciunile aveau menirea de a ajuta sufletele sa găsească mai repede drumul spre rai. A refuza să dai de pomană pentru morţi era considerat un adevărat sacrilegiu, iar cel care îl comitea se expunea „răzbunării“ cerşetorului nemulţumit. Expresia „trick or treat“ derivă din această tradiţie, căci cel care îndrăznea să încalce tradiţia, cel care cu alte cuvinte nu oferea pomană (treat) trebuia pedepsit, jucându-i-se un renghi (trick). Una dintre cele mai vechi pedepse utilizate de colindători era aceea de a bate la uşă şi de a se ascunde apoi, astfel încât gazda să se sperie când vede că nu este nimeni la uşă. Astăzi, reacţia firească în faţa unui asemenea gest este una de enervare, ştiut fiind că aceasta e o biată glumă proastă, însă în Evul Mediu semnificaţia era sinistră, anume că însăşi moartea a bătut la uşă, căci ea este singura invizibilă…

Ce a devenit Halloween astăzi se vede cel mai bine în SUA, unde se câştigă foarte mulţi bani de pe urma prostiei oamenilor. Dintr-un prilej de comemorare a morţilor familiei, sărbătoarea a degenerat complet, ajungând o sinistră mascaradă, penibilă şi cretină, prilej de batjocură, oamenii întrecându-se în răzbunări oribile şi „glume“ macabre. Industria cinematografică, televiziunile, barurile, restaurantele, discotecile, parcurile de distracţii, industria dulciurilor, producţia de costume şi de decoraţiuni, toate aduc câştiguri enorme, iar oamenii trebuie să plătească dacă vor să se „distreze“. În SUA se obţin profturi comparabile cu cele de Crăciun, altă sărbătoare batjocorită şi transformată într-o stresantă goană după brad, globuri şi cadouri.

Psihologii şi psihiatrii establishmentului se întrec în a scorni, la comandă şi cu plată, teorii care mai de care mai sofisticate, sucite, aberante şi cumplit de periculoase, cum că Halloween-ul este, de fapt, „o celebrare emfatică a morţii, care are chiar o importanţă socială imensă pentru că aduce în conştiinţa occidentală sentimentele refulate despre subiectul morţii, generând experienţe benefice care-i vor face pe copii şi adulţi să-şi învingă teama de moarte“(??!!).

Se ştie că răul este mult mai uşor acceptat atunci când pare un simplu joc. Această „sărbătoare“, în realitate o adevărată oroare, îi familiarizează de fapt pe cei mici, prin jocul macabru, cu răul, agresivitatea, scabrosul, monştrii, grotescul, infernalul, sinistrul, satanicul, vrăjitoria şi magia neagră. Să nu ne mirăm, prin urmare, că în timp, copiii se obişnuiesc cu prezenţa maleficului, percepută ca o „joacă“ sau o „distracţie“…

sursa mdn.md