Homeopatia este contrară credinţei ortodoxe

Homeopatia, una dintre metodele alternative de tratament din ziua de astăzi provoacă confuzii între credincioşii creştini. Aceasta pentru că mulţi apelează la ea fără să cunoască clar despre ce este vorba. Astfel, există marele pericol ca homeopatia să aibă rolul unui „pod” care o să conducă pe mulţi creştini neştiutori la religiile orientale, pentru că aceste religii orientale sunt baza tuturor metodelor alternative de tratament.

Homeopatia nu face parte dintr-o specializare medicală

În primul rând, când vorbim despre homeopatie trebuie clarificat că homeopatia nu face parte dintr-o specializare medicală, aşa cum este chirurgia, ginecologia etc., pentru că, după cum spun şi homeopaţii înşişi dar şi legislaţiile sănătăţii din toate statele dezvoltate, homeopatia nu este oficial recunoscută ca specializare universitară. Homeopatia este un sistem de tratare în totalitate care are la bază privirea integrală asupra lumii şi omului. Fondatorul ei, Samuel Hahnemann, medic german, în cartea, sa principală ”Organon artei vindecării”, susţine următoarea teorie: „Marea varietate a puterii se află ascunsă chiar în plante, ale căror caracteristici exterioare le cunoaştem de multă vreme, dar sufletele lor, caracterisicile lor interioare şi orice element dumnzeiesc au ele, pe acestea toate încă nu le-am perceput”.

Această existentă a elementului dumnezeiesc este dezvăluită şi de către un urmaş al lui Hahnemann, James Tyler Kent, care scrie că: ” …energia însăşi nu este energie, ci o substanţă dinamică … există un Dumnezeu Suprem care este alcătuit din substanţă şi este o substanţă uniformă. Toate provin, curg de la El, toate de la cel superior şi pană la ultimul corp material fiind legate în acest mod.

Bineînţeles, dacă există separare şi curgere continuă de la primul pînă la ultimul, ultimele o să înceteze să existe”.

Aici este foarte important să înţelegem că, Kent nu vorbeşte despre Dumnezeu şi creaţie în acelaşi fel în care îl priveşte credinţa ortodoxă, adică un Dumnezeu Creator care are substanţă diferită de creaturile Lui, pentru că El însuşi esle Necreat. Conform părerii lui Kent, există un Dumnezeu „de substanţă” impersonal care este aceeaşi cu creaturile lui, deoarece substanţa Lui Dumnezeiască este aceeaşi cu cea a creaturilor Sale. De asemenea, nu separă energia Dumnezeiască de substanţa Dumnezeiască, separare pe care ortodoxia o face, învăţîndu-ne că numai la Energia Dumnezeiască putem participa, iar la Substanţa Dumnezeiască, nu. După această teorie a lumii care este exprimată prin cunoscuta dogma a apocrifismului, adică toate sunt una, homeopatia explică şi fenomenul bolii: viaţa există atât cât „Dumnezeul Suprem”, care este „o substanţă”, curge continuu către fiinţe. Dacă o să se oprească să curgă, atunci „o să se oprească să existe”. Deci, tulburarea curgerii acestei substanţe dumnezeieşti provoacă boala. Kent scrie: „Această substanţă este supusă schimbărilor, adică poate să curgă în ordine sau dezordine, poate să fie bolnavă sau normală”.

Această substanţă sau energie dumnezeiască care există în om şi la care reacţionează medicamentul homeopat este ceea ce homeopatia numeşte „energie vitală” a omului. După homeopaţi, această „energie vitală” nu esle altceva decât energia „Ki sau Chi” a chinezilor sau „orgoni” a lui Wilhelm Reih. Un medic american, coleg al lui Michael Winer, o echivalează cu energia hinduistă „prana sau kudalini”. Alţi medici o echivalează cu „energie bioplasmatică”, care este exprimată în fenomenul Kirlian, şi cu „orgoni” lui Reih şi cu „forma energiei animale care s-a numit mesmerism în cinstea lui Mesmer, care a descoperit-o în secolul XVII”. Aici e de subliniat că Antonie Mesmer se consideră fondatorul „parapsihologiei”.

