Hexagonul „Amintiri din casa morților”

Citesc „Amintiri din casa morților” de Fiodor Mihailovici Dostoievschi. Sînt la a treia sau a patra lectură. Am citit-o în studenție. Apoi făcînd ucenicia scrisului. Apoi pe cea a vieții. Îmi place să revin la această carte a marelui scriitor și cunoscător al sufletului uman. Mai ales atunci cînd traversez căte un segment de viață dificil, care de departe mi se arată de fiecare dată de nedepășit.

Este o carte pe care la timpul său a apreciat-o Tolstoi. Și este o tulburătoare mărturisire din anii de ocnă ai romancierului de unde Nițșe a avut de învățat mai mult decît din toate cărțile de psihologie. Ciudată această cronică de pușcărie. Ciudați eroii ei, personagii în ultimul grad de degradare, făptași ai unor crime abominabile, definitiv pierduți din inimile cărora la un moment dat începe să se prefire o tulburătoare lumină.

O lumină care de fiecare dată mă ajută să mă depășesc , în cele mai grave neputințe. De unde oare? Nu cumva din suferință? Abea acum observ că închisoarea are un gard hexago nal, alcătuit din 1500 de pari de lemn bătuți adînc în pămînt și fixați pe dinafară cu chingi laterale. Unul din deținuți , plimbîndu-se de-a lungul lor, numără parii aceștea în fiecare zi, scăzînd cîte unul .

Cine se apropie în felul acesta disperant optimist de libetate? Nu cumva Dostoievschi? Și cu ce? Nu cumva cu Biblia , unica carte admisă în hexagon, care mai întîi îi este furată, apoi restituită ca în cele din urmă să devină un manual după care îi învață carte și le dezleagă tainele.

Se vede că pînă și marii criminali pot iubi, uneori mai abitir decît noi. Și iarăși, din suferință.1700 de însemnări a făcut Dostoievschi în Biblia pe care a lăsat-o pe patul de moarte drept moștenire feciorului său. Cu unghia, cu creionul, cu lacrima. Ca niște stigmate pe frunțile ocnașilor. De la unul din aceste stigmate cineva dintre ei, probabil cel mai blănd, a ridicat o cărămidă și a dat în supravehetor.Ca să fie mai apoi omorît în bătăi și să sufere. Acesta i-a fost scopul.

Noi care ne-am băgat în acest stat hexagon cînd vom înțelege că de fapt scopul lui a fost suferința. Că ni s-a făcut o mare dreptate pentru un milion de alte nereptăți? Că asta e lumea. Hexagonul. Și că putem răzbi în ea doar depășindu-ne, prin suferințe.

Ion Bradu, http://braduion.blogspot.md/