Unii homeopaţi o numesc „energie cosmică” şi spun că este aceeaşi energie pe care hinduş ii o numesc „Prana, Paracelsus o numeşte Magnale, Van Helmod îi spune Alcahest, cabaliştii o numesc Lumina stelelor, alchimiştii ii spun Azorth, Fludd îi spune Spiritus, Puterea Fiinţelor la Reihenbach, magnetism animal la Mesmer, energia văzduluilui sau bioenergie sau substanţă sinplă la mistici ca Suedeborg, energie vitală sau putere vitală sau corp vital la Instituţia Vitalistică, Orgoni la Reih, Bioplasmă la cercetătorii ruşi etc. „.

De asemenea, se menţionează de către aceiaşi homeopaţi şi extazul în care cad yoghinii ca un mod prin care cineva poate să vină în contact cu această „energie cosmică” şi este subliniat că astfel de situaţii sunt extrem de revigorante. Echivalarea „energiei vitale” cu toate care s-au raportat mai înainte nu se face întamplător, ci izvorăşte din teoria totală a lumii (absolut monism panteistic), care „inspiră” pe lângă homeopatie şi toate sectele religioase ale ţărilor orientale de ale căror credinţe sunt absolut incompatibile cu ortodoxia.

Boala, adică modificările din fluxul energetic al omului au capacitatea, după cum spune Kent „într-o mare varietate… să fie observate sau provocate de către om însuşi. Omul poate sa o facă să curgă dezordonat. Dar şi tratarea se realizează de către om însuşi când este mobilizată raţiunea lui sufletească”. La realizarea acestui lucru ajută doi factori: autocunoaşterea cu tehnici ra ţionale şi medicamentul homeopat. Winer scrie: ”Când pacientul cunoaşte că tulburările lui se reflectă şi asupra conştiinţei lui, pe măsura înaintării tratamentului poate să continue să observe situaţia lui internă şi în acest fel să înve ţe să vină în contact cu energia vindecătoare a „puterii vitale”, exact cum fac şi yoghinii care învaţă să-şi controleze funcţiile „spontane” ale corpului. Dintre tehnicile pe care le recomandă Winer pentru a se reuşi aceasta, este şi reflectarea.

Dar şi în alte părţi ale textelor pe care le-au scris homeopaţii se observă că medicamentul homeopat este simplu, încă un mod în plus ca să reuşească cineva ceea ce oferă tehnicile auloevoiuţiei religiilor orientale. Şi spun homeopaţii mai departe: „Medicaţia homeopată există peste tot în jurul nostru, în exteriorul şi în interiorul nostru, este fiecare câmp energetic dinamic care fie este administrat cu capsulă de la vindecător, fie este produs sau exploatat de subconştient şi vine să completeze vindecător regiunile corespunzătoare din mediul câmpului nostru energetic”.

Cel ce face tratamentul mobilizează ”puterea terapeutică a vieţii.”

”Vindecătorul, după teoriile homeopate, o să trebuiască să înţeleagă că el reprezintă doar conducta care prin legătura lui cu bolnavul mobilizează puterea vindecătoare a vieţii…

Binînţeles, aşa ceva presupune trăirea de către cel care tratează a diferitelor tehnici tradiţionale şi noi, a tuturor acestor fenomene fizice care alcătuiesc manifestarea solidă a unei realităţi independente de fenomene. Aceasta a reuşit probabil vindecătorul şaman prin modul în care a crescut şi a venit în contact cu puterile naturii, astfel încît să fie capabil să treacă conform voinţei la o stare neobişnuită a conştiinţei ca să-l trateze pe cel bolnav; după cum se vede, acest lucru îl învaţă vindecătorul chinez încă din copilărie simţind mişcarea vieţii în spatele chipurilor… În chip asemănător simţeau medicii antici ai lui Asclepios în timpul oficierii slujbelor de tratament bazat pe visele din timpul somnului înăuntrul templului. După homeopaţi, acest principiu de vindecare nu-l cunoaşte medicul modern al medicinei alopate.

Tehnicile energetice de tratament, aşa cum sunt homeopatia, acupunctura, Tai-Chi, reflectarea, Yoga, tratarea bioenergetică şi tehnicile lui Reith, dau confirmarea absolută că fenomene ca: magnetismul, iradierea, dispoziţia celui ce tratează sunt evenimente la fel de obiective ca trăirea sentimentelor lui şi a funcţiilor lui raţionale. Este caracteristică susţinerea unor homeopaţi care spun că: ”Deci, pentru a cunoaşte cel care tratează şi pentru a reuşi să se plaseze corect în aceste domenii care tratează şi pentru a reuşi să se plaseze corect în aceste domenii va trebui el însuşi să le trăiască şi să fie supus unei educaţii psihospirituale, aşa ca din experienţele lui personale să dobândească o echipare sufletească şi raţională echilibrată. Adică, în primul rând el o s ă trebuiască să se facă sănătos cât mai mult posibil. Prin exercitarea diferitelor tehnici o să trăiască tot spectrul sentimentelor care sunt dezvăluite de la seninătate până la extaz”.

Aici este important să fie menţionate şi părerile unor homeopaţi şi acupunctori care susţin, pe de o parte, că mai există o metodă de tratament care poale să influenţeze câmpul energetic, aceasta fiind „atacul mâinilor”, adică, tratamentul cu mâinile unui individ care are un înalt nivel spiritual, în realitate fiind râul energiilor. Ca exemple de „giganţi spirituali” sunt citaţi Ramana Maharishi şi Ramakrishna. Şi, pe de altă parte, alţi homeopaţi spun că acele folosite de acupunctură reprezintă conducte care fac legătura între energia corpului şi energia universală.

În final, Kent, unul dintre fondatorii homeopatiei, scrie că: „Ceea ce vedem în jurul nostru este universul urmărilor, însă universul cauzei rămâne nevăzut. Omul are capacitatea să perceapă lucrurile cele mai profunde şi este foarte important că poate să cunoască şi să vadă din interiorul lui toate lucrurile pe care le conţine universul naturii, în loc să înceapă de la cosmosul natural şi să încerce să conş tientizeze universul imaterial”. Aici, Kent consideră cauza şi urmarea existenţei universului ca putând fi cunoscute de către om prin procedurile interioare misticiste ale acestuia, pentru că, după el, toate se află în interiorul nostru.

Dar acest lucru, bineînţeles, vine în contradicţie cu învăţăturile Bisericii, conform cărora cunoaşterea universului imaterial şi cauza existenţei universului natural sunt urmarea apocalipsei dumnezeieşti, iar nu a „cercetării interioare”. Din toate acestea rezultă clar în ce spaţii „se desfăşoară” activitatea homeopatiei.

Cauza acţiunii „medicamentului” homeopat, conform homeopaţilor

În legătură cu medicamentul homeopat, tot „secretul” eficacităţii lui este în modul prin care se prepară medicamentul, adică, cunoscutul dinamism căruia îi este supus medicamentul homeopat (dizolvări în serie şi agitări ale „substanţei medicamentoase”, deseori pană când nu rămâne nici o moleculă din ea în „medicamentul final”). Kent scrie: „facem dinamism la medicamentele noastre pentru a putea ajunge pană la substanţa simplă”, adică substanţa dumnezeiască, cum este explicată în alte texte din cartea lui. Deci, conform homeopatiei, acţiunea „medicamentului” ei se datorează proprietăţilor dumnezeieşti ascunse ale materiei lui, care se descoperă prin dinamism, ce este evident de natură spirituală, aşa cum însuşi Hahnemann o recunoaşte răspicat: „Puterea medicamentoasă nu se află în moleculele materiale a acestor „medicamente”, care au fost dinamizate (agitate) şi nici în suprafaţa lor fizică (cum ar fi măsurate în mod normal), ci este descoperită şi eliberată din materia medicamentoasă care are cu atât mai mare acţiune, cu cât mai liberă şi nematerială s-a făcut prin dinamism.”

În altă parte, Hahnemann scrie „plsarea substanţei medicamentoase şi agitarea ei (la dinamismul care se face la râşniţa de medicamente) dezvăluie puterile ei medicamentoase din ce în ce mai mult până când se spiritualizează materia”. Şi, continuând, spune: „Cu modul de preparare prin dinamimizarea substanţei medicamentoase, materia se distruge complet până la natura ei spirituală şi de aceea, în starea ei finală, poate să se considere că e alcătuită într-adevăr numai din această substanţă spirituală.” Toate acestea au strânsă legătură cu calitatea de alchimist a lui Hahnemann.

De asemenea, după homeopaţi, Hahnemann a fost un chimist perfect, dar calitatea lui de alchimist se deosebeşte de cea de chimist, pentru că cea alchimistă se referă la semnificaţia metafizică.

Referitor la medicamentele homeopate, Winer mai adaugă: „În simptomele raţionale găsim o confirmare a imaginilor alchimiste”

Pentru Hahneman, Confucius a fost superior lui Hristos, pe care îl consideră „sentimentalist înflăcărat”

De asemenea, din manualele homeopate mai aflam ca Hahnemann a avut strânse legături cu misticismul şi cu spiritismul, iar despre ideile lui religioase se ştiu cu claritate, următoarele: „Hahnemann a fost theist, adică credea într-o religie naturală”. Părerea lui a fost că învăţătura lui Confucius a fost superioară faţă de cea a lui Hristos, pe care îl caracteriza ca „sentimentalist înflăcărat”. Credea că există o strânsă legătură între fiinţa supremă şi acţiunea medicamentelor. A fost un iubitor fanatic al religiei spiritiste, de aceea a ajuns să dea pacienţilor să miroase substanţe foarte puternic dinamizate ca să se trateze.

Hahnemann, fondatorul homeopatiei, a fost mason, iar rădăcinile homeopatiei se află în misticism

Este foarte bine cunoscut că intrarea lui Hahnemann în loja teutonică, încă de tânăr, a influenţat decisiv credinţ ele lui filosofice şi religioase. Legătura lui cu misticismul se dovedeşte net din cea mai cunoscută carte a sa „Organon al artei vindecării” în care are foarte multe capitole dedicate elogiului „tatălui” misticismului. Anton Mesmer, în a cărui teorie despre „magnetismul animal” credea şi o practica el însuşi. Din toate acestea rezultă că homeopatia îşi are ră dăcinile în misticism şi spiritism, lucruri clar dezaprobate de biserica ortodoxă şi în general de lumea creştină.

Sunt de menţionat părerile unor homeopaţi care susţin că legea principală a homeopatiei, adică cea „asemănărilor”, nu este corect să fie atribuită iniţial lui Hahnemann pentru ca această lege a fost inclusă în „arta” magiei. Există şi alte exemple de practicare a homeopatici care sunt bazate pe principiile magiei. A şadar, este evident că principiile homeopatice magice nu coincid cu credinţa şi viaţa ortodoxă, nici într-un caz.

Un alt punct important al teoriei homeopate este legea „infecţiilor”, prin care homeopaţii înecarcă să explice cauza producerii bolilor. În legătură cu acest subiect este menţionata ideea lui Kent, care susţine: „Omul a fost creat liber, a fost creat cu posibilitatea să gândească şi să facă sau binele, sau răul. Deci, pentru a avea predispoziţie la infecţia psoriatică, ar fi trebuit, mai întâi, sa existe în gândirea omului o stare care să prezinte împrejurările potrivite pentru atragerea bolii, ar fi trebuit să existe dorin ţa pentru a greşi şi a provoca răul. Astfel, omul, gândind şi dorind răul, îşi pregăteşte corpul să primească boala”,

În altă parte, Kent spune următoarele: „Starea sufletească şi trupească a omului este o situaţ ie de sensibilizare la boală când cineva doreşte răul. Specia umană care trăieşte astăzi pe Terra este un pic mai bună decât un lepros sufletesc… Fiecare om are psoriasis… o nouă infecţie vine cu fiecare copil.”

Bineînţeles, aici se confundă răul spiritual cu cel material, lucru care vine în contradicţie cu tradiţia ortodoxă, conform căreia o boală trupească nu este în mod obligatoriu urmarea unui gând păcătos sau a unei fapte păcătoase a bolnavului. Pentru că , ce am putea să spunem despre Iov sau despre atâţia alţi sfinţi ai bisericii noastre, care, deşi aveau o des ăvârşire spirituală atât de mare, totu şi sufereau, după iconomia lui Dumnezeu, de o mulţime de boli, confirmând cele spuse de apostoli: „…puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune…” (II Corinteni, XII, 9) ?

Conform homeopatiei, infecţiile psoriasisului, sifilisului şi hepatice (care nu au legătură cu bolile corespunzătoare din medicina clasică) se moştenesc, şi în felul acesta răul material şi spiritual se eternizează. Fără teamă, Winer adăuga următoarele: „…psoriasisul este o manifestare simbolică a păcatului originar”.

După părerea fondatorilor homeopatiei, „nu există nimic în lume care să fie capabil să modifice şi să îmbunătăţească o infecţie, în afară de medicamentul homeopat spiritualizat”. Aşa se descoperă că homeopatia este un sistem care depăşeşte limitele tratării, intervenind un sistem care propune „moduri de mântuire” pentru om, pentru că este autodeclarată ca fiind capabilă să inverseze consecinţele spirituale şi trupeşti ale păcatului originar !

Winer menţionează nişte comentarii ale homeopatului Schwartz, care se raportează la un mod de acţiune mai profund al homeopatiei, spunând că: „…homeopatia are legătură nu numai cu evoluţia trupească a omului, ci şi cu evoluţia lui spirituală – medicamentul homeopat într-adevăr salvează sufletele cu acest mod de acţiune, Homeopatia ajută la distrugerea răului, ajută să se deschidă „centrele” superioare şi să curgă de acolo energie cereasc ă şi spirituală”. De asemenea. Winer, punând întrebarea „dacă homeopatia este un sistem de desă vârşire pentru ispăşirea omului de păcatul originar”, dă răspunsul că homeopatia „poate să fie un mijloc care să ajute oamenii să alunge «straturile» necunoaşterii, orbirii şi egoismului, iar în final o viaţă perfectă şi morală poate fi ţinta tuturor metodelor de tratament”.

Aşadar, şi aici se observă că homeopatia se extinde şi la vindecarea patimilor spirituale, ca de exemplu egoismul. Dar, pentru un creştin ortodox, vindecarea unei astfel de patimi cum este egoismul se tratează numai cu participarea la viaţa bisericească, bineînţeles nu cu medicamentul homeopat.

Deci, homeopatia uneşte legea de tratament cu legea spirituală a cărei încălcare produce boala. De aceea şi marele homeopat Pierre Schimdt, la un congres internaţional al asociaţiei homeopaţilor, susţine că medicul homeopat, în afară de medicament, trebuie să dea pacientului indicaţii exacte” …în legătură cu «igiena» de natură morală şi sufletească, astfel încât să nu se mai repete aceleaşi greşeli care le-a f ăcul înainte încălcând legea, în acest fel provocându-şi boala sau cele făcute de strămoşii lui… Prevedem o purificare a speciei umane…

Medicul homeopat, pentru a merita această denumire trebuie să fie un înţelept sintetic şi în acelaşi timp instruit spiritual.

Deci, ce ne-au învăţat înţelepciunea secolelor şi religia tuturor oamenilor? Că diminuarea dorinţelor, înlocuirea sau materializarea patimilor, concentrarea sunt cele mai sigure moduri pentru ca să dobândească cineva bucuria dezvoltării şi sănătăţii perfecte. Dar, pentru aceasta, pacientul are nevoie de instruire pentru a pricepe necesitatea alinierii lui la poruncile sfinte ale legii. Puteţi să spuneţi că nu este necesar medicul pentru a-l instrui în biologia metafizică pe pacientul care cere ajutor? Tocmai aici este marea diferenţă între alopatul care tratează doar corpul material care se pierde o dată cu moartea şi homeopatul care-l hrăne şte pe cel care continuă să trăiască şi să sufere, adică pe omul viu, lucru pe care nici o ştiinţă nu a reuşit să-l determine încă.

Reînnoiţi-vă, reînsufleţiţi-i pe pacienţii voştri eliberaţi omul de infecţia cronică, eliberaţi-l prin homeopatie, prin homeopatie pură, din această catastrofă numită psoriasis faceţi omul potrivit pentru treapta lui Dumnezeu”.

Aşadar, este clar că homeopatia înecarcă să „elibereze” omul şi că ţinta ei principală este sufletul pacientului, nu corpul lui. Să subliniem că homeopatia tratează mergând de la suflet către raţiune şi corp. Există homeopaţi care compară modul de preluare a istoricului bolii de către un homeopat cu un fel de spovedanie, şi continuă susţinând că , în principiu, homeopatia este interesată de cele care „în concepţia creştină sunt considerate adânci şi întnecăcioase”. Aici trebuie subliniată şi legătura homeopaţiior cu hinduşii şi punctele comune pe care le are legea hindusă a lui Karma cu tratamentul homeopat.

Aşa că în afară de contemplarea în totalitate a cosmosului, prin elementele spiritiste, alchimice şi magice pe care le conţine, homeopatia dă medicamentul homeopat, care reprezintă „elementul dumnezeiesc”, pentru a readuce la normal fluxul substanţei dumnezeieşti a omului, iar medicul homeopat preia sarcina intermediarului care conduce omul la eliberarea din păcatul originar, precum şi din răul material şi spiritual.

Dar noi, fiind creştini, ştim foarte clar că numai biserica este cea care poate să-l elibereze pe om din păcatul originar ş i din răul spiritual şi s ă refacă relaţia omului cu Dumnezeu, însă aceasta prin participarea la energiile necreate ale lui Dumnezeu, iar nu printr-o falsă coincidenţă a substanţelor.

Înainte de încheierea acestui vast subiect care, desigur, nu poate fi finalizat într -un studiu atât de scurt dar a cărui intenţie este să arate această mare problem ă şi să ne dea motive să problematizăm, aş dori să menţionez foarte pe scurt încă trei puncte de vedere asupra acestei probleme:

a)  Cauzele răspândirii metodelor homeopate

b)  Cum este explicată acţiunea „medicamentului” homeopat când apare vreun rezultat

c)  Dacă într-adevăr nu este periculos „medicamentul” homeopat, după cum spun susţinătorii  lui.

Observăm următoarele:

a)  Cauzele răspândirii metodelor altenative

Nu sunt scutiţi de vină pentru răspândirea metodelor alternative, neconvenţionale de tratament nişte reprezentanţi inconştienţi ai medicinei clasice, care exagerează cu administrarea medicamentelor şi deseori cu privirea impersonală asupra pacientului. Aceste situaţii, care cu siguranţă trebuie corectate, în principiu se datorează practicării greşite a medicinei. Mulţi medici aparţinând medicinei clasice nu au răbdarea să ia bolnavului un istoric complet, care este cel mai important element pentru un diagnostic corect. De asemenea, comunicarea corectă medic-pacient ajută la tratament, mai ales în situaţiile afecţiunilor cronice psihosomatice.

În orice caz, răspândirea metodelor alternative de tratament (homeopatie, acupunctură etc.) nu este independentă de răspândirea ereziilor din vremurile noi, de tendinţa de înşelăciune şi de confuzia care există în ziua de astăzi.